miercuri, 28 iulie 2010

Am citit și mi-a plăcut


În așteptarea orei de plecare am citit, selectiv, câteva bloguri. Peste tot am găsit știri și comentarii interesante. La Vosganian am găsit, dacă pot spune așa, ceva mai mult.


O să preiau, ca „momeală” (!), un text. Postarea lui Vosganian, este specifică lui - Tema zilei - 28 iulie 2010: “Elogiul culturii nu inseamna cultul urii”.

„Portretul robot al invingatorului vremurilor tulburi de azi este cel al mutantului acultural si amoral care, in loc de paginile cartilor, rasfoieste bilanturile victorioase si foile contractelor cu statul, care a stiut sa converteasca relatiile de influenta din perioada comunista in relatiile financiare de azi, si caruia nu-i mai vine, ca predecesorului sau in ale dictaturii, sa puna mana pe pistol cand aude de cultura, ci, in cel mai bun caz, sa puna mana la gura, inabusindu-si un cascat.

Un poet e mai mare decat un ministru. Daca ministrul nu se nastea, ce buluceala ar fi fost ca altii sa-i ia locul! Dar daca poetul nu se nastea, nimeni altul nu i-ar fi scris vreodata poeziile. Poetul poarta, cu adevarat, marca unicitatii, care este miracolul fiintei umane. Asta au stiut-o, atat primul-ministru in functie, Lascar Catargiu, cat si ceilalti fosti prim-ministri in viata la vremea aceea, care au mers in tacere , in urma carului mortuar al lui Mihai Eminescu”.

Ei, ce părere aveți ? Mai mult găsiți la Vosganian.

2 comentarii:

Anonim spunea...

TRAIAN BASESCU SEFUL UNEI AGENTURI DE " CRIMA ORGANIZATA "
ACTIVAND IN SUA.
Vice Presedinte al Senatului
Domnule Dan Voiculescu
Stiu ca sunteti extrem de interesat de evaziunea fiscala, economia subterana si spalarea banilor. Va pun la dispozitie o operatiune ganstereasca in care este involvat insusi seful statului. Este vorba de activitatea unei institutii fictive care exista numai pe hartie. Milionele de dolari alocati ” Institutului de studii post comuniste ” din bugetul ICR intrand direct in buzunatele a patru gansteri Tismaneanu , Basescu , Patapievici, MIhaes. Culmea ete ca niciodata nimeni nu sa interesat daca acest instititut exista, are vreo activitate si unde se duc banii timp de multi ani de zile.
Este evident ca un asemenea institut la 20 de la caderea comunismului nu intereseaza pe nimeni. Faptul ca acest institut este sponsorat din bugetul ICR al carui presedinte de onoare si de fapt este Traian Basescu,face ca lucrurile sa fie extrem de suspect. Ce legatura are un asemenea instutie cu reprezentarea culturala a Romaniei ?
Este o uriasa operatiune de spalare de bani de multe milioane de dolari organizat de un grup de " crima organizata " care actioneaza la umbrela institutilor statului roman. Proba : Un interviu " gafa " al Vice- Presedintelui ICR Mircea Mihaes in Romania Literara , care explica cum cecuri cu sume uriase din banii publici sunt transportati pe sest catre Vladimir Tismaneanu in SUA.Va rog deschideti site-ul acestui institut fantoma sponsorat din bugetul ICR al
al carui Presedinte de onoare ( side fapt ) este Traian Basescu.

http://www.inform.umd.edu/EdRes/Research/inner/lecture.html

Veti descoperi cu uimire ca acest institut nu are sediu sau activitate de vreun fel. 
Va rog in consecinta in inalta dumneavoastra calitate, sa deschideti o ancheta parlamentara si sa faceti lumina in aceasta crima financiara realmente uriasa, cu ramificatii politice mai mult decat importante.
Robert Horvath Deva ziaris USA
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/

Anonim spunea...

DOCUMENTUL CARE VA TRIMITE IN PUSCARIE PE VIATA PE PRESEDINTALE
ROMANIEI SI PE AGHIOTANTII SAI .MILIOANE DE DOLARI PENTRU UN PROIECT FICTIV.
/EdRes/Research/inner/lecture.html
PROBABIL CEL MAI MARE FURT DE BANI DE DUPA REVOLUTIE.



Partituri şi roluri de Mircea Mihăieş
romania literara 2006 nr 46
( fragment )
"În urmă cu câteva săptămâni, un securist de calibru mare, Liviu Turcu, stabilit în Statele Unite, lansa, în Jurnalul naţionalť, în articolul Arta trivializării, o minciună cât gradele sale de mare: şi anume, că Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român, i-ar fi oferit lui Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Maryland, suma de o sută de mii de dolari. Probabil că în imaginaţia îndelung exersată a lui Turcu, lucrurile ar fi decurs ca între mafioţi: cu banii în chimir, Patapievici ar fi alergat la Washington şi, într-un bar întunecos, i-ar fi plasat colegului său bănuţii! Realitatea e mult mai banală: constatând că, dintre toate ţările est-europene, numai România nu are în capitala politică a lumii un centru de studii pe probleme cultural-social-politice, H.-R. Patapievici i-a făcut lui Vladimir Tismăneanu propunerea de a înfiinţa unul pe lângă universitatea la care lucrează. Numai că, precum în bancul cu seria Radio Erevan, lucrurile stau exact invers: Vladimir Tismăneanu urma să pună la dispoziţia ICR timpul, relaţiile şi conexiunile sale în lumea cultural-politică internaţională, şi nu invers. Mai mult, aceste discuţii, începute în vara lui 2005 şi continuate până în martie 2006, n-aveau cum să ia în calcul - aşa cum afirmă Turcu - faptul că în primăvara lui 2006 un grup masiv de intelectuali români se vor adresa preşedintelui Băsescu pentru a-i cere condamnarea comunismului. Şi cu atât mai puţin, nimeni n-avea cum să ghicească ideea preşedintelui Băsescu de a-l numi pe Tismăneanu în fruntea comisiei atât de atacate în ultima vreme.

Lăsând deoparte alte detalii, cu totul irelevante pentru un fost securist, Liviu Turcu vede o întreagă ţesătură de comploturi ce uneşte Cotroceniul, ICR-ul şi Maryland University. Asta ştiu securiştii români, asta fac! În realitate, ICR urma să finanţeze, conform legii sale de funcţionare, exclusiv costul proiectelor - simpozioane, conferinţe, publicaţii -, întreaga activitate desfăşurându-se benevol, prin simplul entuziasm şi - dacă-mi permiteţi, ştiu că nu vă place cuvântul! - patriotism al lui Vladimir Tismăneanu".