La mulți ani !
Tututor celor care mi-au fost alături în anii de viață străbătuți până acum le urez, sincer, „La Mulți Ani !” și le doresc multă, multă sănătate, împlinirea dorințelor ce și le pun azi (sau chiar ieri ori chiar de mai demult) cu privire la noul an, 2011.
Eu ... eu îmi doresc ca liberalii să devină principala forță politică a țării, îmi doresc să scăpăm de ambiguitatea doctrinară, chipurile „liberală”, promovată de Băsescu și ai lui din PD-L, îmi doresc ca militarii și polițiștii (grupuri profesionale cu care am afinități profunde) să aibă puterea de a deveni ceea ce în cultura organizațiilor noastre se spune că sunt: cei care prin sacrificiul suprem, la nevoie, asigură apărarea și securitatea cetățenilor români.
Și, îmi doresc enorm, ca anul care vine să însemne și anul în care România se va despărți de ultima ei dictatură. Dictatura băsesciană și a „partidelor unice” PD-L și UDMR.
Mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis tradiționala urare.
Eu ... eu îmi doresc ca liberalii să devină principala forță politică a țării, îmi doresc să scăpăm de ambiguitatea doctrinară, chipurile „liberală”, promovată de Băsescu și ai lui din PD-L, îmi doresc ca militarii și polițiștii (grupuri profesionale cu care am afinități profunde) să aibă puterea de a deveni ceea ce în cultura organizațiilor noastre se spune că sunt: cei care prin sacrificiul suprem, la nevoie, asigură apărarea și securitatea cetățenilor români.
Și, îmi doresc enorm, ca anul care vine să însemne și anul în care România se va despărți de ultima ei dictatură. Dictatura băsesciană și a „partidelor unice” PD-L și UDMR.
Mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis tradiționala urare.
14 comentarii:
Frumoase lucruri iti doresti! Fie sa se indeplineasca! La multi ani, Florin! :)
La mulți ani, Lilick ! Să ai parte de tot ce îți dorești în noul an.
La multi ani, domnule Craciun!
Sa speram ca generatia bunului simt, generatia din care faceti parte, ca exponent de frunte, va reusi sa impuna reperele morale ale unei societati normale intro societate bulversata !
La multi ani si fericire in noul an!
Multumesc pentru raspunsul de la postul anterior.
Chiar daca uneori parerile nostre nu coincid(sau chiar sunt opuse pe anumite portiuni), ma bucur cand se poate discuta civilizat si politicos pe baza de argumente si nu de umori.
Cel care e de alta parere decat mine nu e nici mai prost, nici mai barbar nici macar rau intentionat - este doar altfel. Sa fereasca dumnezeu de zilele cand vom gandi toti la fel si mai ales de cele cand vom refuza pe cel ce gandeste altfel.
Inca odata la multi ani pentru noul an si la muti ani si pentru toti Vasile si toate Vasilicile.
P.S. O mica corectura: numele meu nu se scrie cu "ă" ci cu a. In titlul site-ului este forma de adresare generica cum ar fi "popestii", "vasilestii", etc. Nu e cu suparare, e doar o mica precizare. "Nu-i bai" nici daca mi te adresezi cu nick-name. (era porecla mea de nasturel).
nicolae,
Mulțumesc pentru urări. Vă doresc, din inimă, mulți ani, sănătate și fericire în noul an. Și, da, să sperăm că întoarcerea la o societate normală nu este doar un vis, ci se va dovedi o realitate.
La mulți ani !
DanSu,
Mă corectez și nu voi mai folosi „ă” ci „a”.
Deși nu apare aici, cel puțin la mine, postarea dumneavoastră îmi apare pe e-mail. Postez aici acest răspuns pentru a confirma, astfel, faptul că am primit mesajul.
Sunt de acord cu dumneavoastră. Putem avea alte păreri însă este bine să avem capacitatea de a discuta civilizat. De fapt, la liberali, respectul pentru opinia altuia este un principiu (chiar dacă, de multe ori, nu este respectat).
La mulți ani !
La multi ani cu implinire!
Recunosc si eu importanta acelui principiu al respectarii opiniei altuia si ma straduiesc sa-l aplic intotdeauna. Nu-l aplic insa niciodata atunci cand respectiva opinie vine fara nicio argumentatie ci doar ca o emanatie a pantecului ...
De aceea mi s-a parut intotdeauna antiliberala "condamnarea comunismului" ca atare in loc sa condamnam faptele si persoanele concrete de abuz sau chiar crime. De aceea mi se pare stupid sa nu mai poti discuta liber despre personaje istorice care poate au gresit, precum cele din perioada anilor '40 fara sa fi acuzat de folosire a unor simboluri fasciste (a se vedea tevatura penibila iscata de o formulare a lui Cristoiu - pe care altfel nu-l plac deloc).
E adevarat insa ca detest propaganda pura atunci cand vine vorba despre astfel de subiecte.
Sper si eu ca in 2011 sa se vada mai mult ca exista si creier si bun simt in aceasta "gradina" devenita mai curand hazna a Carpatilor!
La mulți ani, Adrian ! La mulți ani și ... vorba ta, împlinire.
Se pare că avem opinii asemănătoare în multe privințe.
Condamnarea comunismului este un populism. Nu poți condamna o credință, o opinie. Le poți critica însă. Condamnarea privește, întotdeauna, persoana. Persoana care în numele cedinței sale săvârșește acte și fapte prin care provoacă rău altor persoane.
Să sperăm, îndreptățit, că noul an ne va aduce o revenire la valorile care definesc omul.
La mulţi ani, dragă Florin! În anul ce-a trecut am avut şansa de a comunica, de a schimba gânduri şi opinii cu unul dintre cei mai oneşti parteneri de dialog: cu tine, Florin Crăciun, drept pentru care îţi mulţumesc...
La mulţi ani, cu tot binele!
La mulți ani, Florine ! Sunt fericit că te-am cunoscut și că am dialogat cu tine în anul ce a trecut. Scrisul tău este o desfătare pentru unul ca mine. Ești unul din cei pe care „mama natură” i-a înzestrat cu talentul de a comunica, de a crea imagini și personaje care se mișcă în mod natural, de a crea și întreține senzația că este suficient cuvântul pentru „a vedea”.
Îți urez să ai parte de sănătate și împliniri, să scrii mai mult ca prin scrisul tău să ne dai și nouă frumusețe, bucurie și împlinire.
La multi ani , sanatate si tot ceea ce va doriti in noul an . multa rabdare in confruntarea cu portocalii ; cred ca in scurt timp , daca mai raman la putere , vor "reusi" sa strice tot ce s-a creat in ultimii ani in domeniul integrarii europene .
cosmin gafincu
La multi ani, @ Cepeca! :)
Sanatate si bucurii!
La mulți ani, Cosmin ! Pe undeva ai dreptate. Se încearcă așa ceva din cauză că Băsescu nu este, faptele o cofirmă, un adept al UE. Îl deranjează UE, îl împiedică să „conducă” ca un feudal o țară ce vrea să facă parte dintr-o entitate economică, azi, și politică, mâine.
La mulți ani, Nicole !
Trimiteți un comentariu