sâmbătă, 11 august 2012
Ce naiba vrea Barroso ?
Jose Manuel Barroso a scris o scrisoare guvernului, lui Ponta adicătelea. Limbajul este oficial, diplomatic și nu spune nimic, de fapt. Este scrisă în frumoasa limbă de lemn a birocrației democratice europene, mai tare decât limbajul de lemn de pe vreme lui Ceașcă.
Puțini sunt cei care au legat și leagă mult citata scrisoare de altă panaramă epistolicească, aceea a deja celebrului în rele Augustin Zăgrean, un fel de „Alba ca Zăpada” PDL de la Curtea Constituțională. Practic, Barroso îi face plăcerea lui Zăgrean, mai bine zis lui Băsescu, chiorul fiind de fapt autorul „scrisorii” constituționalului, de a răspunde acelei epistole tembele.
Guvernul a înțeles că Barroso arată că știe cam ce este aici, la noi, în România. Părerea Guvernului. Părerea mea este că Barroso nu are nici interesul de a ști și nici nu se complică să știe pentru că de ar ști, ar fi obligat să ceară altor state membre UE părerea cu privire la situația din România și să propună Parlamentului European adoptarea unei poziții politice în cunoștință de cauză. Dar nu o face. Nu o face pentru că UE nu este o uniune politică ci una economică, iar vânzoleala de la noi nu are treabă cu munca lui Barroso în fruntea Comisiei Europene. Oricum, Barroso s-a făcut de cacao de la prima intervenție, apoi a continuat prin tot felul de mesaje tembele fără cap și fără coadă. Complet aiurea față de situația din România și realitatea legislației românești.
Tot ce a scris Barroso este nul. De ce ? Pentru că un act emis de o persoană care nu are competența să îl emită este nul de drept. Este nul și din punctul de vedere al bunului simț. Barroso nu îl are. La fel cum nici Merkel și ciumeții ei din Germania care îi cântă'n strună. La fel cum nu îl are pupăza aia de la Justiție, la Comisia Europeană, Viviane Reding (sper să fi scris bine, nu mai corectez). Barroso nu are competența să se exprime de la nivelul Comisiei Europene asupra problemelor politice dintr-o țară membră. Ca particular, membru al Popularilor europeni, da. Doar așa. În rest, frecție la un picior de lemn. Și pentru că eu nu sunt supus al Guvernului României, nici al Comisiei Europene, am dreptul și obligația de a observa că Barroso practică un jignitor trafic de influență în favoarea criminalului național Traian Băsescu și partidul lui de drebedei - PDL -, în dauna mea, împotriva hotărârii mele de a demite Traian Băsescu din funcția de demnitate publică de Președinte al României. Aloooo ! Jose Manuel Barroso, nu crezi că ai întins prea mult plapuma !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Grosolan amestec în treburile interne( fie ele economice, sociale sau de altă natură ale unui stat, char dacă este membru U.E!), fără a mai pune la socoteală influiența manevrată asupra sa de structuri cae se doresc etern la conducerea unei țări aflate pe marginea prăpastiei. Ce dorește? A da ....bobârnacul de prăpastie?
Corect. Este un amestec grosolan în treburile interne.
Trimiteți un comentariu