vineri, 7 februarie 2014

Urmează europarlamentarele. Susțin actualii europarlamentari ai PNL și pe cei nou propuși.

Am mâncărimi la degete. Se apropie europarlamentarele iar marea grijă a unora este să denigreze pe actualii europarlamentari ai PNL sau pe cei pe care PNL îi va propune.

Să fie clar. Eu am foarte mare încredere în actualii europarlamentari ai PNL. Persoane de încredere care și-au făcut treaba. Nu bine, ci foarte bine.

De aceea voi participa activ la promovarea lor.

Asta înseamnă că voi fi în conflict cu cei care vor denigra propunerile PNL pentru lista la Parlamentul European. Voi fi în conflict chiar cu unii din PNL sau susținători ai PNL care vor stimula prin poziția lor fie absenteismul la vot fie susținerea altor formațiuni politice în dauna PNL. Pentru că atitudini de acest fel sunt împotriva PNL. Așa cum ei au dreptul să își exprime punctul de vedere am și eu dreptul să mi-l susțin.

Este la modă perversiunea. Unii se folosesc de emotivitatea oamenilor pentru a provoca respingerea candidaților PNL și astfel, provocarea insuccesului PNL la europarlamentare pentru a-și promova propria imagine de „incoruptibili”. Incoruptibili „liberali”. Caraghioși.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat că este posibil ca actualii membri PNL din Parlamentul European să fie candidați ai PNL la alegerile europarlamentare. Sunt de acord. Acum PNL are 5 eurodeputați: Norica Nicolai, Adina Ioana Vălean, Renate Weber, Ovidiu Silaghi și Eduard Hellvig. Ultimii doi au ocupat fotoliile de europarlamentar după ce Cristian Bușoi și Ramona Mănescu au acceptat funcții guvernamentale.

Activitatea europarlamentarilor PNL se poate urmări aici.

Caz particular. Se tot formulează ideea că Adina Vălean ar trebui să nu mai candideze deoarece este soția lui Crin Antonescu. Este o idee perversă. Și Adrian Cioroianu a formulat cu niște ani în urmă, cu ocazia trecutelor alegeri europarlamentare, o acuză împotriva lui Crin Antonescu că acesta și-a pus „amanta” pe un loc eligibil în defavoarea lui. De atunci, o oarecare stimă ce o aveam pentru Cioroianu a dispărut. A devenit, pentru mine, un om de nimic. Pur și simplu nu l-am mai urmărit. Nu îmi pare rău. Pentru că uitarea este cea mai cumplită pedeapsă pentru persoanele prea pline de sine. Adina Vălean și-a făcut datoria în PE cu prisosință. La fel cum și-au făcut-o Norica Nicolai și Renate Weber. Toate trei sunt fruntașe ale Grupului ALDE, au reușite notabile în activitate, au contribuții în domeniile pe care fie le conduc fie la care participă. Toate contribuțiile lor în favoarea României, nu doar a Europei. Este o distanță enormă între activitatea doamnelor noastre din PE și activitatea europarlamentarilor români din PPE: Elena Băsescu, Monica Macovei, Cristian Preda ...

2 comentarii:

Anonim spunea...

Zona rurala a Romaniei face parte din UE ! Nu se vede nicio activitate concreta de europarlamentar roman privind zona rurala ! Sunt aceleasi "figuri", care asteapta salariul de europarlamentar ! ...indiferent de partidul politic ! Oare cu ce va mai fi mintit romanul de rand, ca sa dea votul unor personaje, unele abonate la aceasta functie !
Vrem locuri de munca in Romania !!!! Vrem dezvoltarea zonei rurale, cu locuri de munca pentru tineri si batrani !!!!
Ati auzit ???????

Crăciun Florin spunea...

Anonim,

Nu se vede ? Dar tu ai căutat să vezi cu ce se ocupă europarlamentarii români ? Ai uitat că avem un comisar european pe agricultură ? Bag seamă că tu nu vrei să vezi.

Ce ar fi să te documentezi și să renunți, în același timp, la sloganuri politicianiste.