A devenit ceva normal să găsești transformări ciudate pe care echipa candidatului Cristian Bușoi le folosește în această campanie.
La început, la lansare, s-a prezentat ca fiind „urmașul președintelui Iohannis”. Reacția Președintelui, de nemulțumire că i se preia sloganul politic, a dus la o jenantă scuză a candidatului Bușoi care a evitat să își mai atribuie sloganul lui Klaus Iohannis de la prezidențialele din 2014.
A apărut problema morală a echilibrului între candidații la președinția PNL pe timpul campaniei, problemă ridicată de Cătălin Predoiu. Este imoral să beneficiezi de puterea conferită de funcția de secretar general al partidului, a doua ca putere asupra organizațiilor locale, pe timpul campaniei în timp ce contracandidații nu au același avantaj. Candidatul Cristian Bușoi a meditat, a luat în considerare solicitarea lui Predoiu și a rămas ca în gară. A delegat atribuțiile dar, pe timpul campaniei a profitat din plin, și încă profită, de dubla calitate cu care se prezintă în fața viitorilor delegați la alegerile ocazionate de Congresul PNL din 17 iunie. După câteva discuții aprinse a rămas în aer problema.
Acum a mai apărut o minunăție. Un fel de furt de identitate. Sau, mai bine spus, folosirea identității PNL în nume propriu. Normal, în numele lui Cristian Bușoi.
A apărut un site, pentru „Partidul Viitorului”. În interior, ceva care obligă la interpretări. Pentru cine are curiozitatea să pună întrebări, nu pentru toți cei care ajung, invitați de promotorii candidatului Bușoi, să viziteze site-ul și să își depună adeziunea.
În primul rând se cuvine să vedem un titlu „derivat”. În interiorul site-ului dar și pe paginile de facebook ale candidatului.
Pentru că adresa web nu mai cuprinde și „PNL” ci doar „Partidul Viitorului” se poate ajunge la unele idei (năstrușnice, desigur !). Nu le spun !
Cu sprijinul unui coleg am posibilitatea să demonstrez „furtul de identitate” comis de candidatul Cristian Bușoi și echipa lui. Văduvit este PNL, căruia îi este furată identitatea, la fel ca toți oamenii de bună credință care vor fi induși în eroare. Impresia tuturor va fi aceea că PNL, conducerea actuală a PNL susține pe candidatul Cristian Bușoi, inclusiv prin acceptul de a prelua identitatea partidului și a o folosi în avantaj propriu. Să începem.
Headerele (partea de sus) cu meniurile. În stânga, site-ul PNL (cel real !). În dreapta, site-ul „Partidului Viitorului”, a lui Cristian Bușoi.
Footerele (partea de jos a site). În stânga, „Partidul Viitorului” iar în dreapta, PNL cel real !
Alte două pagini care arată de parcă ar fi din același site, dar nu este așa !
Și încă una. Candidatul Cristian Bușoi cu obiectivele lui, nu ale PNL ! Să fie clar !
Mulțumind prietenului pentru efortul depus de a proba furtul de identitate, simularea asta ordinară, pun și ceva tehnic, tot de la el, care arată ceva. Ceva curios, ceva ciudat. Voi pune și explicațiile lui tehnice.
„Am verificat codul sursă la ambele siteuri.S-ar putea să fie făcute de aceeași mînă. O observație: deși legal nu poți revendica o anumită culoare, deci nu putem reproșa asta legal, cele două websituri folosesc EXACT aceeași culoare (în cod hexa #0068A9 ), albastrul oficial al PNL. Pun capturi ale codului sursă pentru conformitate. În altă ordine de idei, dacă interesează pe cineva, partidulviitorului.ro a fost înregistat prin și este găzduit de Claus Web srl, www.clausweb.ro, info@clausweb.ro. (O firmă de hosting serioasă, din câte știu eu) Asta în cazul în care cineva care poate vorbi din partea PNL se hotărăște să ceară blocarea hostingului pentru siteul respectiv pe motiv de copyright”.
Porcăria asta cu site-ul lui Cristian Bușoi mi-a obligat creierașul să scormonească prin moțiunea lui dar și prin declarațiile lui, pe care le pot numi ca fiind sforăitoare (după toate minunile arătate doar de mine pe acest blog), unde am găsit una de comă. Liberalii să îl aleagă pe el pentru că doar prin alegerea lui „societatea românească poate deveni o societate europeană” ! Și eu care credeam că suntem o societate europeană de sute și mii de ani ! Habarnist, ce naiba !
Păi, cum vine așa, domnule candidat ? Dacă furăm identitatea cuiva, avem bilet de intrare „în societatea europeană” ?
Lege pentru protecția drepturilor de autor avem. Problema noastră este însă dacă autorul va reclama furtul de identitate. Dar, dacă proprietarul identității în mediul virtual este doar un detentor precar ? Cum sunt ministerele și agențiile guvernamentale care folosesc programe cumpărate de la firmele lui Sebastian Ghiță dar nu au titlu de proprietate pe ele, fiind la cheremul acestor firme pentru orice minune.
Sunt sigur că persoane mai bine pregătite ca mine în materie vor avea idei mai multe și mai bune. Oricum, echipa de campanie a lui Cristian Bușoi a mai făcut „o nefăcută”. Din greșeală în greșeală până la victoria finală.
Un comentariu:
A stat cu Ponta la masa ? Si cu 70% din "doctorii" din romania. Plagiatura este la moda.imi pare rau pentru cei ce au muncit pentru doctorat. A costat intre 1500 si 3000$..
Trimiteți un comentariu