sâmbătă, 17 octombrie 2009

Anticipate ? Cine se teme ?

Basescu umbla cu cioara vopsita. Ameninta cu anticipatele. Foarte bine. Nu sunt solutia pentru criza de acum, solutia se numeste Klaus Johannes, dar Basescu a ajuns sa isi caute motive si prin cosmos ca sa refuze oferta opozitiei. Mai nou am aflat de aici ca K Johannes este propunerea lui Voiculescu si ca de aia nu este de acord cu ea ???

" Nu pot accepta ca decizii de asemenea dimensiuni, de asemenea magnitudine, să se ia într-o firmă privată, cu un fost securist în capul mesei, cu un fost turnător la Securitate - da? -, cu Felix, în capul mesei şi să se stabilească: ne trebuie o perdea în faţă, căutăm o figură luminoasă, ca cea a primarului Johannis, iar în spate ne aşezăm noi, cu toate năravurile noastre. Nicăieri în Constituţie, partidele nu sunt chemate să se pronunţe asupra primului ministru desemnat, ci preşedintele este chemat să facă acest lucru, iar Parlamentul aprobă decizia preşedintelui sau nu. Ea nu se aprobă nici la Grivco, nici în biroul preşedintelui Senatului"
Are asta niste fantome prin tartacuta ... Daca stau sa mai gandesc pot ajunge la concluzia ca din moment ce l-au parasit neuronii in haul ramas ratacesc fantomele. In fine.

Astazi au venit replicile. Crin Antonescu a fost clar. Nu le doreste insa daca le doreste Traian Basescu, liberalii merg la anticipate. Aceeasi parere o are si Viorel Hrebeciuc. Aveti cele doua declaratii aici.

Treaba este clara. Pana se vor declansa anticipatele, PD-L are toate sansele sa se duca dracului. Cu Basescu debarcat, ce sanse mai are PD-L sa ramana un partid important ?

8 comentarii:

  1. Crin Antonescu e pe zi ce trece mai vizibil, e mai ascultat, mai privit, mai respectat. Foarte bine! În faţa diversiunilor de tot felul la care se coboară PD şi Băsescu, Crin răspunde cu eleganţă, dar răspicat. Vocea lui ciuleşte din ce în ce mai multe urechi, e în creştere vizibilă, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure.
    Din păcate, astă-seară la Realitatea TV, Norica Nicolai, aflată în compania Corinei Drăgotescu, a lui Cristian Diaconescu şi a ,,buldogului'' Vasile Blaga, a decepţionat. Discurs flasc, mesaj inexistent. În schimb, Blaga şi-a proslăvit din greu conducătorii (Băsescu şi Boc), lăudându-le faptele mai bine de 60 la sută din emisiune. Am scris, scârbit, pe blogul meu - http://www.florinmatei.ro/ - despre cele văzute şi auzite.

    RăspundețiȘtergere
  2. Florine, pedeleii aplica o tactica simpla. Acopera ecranul si ocupa abuziv timpul dezbaterilor pentru a nu permite "adeversarilor" sa se exprime. Nu am urmarit emisiunea insa Norica nu este o persoana care se lasa usor doborata. Probabil ca Blaga avea limbarita. Si alti pedelei se comporta la fel. La unele emisiuni au fost atentionati sever de moderator ca iau din timpul celorlalti.

    Ma bucur ca ai scris la tine pe blog. O sa citesc si o sa merg si la scriptul de la Realitatea TV.

    RăspundețiȘtergere
  3. florine, cepeca adica, ma bucur ca'tzi mai arunci cite'un ochi pe la mine, m'ai inclus in lista, dar eu nu poci face la fel, in compensatzie, pentru ca imi creste tensiunea inutil, si'ai putea sa ma ai pe constiintza ;-(
    asa ca mai bine, sterge'ma !

    RăspundețiȘtergere
  4. N-ai sanse @niku-le ! Nu te sterg. De aia am blogroll. Sa ajung mai usor la blogurile pe care le citesc.

    La tensiune, nu prea stiu ce sa recomand. Daca eram medic sau macar psiholog spuneam ceva. Dar ca jurist ? Oricum, citeste o poezie, asculta o muzica linistitoare si iti scade tensiunea dupa ce ma citesti.

    Nu te sterg.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pe la mine mai vine uneori Niku :) Inseamna ca nu ii ridic tensiunea. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. http://www.petitieonline.ro/petitie-p58564054.html

    RăspundețiȘtergere
  7. UN SEMNAL FOARTE INGRIJORATOR:
    “AXA” CURTEA CONSTITUTIONALA- BASESCU?

    IATA CE SCRIE PRESA ca a declarat BASESCU despre Ioan Vida si despre Curtea Constitutionala, referitor la o lege legat de care a fost sesizata Curtea:

    “Mai mult, aseară, (14 octombrie 2009; n.A.) în cursul declaraţiilor publice făcute de Traian Băsescu acesta a afirmat că “mulţumeşte Curţii Constituţionale” pentru decizia de a amâna judecarea constituţionalităţii legii reorganizării unor autorităţi şi instituţii publice, care conţine inclusiv prevederea celor “10 zile de concediu fără plată al bugetarilor”.
    (…)
    “Decizia de amânare a judecării legii “10 zile fără plată” a fost considerată ca fiind o măsură binevenită, în condiţiile în care decizia Curţii este, pe de o parte, obligatorie pentru acordul cu FMI, iar pe de alta, absenţa unui Guvern în exerciţiu face imposibile eventuale modificări. Curtea a amânat judecarea întregului pachet al legilor asumate de Emil Boc, ceea ce va face ca decizia finală să fie una unitară.”

    Citatele sunt extrase din articolul cu titlul: “Curtea Constitutionala in gratiile presedintelui” semnat de Silvana Patrascanu
    (Evenimentul zilei- 15 octombrie 2009).

    IMIXTIUNEA LUI BASESCU IN DECIZIILE CURTII CONSTITIONALE- FIE SI PRINTR-UN COMENTARIU (se stie foarte bine cat de influente pot fi “simplele” comentarii ale sefului statului asupra unei instante!) LEGATE DE AMANAREA LUARII IN DISCUTIE A UNOR LEGI IMI PARE CEL MAI GRAV SIMPTOM DE PANA ACUM.

    Mare atentie la simptom!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Lilick,

    Am semnat petitia acum. Multumesc de link. @niku_elektriku este un simpatic. Mai sunt ca el destui. Radicalismul lor este de conjunctura. Asa ca ii las sa le treaca.

    @Aya,

    Ai vazut bine. Basescu incearca sa impuna propria agenda si propriile decizii institutiilor statului. Acum, cu adevarat real, fara un Guvern cu capacitatea deplina de exercitiu nu se poate. Totusi, CCR poate da decizia pentru ca legea incriminata sa nu produca efecte. Daca decizia Curtii este nefavorabila, atunci toate persoanele afectate vor putea sa deschida actiuni in justitie. Iar PD-L are deja cateva sute de mii de cazuri in care Justitia trebuie sa isi spuna cuvantul. De aceea aceasta guvernare Boc este o catastrofa. Daca era vorba despre cateva persoane care abuziv si-au luat niste privilegii da, se putea vorbi despre reforma. Dar cand este vorba despre sute de mii de oameni afectati de masurile Guvernului vorbom despre abuz.

    RăspundețiȘtergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.