joi, 15 octombrie 2009

"Nu putem iesi din criza acceptand dictatura !"

Imaginea si declaratia de la Realitatea TV

"Dacă voi deveni preşedinte al României Klaus Johannis va deveni premier. Este un lucru clar pe care îl spun lui Traian Băsescu. Nu puteţi întârzia venirea lui Johannis decât până cel târziu pe 6 decembrie", a mai spus Crin Antonescu.

"Ne-am dus cu majoritatea să propunem o persoană a cărei independenţă, autoritate şi prestanţă externă nu pot fi contestate. Suntem în faţa unei tentative a lui Traian Băsescu de a încălca Constituţia. Este vorba de dictatura unui om şi a unei minorităţi care este aservită. Nu am niciun comentariu privitor la Lucian Croitoru. Nu exclud ipoteza, dar primul ministru al României trebuie să aibă forţă politică. PNL nu se va lăsa intimidat de faptul că trăim într-o ţară comandată la bunul plac al lui Traian Băsescu", a continuat Crin Antonescu.

"PNL nu va acorda niciun vot formulei pe care preşedintele a propus-o. Nu putem ieşi din criză acceptând dictatura.
Nu mai putem merge mai departe", a conchis Crin Antonescu.

2 comentarii:

  1. categoric nu. si dictatura a-nceput sa prinda radacini serioase in ultimul timp. Tocmai pt ca nu putem lasa dictatura sa conduca tara, ne trebuie un presedinte care sa nu apartina clasei politice, un presedinte independent. Acesta este Oprescu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Oprescu este o varianta buna. Mult mai buna decat Basescu. Dar si el este om politic. Participa la infiintarea unui nou partid politic - un fel de alianta a stangii democratice -, impreuna cu Octav Cozmanca.

    Si eu voi da votul lui Oprescu daca ajunge in turul II cu Basescu. In turul I votez cu Crin Antonescu si sper sa ajunga si in turul II. Sper ca tu sa votezi pe Crin in turul II daca ajunge !

    RăspundețiȘtergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.