Ideile generoase de administrare a statului au fost subordonate gandirii contabilului birocrat si viziunilor ceausiste ale lui Traian Basescu despre om si despre tara. PD-L a incercat in scurtul timp cat a fost la conducerea tarii sa ne intoarca in timpul ceausismului, la egalitarismul comunist, pentru ca viziunile basesciene sunt posibile doar cu oameni fara constiinta, fara libertate, fara demnitate. Cu PD-L la guvernare, Romania se intorcea in "lagar". Inainte vorbeam despre lagarul socialist, maine am vorbi despre lagarul pedelist. Un lagar in care noi, romanii, am fi prizonieri. Un lagar in care libertatea omului ar fi fost eradicata in interesul statului. Un stat atot-puternic, un stat care ne-ar fi planificat existenta, de la procreere la alimentatie, de la nastre pana la moarte.
Din punct de vedere economic, am pierdut cei patru ani de dezvoltare din perioada guvernarii liberale si ne indreptam harnici catre pierderea anilor de dezvoltare din perioada guvernarii social-democrate nastasiene. Pentru ca si atunci a fost o dezvoltare desi era subordonata intereselor politicianiste ale PSD, in special a clicii patronata de Adrian Nastase.
Saptamana care trecu ne-a confirmat ca suntem slabi. Tare slabi. Ca suntem o natie de gargaragii, dispusi sa ia ca subiect de senzatie o miscare total naroada a PD-L. Asa numitul "Guvern" al "Primului-ministru desemnat". In primul rand aceste notiuni nu exista, sunt niste fictiuni jurnalistice si politicianiste, nu au substanta. Momentul in care Lucian Croitoru devine "prim-ministru desemnat" incepe de la momentul votului Parlamentului de aprobare si pana dupa depunerea juramantului in fata Presedintelui. Pana atunci insa este cale lunga.
Lucian Croitoru, acest pedelist mascat, antidemocrat convins, dispus sa faca jocurile lui Traian Basescu de a desfiinta democratia in Romania prin atacul asupra singurei institutii care reprezinta democratia, Parlamentul, si-a anuntat intentia de a da tarii un Guvern. Vointa este a PD-L si a lui Traian Basescu insa este o vointa cu o lipsa majora. Nu are sustinere parlamentara. Este o vointa care pluteste, nu are legatura cu pamantul, este doar un vis. Mai mult, este un fals. Din intentia initiala s-a ales praful. Lista cu posibilii ministri este plina cu incompetentii PD-L care au dus tara de rapa. Pogea, Videanu, Berceanu, Blaga, Stanisoara ... toti unul si unul. Dezamagitoare este disponibilitatea unor personalitati de a face parte din aceasta promisiune de Guvern, cum ar fi Bogdan Aurescu. Chiar daca explicatia data de Bogdan Aurescu este justa din punct de vedere profesional, pastrarea Ministerului de Externe pe o linie de continuitate politica la nivel national, faptul ca a acceptat includerea in lista pe un program al Guvernului Boc cu unele reformulari, mai ales faptul ca a acceptat ca Traian Basescu sa conduca politica externa romaneasca in continuare, dupa esecurile penibile din ultimii anii ale marinarului, il pune pe Bogdan Aurescu in situatia penibila de a nu mai fi crezut. Iar eu am mari indoieli din acest moment asupra lui.
The Money Channel i-a luat un interviu lui Dinu Patriciu. Omul de afaceri a punctat, sever, cateva idei care dau de gandit. El consideră că regresul economic cu care se confruntă România a fost cauzat de birocraţie, incapacitate de guvernare şi din preluarea unor modele externe, neadaptate la fondul românesc. Concluzia este evidenta si se pliaza pe toate comentariile facute de diferiti politicieni si specialisti in perioada de guvernare PSD-PD-L si, mai ales, la ultima luna cand PD-L este stapanul absolut al putintelor administrative. Referitor la propunerile de Guvern ale lui Lucian Croitoru, Patriciu spune ca este “guvern Boc reeşapat”. Adevarat.
Klaus Johannis are afirmatii la fel de transante.
"Lucian Croitoru a venit acum puţine zile în Parlament şi s-a prezentat în faţa liderilor majorităţii. Acolo a venit cu un text apocaliptic la modul 'Dacă nu mă sprijiniţi să ajung premier şi să aduc banii de unde ştiu eu pentru că mi-a promis preşedintele, România intră în colaps'. Ca astăzi, foarte surprinzător, să vină domnul Croitoru să prezinte echipa de "tehnocraţi" şi să spună că finanţele României sunt în bună stare. Pentru mine apar semne de întrebare. Care este realitatea? Mă tem că aici avem o problemă mai gravă. Am impresia că au pus ţara pe butuci şi nu vor să se afle acest lucru înainte de alegeri", a spus Klaus Johannis, în cadrul unei emisiuni televizate.Klaus considera ca acesta este tot un Guvern Boc insa fara Boc.
La toate posturile TV pedelistii sustin ca acest Guvern are sanse sa treaca deoarece parlamentarii sunt independenti de partidele din care fac parte, fiind alesi uninominal. Ideea este sinistra. Desfiinteaza partidele, le ridiculizeaza. Ne duce catre acel Parlament unicameral, ales prin vot uninominal, premisa revenirii la Marea Adunare Nationala, Parlamentul comunist care aproba, pe banda, toate initiativele maretului conducator Nicolae Ceausescu.
Lucian Croitoru este un pervers contabil care face jocurile lui Traian Basescu. Nu am stima pentru personaj. Este un lacheu si pentru mine asa va ramane de acum incolo. Individul asigura lui Traian Basescu sprijinul Guvernului Boc demisionat de Parlament pentru incompetenta de a conduce Romania insa al naibii de competent pentru a fura alegerile prezidentiale. Pentru ca este un Guvern demisionat, nici nu se mai pune problema termenului interimatului lui Blaga la Interne ! Constitutia prevede termenul de 45 de zile pentru interimat insa in cazul unui Guvern valid, in functie. Aici insa nu mai avem un Guvern in functie ci o gasca de pedelisti la furat. Pe 27 noiembrie se implinesc cele 45 de zile pana la care ar trebui sa avem un nou Guvern. Dupa cum actioneaza Traian Basescu si PD-L, slabe sperante. Vom avea tot Guvernul demisionat Boc, iar noul Presedinte care va rezulta in urma alegerilor va trebui sa reinceapa procedura de desemnare a unei personalitati care sa formeze un Guvern, pentru ca se intra in perioada unui nou mandat prezidential.
Mai mult, Traian Basescu a bagat si referendumul. Voi fi impotriva celor doua intrebari. Nu sunt de acord cu Parlamentul unicameral, din motivele pentru care studiile ne arata ca un Parlament bicameral asigura un control suplimentar asupra tenditelor autocratice ale unui Presedinte sau al unui partid majoritar si nu sunt de acord nici cu reducerea numarului de parlamentari. Stiu ca sunt contra unor idei exprimate chiar de cei din PNL insa eu cred ca nu in numarul de parlamentari este problema. Este o problema falsa iar a acepta ideile lui Basescu inseamna sa accept ca Parlamentul nu este reprezentantul suprem al poporului ci o institutie acolo, oarecare, o frana in calea infaptuirii maretelor obiective politice ale lui "X" sau "Y" ajunsi Presedinti de tara. Eu vreau o republica parlamentara in care rolul Presedintelui sa fie serios diminuat, sa i se ia functiile administrative si sa ramana doar cu functiile onorifice.
Din cauza referendumului si mai ales a fantomei Lucian Croitoru nu avem in prim-plan problema de baza: candidatii la prezidentiale. Cine sunt ei, ce au facut, ce programe individuale au, ce pot face, cum pot face, cine ii poate sprijini. Detest media care ne intoxica cu tot felul de loaze si subiecte lipsite de interes real. Referendumul lui Basescu nu va avea succes pentru ca nu va indeplini conditiile de validare. In plus, reducerea numarului de parlamentari nu este treaba populatiei, prin lege organiza se poate micsora sau mari numarul acestora. Acest referendum este o cheluiala aiurea pentru ca rezultatul lui nu poate obliga. Fara validitate, doar cu gargara politicianista ca chipurile ar fi dorit de "x" procente care au fost la vot, nu are viitor. Referendumul lui Basescu este tot o fantoma ca "Guvernul" lui Lucian Croitoru.
Insusi Traian Basescu isi pierde din substanta. Calin Popescu Tariceanu il parafrazeaza si ii dedica propriile vorbe spuse de Basescu lui Nastase: Traiane nici nu stii cat de mic incepi sa fii. Iar Crin Antonescu il parafrazeaza pe 20 octombrie la Tulcea: „Ce bucurie, Traiane, pentru poporul ăsta, să fie nevoit să aleagă între doi dobrogeni."
Traian Basescu devine el insusi o fantoma. Sondajele il arata in scadere. Si scade, si scade, si va mai scadea pana cand vom merge la urne. Iau BCS-ul pe trei luni de la Codrin Scutaru. Acolo, la Codrin, mai sunt unele analize interesante.
Pentru ca referendumul lui Basescu este o fantoma, pentru ca "Guvernul" Croitoru este o fantoma, pe noi trebuie sa ne intereseze cum va deveni fantoma politica Traian Basescu. Trebuie sa stim pe cine sa votam si mai ales trebuie sa ne pregatim pentru un tur II. Trebuie sa constientizam ca intrarea lui Basescu in turul II ne obliga la votul negativ. Este votul pe care il practicam din 1996 incoace. Basescu insusi este produsul unui vot negativ. Va "muri" de votul negativ. Asta trebuie sa constientizam.
6 comentarii:
ZOAIEUS ..SCADE..SCADE ..SCADE PANA VA AJUNGE O GAAURA NEAGRA IN CARE POPORUL ROMAN ISI VA INTRODUCE CEVA..CARE CRESTE ..CRESTE...CRESTE..
Buna @FREDDYE, asa este. Nu mai este mult pana vom ajunge la final.
Excelentă analiză! Am păreri foarte apropiate de tot ce-ai expus în postul acesta. În plus, mă enervează deturnarea sensului real al discuţiilor din campania electorală înspre teme diabolic-alese, precum cea a referendumului. Mă enervează că cei din Noua Opoziţie, ca să-i zic aşa, liberali şi social-democraţi deopotrivă, îl tot laudă pe Lucian Croitoru, pe considerentul - neverificat, pentru numele lui Dumnezeu - că ar fi un profesionist impecabil. Ce profesionist, tată? Într-ale diversiunii, eventual. Ar fi cazul, şi timpul, ca opoziţia să mai lase la o parte complezenţa şi să-i spună verde-n faţă d-lui Croitoru că e un promotor al ideilor despotice ale lui Traian Băsescu, şi nimic mai mult. Să lăsăm gentileţea, că nu foloseşte la nimic.
În altă ordine de idei, are dreptate Johannis când spune că cea mai mare grijă a regimului Băsescu actual este aceea ca populaţia să nu afle de marasmul în care ne-au împins toţi oamenii preşedintelui.
În fine, sunt oripilat de nivelul extrem de înalt de slugărnicie la care au ajuns membrii PD, fie ei de frunte sau din eşaloanele inferioare. Brrr!...
Multumesc Florine.
Si daca Croitoru nu stie ce-l asteapta, sa asculte aici, daca are ureche... muzicala:
http://www.youtube.com/watch?v=Q9dIQODEW_A&feature=player_embedded
Multumesc @sandman. Il voi folosi la urmatoarea postare.
Trimiteți un comentariu