duminică, 4 iulie 2010

Dezastrul a fost „planificat”

Traian Băsescu și gașca lui de borfași și-au propus, la finele lui 2008 când au pus mâna pe putere, să distrugă tot ce s-a realizat până atunci și să așeze țara pe alte valori, multe din ele copiate de pe la alții, în cele mai multe cazuri proprii sistemelor unde respectivele valori s-au format, fără nici o legătură cu românii și țara locuită de ei. Iar aiuriți care să îi susure la ureche lui Băsescu tot felul de bazaconii sunt. Consilieri, pedeliști, analiști, economiști - admiratori ai FMI -, ziariști, chiar politicieni de pe la alte partide.

Dezastrul economiei a început cu declararea ca infractori a tuturor celor care având firme mici nu aveau venituri constante. Au adoptat forfetarul care a distrus investiția mică și mijlocie. Cei rămași au primit comenzi de stat probând că sunt contributori la pușculița de partid sau au carnet de pedelist. Acum pun economia pe chituci, atât cât a mai rămas din ea și se mândresc cu „aprecierile” distrugătorilor de economii pe plan mondial, FMI. Organizație a terorismului economic mondial care a majorat ținta de inflație a României la 7,9% în acest an. O să trăim bine !

Dezastrul social a început tot la finele lui 2008 și începutul lui 2009. În urma inundațiilor din 2008 s-au luat măsuri de Guvernul Tăriceanu pentru prevenirea distrugerilor și a pierderilor de vieți omenești în zonele inundabile din luncile Siretului și Prutului prin alocarea unor sume de bani, în echivalentul a 8,5 mil. euro, pentru lucrări de indiguire și amenajare a albiilor unor râuri. Au venit portocalezii și au luat banii pentru sălile de sport. Crimă. Dezastrele din aceste zile sunt consecințele acțiunilor Guvernului Băsescu-Boc-Udrea-Isărescu de atunci. Morții, casele distruse, bunurile distruse, viața distrusă a sinistraților sunt pierderile colaterale ale „programului PD-L+PSD o sală de sport pentru tot poporul.



Dezastrul a fost planificat. Mare lucru dacă nu cumva acest sinistru nu va fi folosit de portocalezi pentru a putea arăta că ei fac ceva ! De exemplu, să dea o lege prin care asiguratorii să fie obligați să asigure casele de chirpici din satele românești.

Mă gândesc la cei care acum suferă din cauza inconștienței guvernului portocaliu, la cei care sunt victime ale sinistrului, la cei care din bruma de venituri ce o aveau până mai ieri vor scade 25% (dacă erau salariați bugetari) și încă pe atât la ceilalți din cauza TVA de 24% bașca inflația de peste 7%. Nu mă gândesc la cei care au. Mă gândesc la cei care nu au. Mă gândesc în special la cei care au dat votul acestui partid al dezastrului național - PD-L - și lui Traian Băsescu. Cei care nu le-am dat votul eram, cumva, pregătiți pentru răul ce urma să vină însă ceilalți ?

Cruntă pedeapsă omenească pentru cei care înșelați de promisiunile lui Traian Băsescu, Gheorghe Flutur și PD-L au dat votul acestora pentru o viață mai bună. Traian Băsescu i-a dus la o viață mai bună. Să te „aia” în ea de viață !

Actualizare !


La Lilick este o postare lămuritoare. Leșinul femeii dat la televizor și intervenția lui Boc au fost regizate de portocalezi ! Ăștia sunt în stare de orice !

3 comentarii:

  1. Da, sunt in stare de orice. Dar acum stau si ma minunez de noi. Cat mai suntem in stare sa acceptam... orice.

    RăspundețiȘtergere
  2. Știu eu ? Cred că suntem naivi. De aici ni se trage. Dar, dacă mă gândesc mai bine, naivitatea are un farmec deosebit, naivitatea este, până la urmă, o calitate. Este darul care ne încântă la copii și tineri.

    Noi, ca popor (cu tot cu etniile conlocuitoare) suntem cam ciudați. Ne maturizăm rămânând naivi !

    RăspundețiȘtergere
  3. Galatiul risca sa fie inundat si mai tare pentru ca sunt mai importante culturile din Insula Mare a Brailei decat vietile oamenilor. E ca si cum la o chiuveta debitul de la robinet e mai mare decat absorbtia de la gura de scurgere. Daca mai apare o gura de scurgere, apa din chiuveta nu mai da pe afara…
    Asa e si cu deversarile care puteau fi facute in IMB. Insa duminica a dat mii de telefoane deputatul Culita Tarata (in Insula are culture firma TCE 3 Brazi a deputatului) ca deversarile cerute de specialisti sa nu se faca, deputatul amenintand ca nu mai sprijina guvernul. Pana la urma, culturile modificate genetic de la firma lui Tarata s-au dovedit mai importante decat vietile si casele romanilor.

    RăspundețiȘtergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.