vineri, 13 august 2010

Pensionarii militari - umilire

Sunt la Onești, Bacău. Revin la scris după mult, mult timp. De ce nu am mai scris ? Pentru că am fost confuz. Foarte iritat de deciziile Curții Constituționale cu privire la prevederile legii 119/2010 privind pensiile. Foarte iritat de panaramele băgate de partidul de lotri - PD-L - în această Curte, persoane cu pregătire juridică însă departe de nobila profesie de jurist. Ei nu sunt în slujba societății, rolul principal al Curții Constituționale ci în slujba unui stăpân, al unui partid politic, al unui grup privat înființat pentru a prădui, pentru a acumula averi prin spolierea bunăstării celorlalți.

Până voi pune punctul meu de vedere cu privire la interpretarea deciziilor CCR cu privire la pensii, la așa-zisa reformă a sistemului de pensii, postez, prin preluare de pe un mail, un „strigăt de protest” scris la Vâlcea, de un militar sau mai mulți.


„UMILIREA PENSIONARILOR MILITARI...

A apărut Hotărârea privind metodologia de calcul a pensiilor militare. Un document care umileşte fiecare militar în rezervă sau retragere. Plină de dispreţ. Mesajele de bază ale sale sunt două. Primul: "Noi vă tăiem pensiile aşa cum vrem noi, fără a avea nici un criteriu legal". Al doilea: "Ca să mai puteţi lua ceva bănuţi, va trebui să alergaţi după documente arhivate până la sfârşitul zilelor voastre. A acelora pe care le mai aveţi".



Pentru că, prin Hotărârea de guvern li se ia militarilor pensionari totul şi li se cere apoi, tuturor, să demonstreze cu documente din arhive că ei sunt ei. Asta ca să mai poată primi o parte din ceea ce li se cuvine. O mică parte!



Citind documentul care îşi zice "metodologie", dar care pluteşte în generalităţi, aproximări şi indicaţii imposibil de urmat, descoperi că fiecare pensionar militar trebuie să-şi justifice în faţa unor oganisme incert indicate fiecare zi de muncă şi fiecare salariu luat lună de lună într-o viaţă. Totul în lipsa unor documente clare care să-i contabilizeze activitatea. Cum ar fi Cartea de Muncă, existentă la toţi cei care se supun legii la care guvernanţii doresc să-i alinieze pe militari.



"Metodologia de calcul" nu spune care va fi vârsta de pensionare socotită legală în procesul de recalculare, ce se întâmplă cu drepturile primite ca urmare a ordinelor şi medaliilor militare (se anulează fiecare decret prezidenţial în parte?), de unde se vor obţine datele tuturor serviciilor de zi pe unitate (care ar trebui asimilate gărzilor medicilor), cum va fi recompensată munca nenormată a militarului, cine va da documente pentru lunile şi lunile trăite zi şi noapte în aplicaţii şi cum vor fi recunoscute ele de o lege care nu a avut în vedere aşa ceva ( L19/2000)? Şi alte sute de întrebări. Toate fără răspuns într-un document elaborat cu reavoinţă de amatori animaţi de un singur gând: să ia! Cu o singură pagină dactilografiată se anulează sute de mii de vieţi, munca de zeci de ani a apărătorilor în uniformă acestei ţări.



Realizează cei care au gândit documentul, "metodologia" cum au numit-o ei, câţi ani poate dura o obţinerea a sute de documente, câtă pierdere de timp şi de bani? Şi în vremea asta, în lipsa documentaţiei, toţi cei care mai supravieţuiesc vor fi plătiţi cu o pensie calculată la nivelul salariului mediu brut pe economie. Ca spălători de vase, ori vidanjori, ori cosaşi. Este nivelul la care sunt aduşi slujitorii sub drapel.

Sute de unităţi militare au fost desfiinţate. Aproape fiecare pensionar militar a lucrat în 10-12 garnizoane diferite, răspândite pe tot teritoriul ţării. Cui să se adreseze pentru a obţine datele necesare? Cine mai ştie unde se află statul de plată pe care a fost plătit acum cincizeci de ani? De unde să cunoască asta acum centrul militar? Cu oameni puţini şi el. Unde să poţi găsi hîrtiile serviciului financiar al unităţii militare care nu mai există de o jumătate de secol? Dar a zece asemenea unităţi?



Vor fi probabil zeci de mii de cereri concomitente care vor bloca arhivele. Se vor afla pe drumuri mii şi mii de bătrâni. Unii disperaţi că nu mai au cu ce să trăiască. Alţii bolnavi de bolile bătrâneţii. Se vor izbi de dispreţul funcţionarului de la ghişeu, de nepăsarea lucrătorului din nu ştiu care birou sau de infatuarea vreunui şefuţ deranjat de insistenţa moşului care simte că nu mai are suficiente zile ca să aştepte hârtia. Care ştie că aşteptarea poate dura ani!



Vă daţi seama la ce chinuri sunt supuşi militarii care se încăpăţânează să mai trăiască după ce au trecut în rezervă? Cât de grea le-a fost făcută bătrâneţea?



Acelaşi chin pentru văduvele militarilor, pentru urmaşii legali ai acestora.



O întreagă categorie socială condamnată. Şi, culmea ipocriziei, în numele "echităţii sociale"!!!



De unde poate izvorî atâta răutate? Din ce carne sunt plămădiţi aceşti guvernanţi? Pot fi numiţi oameni aceia care gândesc asemenea metode de tortură destinate sutelor de mii de bătrâni? Celor care au muncit cinstit decenii întregi, care au sacrificat liniştea lor şi a familiilor pentru liniştea ţării? Şi care au obţinut tot ceea ce au în strictă legalitate.



Cum va face faţă unui asemenea volum de muncă structura din minister care se ocupă cu pensiile? Micşorată an de an. Angajând specialişti, aşa cum sugerează "metodologia"? Este o glumă. De unde atâţia cunoscători în domeniu? De unde bani pentru plata acestora? Recalcularea pensiilor după schimbarea legii în 2001 nu s-a încheiat nici acum, după nouă ani. Cât va dura această nouă "recalculare"?



Promisiunea cu cei 3000 de lei sub care nu vor scădea pensiile militare? Din nou o minciună. A primului ministru, a ministrului apărării, a politicienilor puterii. În "metodologie" nici vorbă de aşa ceva! Vor fi tăiate toate pensiile militare de stat! Iar după asta vor fi impozitate, indiferent de cât de mici vor ajunge.



Pensionarii militari. Maiştri, subofiţeri, ofiţeri, generali şi amirali. Oameni ca voi. Bătrâni. Bunicii sau părinţii voştri. Vârstnici condamnaţi pentru simplul motiv că există. Că mai sunt încă în viaţă. Unii cu merite deosebite. Profesionişti cu deosebită calificare. Cu înalte studii civile şi militare. Unii diplomaţi militari. Alţii, eroi ai neamului. Toţi făcuţi o apă şi un pământ. Azi, prin bunăvoinţa aleşilor noştri, ei au devenit vinovaţii fără vină!


Sunt pensionari militari. Atât. Ce aveţi cu ei?



Pentru mine, mai există ceva la fel de înspăimântător. Liniştea. Tăcerea şi resemnarea cu care asemenea samavolnicii sunt acceptate. Nicăieri în lume, niciodată în istorie, nu a fost posibil ca statul să ia TOTUL unei întregi categorii sociale şi să îi spună: "De acum eşti un nimeni!". "Dacă tu crezi că ai făcut ceva în viaţa ta, demonstrează. Cu documente!". Asistăm netulburaţi la crearea unui precedent. Mâine, în locul militarilor pot fi magistraţii, profesorii, doctorii sau toţi funcţionarii publici.



Repet. Înspăimântătoare liniştea. De necrezut resemnarea.”

Această postare nu este pentru cei care au votat cu Băsescu și PD-L. Este peste puterea lor de înțelegere.

14 comentarii:

  1. Bine ai revenit! Am citit! Nu pot sa spun decat atat: mizerabili.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vreau sa te rog ceva... Consulta asta: http://www.spunesitu.ro/tema/22941/10-motive-pentru-suspendarea-lui-traian-b%C4%83sescu.html#9318

    Poate mai gasesti puncte in plus. Ar mai fi si asta: ARTICOLUL 47
    (1)
    Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de
    protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai
    decent.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună Lilick. Mulțumesc de vorba bună. Lupta pentru nivelul meu de trai a devenit o prioritate. Asta este.

    Cu referire la cele 10 motive pentru suspendarea lui Traian Băsescu ... sunt de acord cu Iulia Huiu. Sub aspect juridic se pot spune multe însă se pot realiza puține. Rămâne acțiunea politică. Singura în măsură să ducă la bun sfârșit o suspendare a individului pentru motive constituționale, sub aspectul interpretării acesteia.

    RăspundețiȘtergere
  4. http://teopal.com/?p=389 / 7 aug. " Impuscati-ne!"

    Alte noutati... pe email.

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna! Va trimit acest mesaj în speranta unei colaborari de schimb de linkuri. Daca sunteti de acord, trimiteti-mi un email cu titlul si adresa siteului dvs. pe adresa ainaw@yahoo.com . Siteul meu e:

    Titlu : Jocuri Noi
    Adresa : http://www.ejocuri-noi.ro

    Multumesc!:d

    RăspundețiȘtergere
  6. Salut CEPECA ! Mă inspăimântă tot ce se-ntâmpălă-n jurul recalculării pensiilor militare dar si mai mult mă ingrijorează resemnarea cu care militarii activi,in rezervă si retragere primesc la nesfârsit bobârnac după bobârnac si umilintă cât cuprinde de la cei ajunsi la putere prin fraudă, manipulare si păcălirea a peste cinci milioane de români.Cu respect, Aliosa.

    RăspundețiȘtergere
  7. Intr-adevar, este greu si sa traiesti si sa mai scrii. Insa, cu toate acestea trebuie sa rezistam si umilintelor si sicanelor..

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna ziua,

    As fi interesat de un link-exchange cu blogul dvs. Daca sunteti interesat astept un email pe admin@motruinfo.ro

    Cu respect,
    Ursu Radu

    (Dupa vizualizare as avea rugamintea ca acest comentariu sa fie sters)

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu reaua-vointa din partea celor care gandesc legi pe la noi e caracteristica principala ci lipsa totala de profesionalism. Oamenii astia reglementeaza domenii pe care nu le cunosc si nu le inteleg. Ca oricarui incult, li se pare ca lumea e la fel de simpla ca si campia fara tufe din capul lor iar rezultatul a ceea ce pun pe hartie e studiat doar pe viu, pentru ca nu-s in stare de a prognoza ceva. E rezultatul unui principiu al dominoului in care numirile pe criterii politice a ajuns sa rastoarne si ultimele locuri de munca populate de competenta in administratie.

    RăspundețiȘtergere
  10. In varianta ajungerii la putere a P.N.L. - ce cuprinde programul de guvernare in legatura cu problema in discutie ?

    RăspundețiȘtergere
  11. Deoarece a aparut un nou articol pe blog...inseamna ca nu s-a intimplat nimic administratorului (ceva care sa-l fi pus in imposibilitatea de a raspunde...)
    Ca atare inteleg ca pozitia PNL fata de problema pensiilor militarilor este "o inspaimintatoare" tacere , indiferenta , nepasare...Probabil ca spusele unui ministru (liberalul Atanasiu) al apararii cum ca "mi-e greata de kaki" reprezinta , de fapt, o pozitie cu larga raspindire in respectivul partid...

    RăspundețiȘtergere
  12. Scuze tuturor pentru faptul că nu am răspuns la timp. De aici, de aici apar confuziile.

    @mos alecu, cer mii de scuze. Am capul plin de „obiective” de îndeplinit și am devenit (forța majoră) „băiatul bun la toate”. Soția a căpătat o fractură la mâna stângă așa că este în recuperare după operație. Totuși ...

    Am discutat cu cei de la PNL problema pensiilor militarilor, polițiștilor etc. Și la ei există o anume confuzie. Nu este cu rea intenție este ca urmare a lipsei de informare. Faptul că o țară adoptă un sistem de pensii pentru toată populația (pensiile civile) și un sistem pentru anumite categorii socio-profesionale este un act politic. În spatele pensiilor profesionale se află un anumit raport juridic și social între stat și profesionistul respectiv. De exemplu, pentru militari și polițiști, raportul privește prestația profesională a militarului până la sacrificiul vieții în interesul Statului și acceptul ca unele drepturi și libertăți civile să îi fie restrânse sau interzise. Statul poate alege să îl plătească foarte mult pe timpul vieții sau să îi dea o parte din bani după încetarea perioadei de activitate sub forma pensiei.

    PD-L a ales calea să nu recunoască particularitățile serviciului militar și polițienesc și nici pensiile profesionale pe care militarii și polițiștii le au de zeci de ani.

    PNL nu are, din ce știu eu, o astfel de poziție. Nu pot spune eu, simplu membru, ce au decis cei din conducerea PNL, însă voi pune problema săptămâna viitoare la întâlnirea Departamentului juridic al PNL. Alina Gorghiu va ridica problema la conducerea PNL în vederea emiterii unei poziții a partidului în această problemă.

    Voi căuta și eu comunicatele PNL pe temă și voi face o sinteză a lor. Este bine să se știe care este poziția partidului în această spinoasă problemă. Oricum, colegii juriști din PNL știu că eu voi deschide o acțiune în contencios administrativ.

    Acum plec cu soția la spital. Voi mai posta.

    RăspundețiȘtergere
  13. Am descoperit cu placere faptul ca ati ramas acelasi om .

    Cred ca va fi din ce in ce mai greu sa ne gasim locul intr-o societate pe care eu nu o inteleg .

    Ati crezut vreodata ca o sa ajungem aici , mai ales acum , dupa inrarea in U.E. ?

    Cand discutam despre asta acum 10 ani mi-ati spus ca nu am viziune .

    Cu respect Cosmin Gafincu

    RăspundețiȘtergere
  14. Salut Cosmine,

    Naiba bănuia acum 10 ani că vor fi alese panaramele astea să conducă ? Gândea cineva acum 10 ani că PD va ajunge să concureze cu PCR ? Nimeni.

    Nu m-a schimbat. Am rămas același. Doar că sunt ceva mai bătrân.

    RăspundețiȘtergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.