Un căpitan de jandarmi a vorbit ceva cu una dintre persoanele grupului lângă care așteptam și au început să facă un „țarc”. M-am așezat într-o latură. Nu peste mult timp a venit o persoană să mă întrebe dacă sunt revoluționar. I-am spus că nu. Atunci m-a poftit afară din țarc. Am înțeles că „mă alăturasem”, din neatenție, „revoluționarilor” din BNR, fideli lui Băsescu. Indivizii au concesionat „dreptul” de a protesta acolo pe o perioadă mai lungă de timp, inclusiv în aceste zile, pentru a împiedica protestele reale ale militarilor sau sindicatelor. Am ieșit din țarc și am mers mai departe. Buble a preluat de la „Puterea” știrea corectă. Totuși, eram hotărât să mai fac un efort și să îi găsesc pe rezerviști. Mi-am zis că sunt, probabil, la intrarea principală. Am traversat și am coborât dealul. La intrarea principală ... nimic. M-am gândit că s-au adunat lângă Academie. Hai la Academie. Am început să obosesc. M-am încălzit. La Academie, spre „Eroilor”, nimic. Mai era o variantă. La Răzoare. Ar fi trebuit să urc dealul și să o iau la dreapta. Nu am făcut-o și regret. Se pare că acolo s-au adunat rezerviștii care au manifestat așa cum m-am așteptat. Dar dacă s-au dus lângă Grozăvești ?
Așa am ratat eu ocazia să fiu alături de cei din SCMD în protestul lor față de nedemnul Președinte al României, Traian Băsescu. Chiar dacă eu nu sunt și nu voi deveni membru al sindicatului, am ales să fiu membru al PNL, majoritatea revendicărilor membrilor SCMD și ale sindicatelor polițiștilor sunt apropiate inimii mele. Îi susțin și îi voi susține, mai puțin atunci când vor face vorbire, la general, despre partidele politice. Sunt unele idei sindicale cu care nu pot fi de acord.
Emblematic, protestul militarilor a cuprins elementele cheie: arderea portretelor cu Traian Băsescu, arderea unui chipiu de marinar - simbol al profesiei de bază a lui Băsescu -, preluarea zicerii polițiștilor „ieși afară Javră Ordinară” - care devine, cu fiecare manifestație, numele propriu al individului care, cu nedemnitate, exercită, abuziv, funcția de Președinte al României. Da, asistăm la o schimbare de nume. Traian Băsescu este identificat cu Javră Ordinară. Nume și prenume. Numele este „Javră”. Prenumele este „Ordinară”.
Am ratat, din vina mea, să mă alătur rezerviștilor din SCMD. Regret. Strigam și eu alături de ei. Cu năduf și disperare „ieși afară Javră Ordinară”. Eu am ratat o acțiune. Traian Băsescu sau cum se mai numește el acum, Javră Ordinară, a devenit ratatul național. Individul este un ratat. Cu toate calitățile ratatului, arătate în DEX:
RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata.
Sursa: DEX '98
Atrag atenția deontologilor că sensul ideii „a se afirma” cuprinde, în această definiție, partea pozitivă, partea care confirmă valoarea. Nu non-valoarea, partea negativă în care se bălăcărește Traian Băsescu sau Javra Ordinară, nedemnul Președinte al României de azi.
Ai ,,ratat'' manifestatia de ieri, dar se pare ca nu din vina ta. Totul este sa nu ratezi marea manifestatie de maine! Chit ca deontologii portocalii vor urla ca manifestantii n-au nimic de revendicat, ei sunt adusi acolo de psd, evident contracost! M-as bucura sa scrii maine o postare despre tot ce ai vazut, ai simtit. Mergi?
RăspundețiȘtergereAi perfecta dreptate in privinta apelativului JAVRA ORDINARA, care se pare ca s-a lipit de ba-secu ca marca de scrisoare. Ba-secu este un mare RATAT nu doar pentru ca intreaga lui viata n-a construit absolut nimic valoros. El n-a reusit decat sa DISTRUGA pe tot ce a pus mana, inclusiv cat timp a fost pe mare. In plan politic el doar a distrus, atat! FALIA creata de el in societate este mult mai abrupta decat falia creata de ilici in 90, nu crezi? Oare cart va mai dura pana cand ne vom vindeca de acest virus Ebola?
Hendrix,
RăspundețiȘtergereMâine sper să fiu în una dintre lojele Parlamentului să asist, alături de Lilick și ceilalți colegi din CBL (Clubul Blogerilor Liberali) la discuțiile și votul asupra moțiunii de cenzură.
În timp ce scriam am primit un telefon de la Lilick. Se pare că pedeleprele și-au luat măsuri și încearcă să blocheze intrarea la ședința comună a Parlamentului a celor care nu gândesc portocaliu.
Dacă nu ajung în sală, sigur voi fi afară !