sâmbătă, 6 noiembrie 2010

A murit un Om. Un mare OM.


Sunt mâhnit. A murit Adrian Păunescu. Iar eu sunt un admirator al poetului. Unul din marii poeți ai României.

În afara politicii, în afara luptei pentru resurse, în afara intereselor meschine există omenia. Solidaritatea oamenilor.

Emisiunile posturilor Tv au fost meschine. Meschini au fost și cei care, cu tupeu nemăsurat, au „recunoscut” în Adrian Păunescu marele poet și patriot însă au aplaudat, frenetic, și i-au reproșat cu aspră măsură orientarea de stânga și, mai ales, ardoarea cu care își spunea „crezul”. Sunt cei care susțin fițuica numită, popular, „Raportul Tismăneanu”, de condamnare a comunismului unde, din miile de torționari, unii la conducerea țării acum, au ales să pună poetul Păunescu, ca exemplu „negativ”.



Acesta este omagiul meu pentru Păunescu, unul din miile de omagii sincere aduse memoriei mareului poet și patriot care a fost Adrian Păunescu. Pentru el și familia lui sunt un necunoscut. El, pentru mine și ai mei, este o parte a tinereții și a culturii noastre.

Să-i fie țărâna usoară !

15 comentarii:

  1. POETUL inimii mele, al unei / unor intregi generatii, a plecat la cer...... lasand aici, pe Pamant, o parte din sufletul si viata sa !

    Nu pot spune mai mult, nu e cazul sa spunem mai mult (deja patetismul televiziunilor si marea admiratie a "poporului" roman se desfasoara din plin la aceasta ora)... decat un simplu... MULTUMESC DIN SUFLET, ADRIAN PAUNESCU! ODIHNESTE-TE IN PACE! :(

    RăspundețiȘtergere
  2. Costi,

    Ai cuvinte frumoase despre Adrian Păunescu, sincere, din inimă. Îți rămân, moștenire, ca nouă, tuturor, poeziile, înregistrările, iubirea de patrie...

    Să se odihnească în pace !

    RăspundețiȘtergere
  3. IN PRIMUL RAND, TREBUIE SA CUNOASTETI FAPTUL CA DERBEDEUL CRIN ANTONESCU DE LA PARTIDUL PENELEPRELOR ADICA PNL NU ESTE CRESTIN ADEVARAT SI NICI MACAR ROMAN NU ESTE. ESTE LA FEL CA NEBUNUL VADIM TUDOR PEREMUISTUL TZIGHAN UKRAINIAN BLOND. DE CE OARE MINTE CU NERUSINARE TAMPITUL ASTA DE CRIN ANTONESCU IN PRIVINTA ETNIEI SALE SI DECLARA PUBLIC CA ESTE ROMAN ? ASA CUM SPUNEA MARELE FILOZOF PETRE TUTEA, A FI ROMAN ADEVARAT INSEAMNA IN PRIMUL RAND A FI CRESTIN ORTODOX. DAR PROSTOVANUL ASTA HANDICAPAT DE CRIN ANTONESCU NU ESTE CRESTIN ORTODOX. ESTE POCAIT BAPTIST LA SECTA CRESTINII DUPA EVANGHELIE, CUM AU FOST DE ALTFEL SI PARINTII LUI BETIVI SI CURVARI DIN TULCEA. IN ACEST WEEKEND LA BRASOV GOLANUL DE CRIN ANTONESCU A REFUZAT SA INTRE ALATURI DE CEILALTI LIDERI SI MEMBRI PENALISTI IN BISERICA SFANTUL NICOLAE CA SA ISI FACA SEMNUL CRUCII SI SA ASCULTE SLUJBA SFINTEI LITURGHII OFICIATA ACOLO DE PREOTII ORTODOCSI. SI ANUL TRECUT NENOROCITUL ASTA DE CRIN ANTONESCU A REFUZAT SA FIE CUNUNAT IN ROMANIA DE PREOTI ORTODOCSI ASA CA S-A CASATORIT LA BRUXELLES CU ADINA VALEAN PE RIT PROTESTANT. SPER CA REALIZATI ACUM PE DEPLIN, FRATI CRESTINI ORTODOCSI, CE DUSMAN PERICULOS AL ORTODOXIEI ROMANE ESTE JAGARDEAUA ASTA PENALA DE CRIN ANTONESCU. DAR L-AM BAGAT PREA MULT IN SEAMA PE ACEST CRETIN DE ANTONESCU. SA-L IA DRAKHU' DE TZIGHAN POCAIT !
    BINE INSA CA MAI EXISTA IN ROMANIA OAMENI DEOSEBITI PRECUM DOMNUL GHEORGHE FALCA ZIS GHITA, PRIMARUL ARADULUI SI VIITORUL PRESEDINTE AL GLORIOSULUI PARTID DE GUVERNAMANT DEMOCRAT-LIBERAL. DOMNUL GHEORGHE FALCA ESTE CRESTIN ORTODOX ADEVARAT SI ESTE FOARTE MULT IUBIT DE ROMANI, MAI ALES DE TRANSILVANENI. LA RANDUL SAU GHITA FALCA IUBESTE MULT ROMANII SI VA FI CU SIGURANTA UN BUN CONDUCATOR PENTRU ACESTIA. IN CALITATE DE PRIMAR DOMNUL FALCA A CONSTRUIT MII DE APARTAMENTE PENTRU TINERII ARADENI CARE NU DETINEAU IN PROPRIETATE SPATII LOCATIVE. IMBECILUL DE CRIN ANTONESCU AR VREA SA CONSTRUIASCA PENITENCIARE ADICA BULAURI PENTRU LIDERII SI MEMBRII PD-L, INCLUSIV PENTRU MARELE NOSTRU COMPATRIOT GHITA FALCA. DECI IN TIMP CE GHITA FALCA MUNCESTE LA PRIMARIE SI CONSTRUIESTE LOCUINTE CONFORTABILE PENTRU ROMANI, NEMERNICUL DESCREIERAT CRIN ANTONESCU CHIULESTE DE LA SEDINTELE PARLAMENTULUI SI VREA SA CONSTRUIASCA PUSCARII PENTRU ROMANI. EI, CE MAI ZICETI ACUM, BAI TEMBELILOR DE PE BLOGUL LUI CEPECA ? OARE V-AM CONVINS DE FAPTUL CA DAMBLAGIUL ASTA DE ANTONESCU ESTE UN EXCROC ?

    RăspundețiȘtergere
  4. KALUGARUL TEOFIL ?!

    Parcă am mai dat de un „călugărul Teophil” pe internet. Aceeași persoană ?

    Văd că ești „simbriaș” la PD-L, ramura „Udrea”. Ai nimerit greșit. Eu sunt liberal. Membru al PNL.

    Înclin să cred că voi, politrucii băsescieni, puneți postarea asta, dar și altele, pe toate site-urile și blogurile la care aveți acces. Asta nu o șterg. Este o dovadă a murdăriei udriste în spațiul public.

    RăspundețiȘtergere
  5. Bine spus!
    Pacat ca memoria lui este patata de astfel de comentarii ca ale calugarului portocaliu. L-am primt si eu. Sunt de-a dreptul animale bipede!

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu cred ca inainte de a fi comunist, Adrian Paunescu a fost patriot si roman. Apoi, indiferent de convingerile sale politice, a fost un mare poate. Poate singurul in ultimii 100 de ani. Ciudat e, ca desi si dupa moarte, cind se revarsa dragostea se revarsa din poeziile sale, detractorii, dusmanii si ipocritii inca il critica. Dumnezeu sa-l odihneasca.

    RăspundețiȘtergere
  7. @KALUGARUL TEOFIL
    Inca nu te-au bagat in caamsa cu o singura mineca? Stii, schizofrenia paranoida de care suferi, poate fi mortala. Pentru tine. Si nu mai tipa pe forum, halitor de melci portocalii!

    RăspundețiȘtergere
  8. KALUGARUL TEOFIL CEL VIRIL8 noiembrie 2010 la 11:12

    STIU CA MULTI DINTRE VOI CRED DESPRE MINE CA SUNT NEBUN. DAR EU CALUGARUL TEOFIL VA ASIGUR CA NU SUNT DELOC NEBUN. EU CALUGARUL TEOFIL CEL VIRIL SUNT UN OM LIBER SI LIPSIT DE INHIBITII, MAESTRU NECONTESTAT IN ARTA SEXULUI KAMASUTRA SI PREGATIT IN ORICE MOMENT SA TRAG UN SHUT IN KUR SI DOI PUMNI LA MUIAN JAVRELOR PISHADISTE DIN PARTIDUL SHPAGARILOR DECACAT SI JIGODIILOR PENELEPRE DIN PARTIDUL PENAL PETROLIBERAL. HAIDETI BAI PROSTOVANILOR ANTIBASESCIENI SI ANTIPEDELISTI SA NE CONFRUNTAM IN LUPTA DREAPTA PE STRADA LA SINTESTI IN JUDETUL ILFOV, SA VEDEM ATUNCI CARE PE CARE ! CE BAAAAA FRAIERILOR DEJA VA TREMURA CHILOTII PE BUCI DE FRICA ? HAI SIKTIR DE BULANGII RATATI, FRUSTATI SI RETARDATI, MANCA-MI-ATI KUKU' DE PE OUA SI PUPA-I-ATI PUPAZA ADELEI LUPSE !

    P.S. ADELA LUPSE ESTE SEFA ORGANIZATIEI MUNICIPALE DE TINERET PD-L ORADEA SI VIITOR LIDER AL PARTIDULUI NOSTRU IUBIT.

    RăspundețiȘtergere
  9. @Cepeca Vad ca l-ai lasat intentionat pe sceleratul ala portocaliu sa apara pe forumul tau. Tu zici ca asta ar fi ,,o dovadă a murdăriei udriste în spațiul public''. Gresesti, @Cepeca! Permitand aparitia unui astfel de nebun portocaliu, in fond un securist PROVOCATOR, dai frau liber replicilor date acestuia, precum o face de exemplu @sandman. Esti multumit? Asa crezi ca ii deconspiri pe portocalii? Singura solutie rationala este SA IGNORI asemenea mesaje trimise direct din Modrogan, special pentru a provoca. Le faci jocul, pacat!

    RăspundețiȘtergere
  10. KALUGARUL TEOFIL CEL VIRIL8 noiembrie 2010 la 13:02

    BAI DESCREIERATULE HENDRIX, STIU DESPRE TINE CA IN 2007 SI 2008 ERAI FINANTAT DE PENELEPRELE PETROLIBERALE CU DOLARI SI EUROI DE LA MAFIOTUL DINU PATRICIU SA COMENTEZI NEGATIV PE FORUMUL DEFUNCTEI FITUICI COTIDIANUL LA ADRESA PRESEDINTELUI NOSTRU DRAG TRAIAN BASESCU SI LA ADRESA PARTIDULUI MEU DEMOCRAT-LIBERAL. ACUM INSA REALIZEZI - SPER - CA DOMNUL BASESCU SI PD-L VOR CONDUCE ROMANIA INCA VREO 20 DE ANI (CEL PUTIN), IAR TU SI TOTI CEILALTI OPOZANTI AI REGIMULUI BASESCU SI AI GUVERNARII BOC VETI UMPLE CURAND PUSCARIILE, BALAMUCURILE SI CIMITIRELE PATRIEI, FIINDCA NU VETI PUTEA SUPORTA OFENSIVA NOASTRA ELECTORALA FOARTE VIOLENTA PENTRU CASTIGAREA ALEGERILOR LOCALE SI PARLAMENTARE DIN 2012 SI VETI CEDA FIZIC SI PSIHIC. ALELUIA SI DOAMNE-AJUTA !

    RăspundețiȘtergere
  11. Aoleuuuuuu ! Kălugăreeee ! Gata, m-am dumirit, cumva. Te cam știu. Deci, zici tu, așa ca internistul vechi, că ai umblat pe la „Cotidianul”. Salut „colega”.

    Despre „partea închinării” însă ... trebuie să mă cam ierți. Nu diger securiști torționari pentru că nu am stomacul astfel pregătit. Iar despre Falcă, „ochii văd, inima cere ...”, vorbim mai la anul.

    Totuși, ce te-a apucat, așa netam-nesam, să fii atât de „violent” susținător băsescian și pedeleprist ? Sau, nu cumva, li se duce dracului puterea și vrei să faci o faptă creștinească ? Ești la penitență ?

    Am văzut că „ai băgat” textul și la Florentin (vezi că este teolog pe bune !) și la Lilick (fire sensibilă te-a lăsat, la fel ca mine) și nu mai știu pe unde. Baftă. Apropo ! Plata este cu ora, cu postarea, cu ziua, săptămâna, luna anul sau la „sfântul așteaptă” ?

    RăspundețiȘtergere
  12. Hendrix,

    Iar ai sărit „de'un cot”. Tipic. Nu suporți portocalii nici de frică.

    Știm cine este „Kălugărul”, așa că ... toate sunt bune. Se va plictisi repede să lucreze pe mai multe fronturi. Nu îi ajunge nici timpul și nici patru mâini nu are. Consideră că este pe aici ca o etapă în mișcarea disperată a portocalezilor de a mai recupera ceva din imaginea pierdută. Mâine pleacă și îl vom mai vedea peste ... posibil să nu îl mai vedem !

    RăspundețiȘtergere
  13. Sandman,

    Toți „mâncătorii de rahat” la adresa lui Adrian Păunescu sunt niște nulități. Păunescu are locul lui în istoria României, ca român patriot, ca unul dintre cei mai mari poeți, ca fenomen cultural. Nulitățile care îl critică și îl hulesc la moartea'i vor muri ca simpli necunoscuți.

    RăspundețiȘtergere
  14. Intr-adevar, o mare pierdere. Eu nu l-am vazut pe Paunescu asa cum il vad limbistii lui Basescu - acest nesimtit care se afiseaza in puloverasul lui albastrui in fata familiei indoliate ...
    Nu l-am cunsocut pe poet dar am fost in '77 coleg de clasa cu Andrei si stiu ca era un copil normal, cu tratament egal cu al nostru, plebea.
    Eu mai cred ca Paunescu a fost onest in opiniile sale politice (de aceea nici nu l-am pus niciodata pe acelasi taler cu Vadim) si imi aduc aminte clar momentele lui critice inainte de '89. A fost consecvent cu el insusi si de aceea l-am respectat. Poate va amintiti ca s-a retras de pe piata un almanah Flacara (cred ca prin 83 sau 84) pentru ca avea o poezie in el ce parea ca o asemuia pe ceauseasca cu oceanul care intra si ravaseste academia ...
    Iar talentul nu cred ca e nimeni in drept sa i-l conteste sau, poate, dupa cum spuneti, niste nulitati ar putea s-o faca.

    RăspundețiȘtergere
  15. KALUGARUL TEOFIL CEL VIRIL9 noiembrie 2010 la 10:42

    ATENTIE, MARE ATENTIE, BAI CRETINILOR ANTIBASESCIENI SI ANTIPEDELISTI ! EU CALUGARUL TEOFIL CEL VIRIL SUNT UN HECAR DE COMPUTERE SI UN KARATIST DAT DRAKULUI ASA CA NU MA STRESATI CA POT AFLA ORICAND IDENTITATEA SI LOCALIZAREA VOASTRA SI POT ANGAJA UN CRIMINAL PROFESIONIST SAU UN RANDOM KILLER CARE SA PATRUNDA TIPTIL-TIPTIL IN LOCUINTA VOASTRA SI SA VA PUNA CIOBURI DE STICLA IN PATURI SUB CEARSAFURI SI DDT (DICLOR-DIFENIL-TRICLORETAN) IN LENJERIA INTIMA (CHILOTI, SUTIENE, IZMENE) DIN DULAPURI. HA-HA-HA !

    RăspundețiȘtergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.