S-a realizat. Repede. Foarte repede. Eu am fost, trebuie să o recunosc, un aliat al unei astfel de construcții. Poate că m-au depășit prin ce și-au propus. Poate. Mai analizez.
Înainte de alegerile din finalul anului 2008 consideram că PNL trebuie să aibă o relație de colaborare cu PSD pe principalele probleme ale țării. Cum trebuie să fie statul, cum trebuie să fie administrația, cum trebuie să fie sănătatea, cum trebuie să fie învățământul, cum trebuie să fie Justiția, cum trebuie să fie Armata, cum trebuie să fie Poliția etc. Adică, cum trebuie să arate Statul. Cum se guvernează, care sunt prioritățile politice ale partidelor urma să stabilească fiecare partid în curtea lui. Funcție de electoratul care îi asigură mandatele.
Nu uit, trebuie să o spun, PSD mi-a înșelat așteptările. Știu, sunt subiectiv, însă alianța zisă „Pentru România” parafată de PSD cu Geoană în frunte și PD-L cu Băsescu la timonă mi-a căzut greu „la stomac”. PNL era izolat. Cumplit de izolat. UDMR se cerea la guvernare pe motiv de identitate comună cu PD-L. Interesele divergente ale celor două „mari puteri” politice a dus la destrămarea alianței înainte de împlinirea unui an. Nu doar Băsescu a fost de vină, cum se clamează astăzi de pesediștii interesați să aibă ceva în comun cu liberalii, au fost de vină pesediștii cu Geoană în frunte care au căutat, inclusiv cu ajutorul PNL - să nu uităm alianța de la sfârșitul anului 2009 și proiectul Johanis -, să acapareze întreaga putere. Furtul de la urne săvârșit de pedeliști a stopat ascensiunea lui Geoană și a echipelor de nehaliți ai PSD.
S-a format această uniune acum. Vorbe multe și frumoase. De acord. De acord cu uniunea, de acord cu vorbele numai că ... până la mal mai este.
Obiectivul principal îl constituie salvarea României de ciuma portocalie. Pentru asta este nevoie de alianțe. Vorba aceea, te faci frate chiar și cu dracul pentru a trece puntea. PSD era singura formațiune care ar fi permis o construcție suficient de puternică și credibilă pentru majoritatea populației și pentru politicienii din alte formațiuni care să poată duce la realizarea obiectivului. Până la înființarea uniunii cu acte, la tribunal, uniunea era o promisiune. Realizarea de facto a uniunii schimbă, consistent, echilibrul politic. Deși este la guvernare, PD-L știe că a pierdut puterea. Știe că membrii săi au de ales. Rămân în PD-L și ies din viața publică sau pleacă din PD-L și se alătură noii alianțe. Cum ? Au posibilități diverse. Unii pot ajunge în PNL, posibil cu excepția celor care au urmat în PD-L pe Stolojan și Stoica la care se adaugă pediștii dușmani, pe față ai liberalilor. Iar aici mă refer la un Cristian Preda, Sever Voinescu, Monica Macovei și alte panarame. Unii pot ajunge în PSD. Cred că majoritatea, pentru ei social-democrații fiind frații de sânge. PSD și PD-L sunt dezmembrămintele FSN. Unii se pot întoarce la PNȚ-CD, care se pare că se va reuni. Cu PNȚ-CD revigorat se poate completa ACD, pe baza unui protocol. De va fi, vom vedea. Alți pedeliști pot spera la intrarea în PC. Ușa le este deschisă, după câte se pare.
Dacă pedeliștii care vor schimba partidul în vederea rămânerii în viața publică sunt parlamentari (cred că în special aceștia), raportul de forțe în Parlament se va schimba dramatic. Acest lucru este posibil datorită prevederii din protocolul dintre PSD și ACD de formare a USL care stabileste paritatea reprezentării. Astfel, cei care acum vor trece la PC și PNȚ-CD (care însă trebuie să devină întâi parte la ACD) au șansa de a deveni nominalizații ACD pentru colegiile care revin acestei formațiuni la alegerile locale și parlamentare viitoare. Cei care trec la PSD au aceleași șanse. Nu este exclus ca la nivel local să vedem treceri urgente în barca noii alianțe a primarilor și consilierilor locali. Știu, primarii nu pot să o facă pe față, acum, însă pot declara că rămân membri ai PD-L însă vor colabora strâns cu PSD și ACD, încercând în acest fel să își optimizeze viitoarea candidatură.
În mare așa văd eu primele rezultate, posibile, ale înființării actualei uniuni. Până la congresele UDMR și ale PD-L se vor clarifica multe.
Tratarea teoretică a acestei uniuni are farmecul ei. Am citit la Codrin Scutaru o abordare care încearcă să dea speranță. Ce ar trebui să facă această alianță. De acord cu el. Sunt, la fel, de acord, cu modul în care tratează această alianță Iulia Huiu. Pragmatic, Varujan Vosganian se limitează la scopul imediat al alianței și la necesitatea ca această să meargă înspre obiectivele strategice ale unei bune guvernări.
O abordare care îmi place în mod deosebit are Bogdan Duca. Da, sunt de acord cu el. PNL are șansa de a ocupa întreg spațiul drept al politicii românești. Da, alianța urmează a sfârși după ce își atinge obiectivele de bază - trimiterea ciumei portocalii la coșul de gunoi a istoriei, refacerea statutului de drept și reforma administrației. Construind împreună statul de drept, PNL și PSD pot redeveni adversari politici ocupând, pe merit, zonele de interes politic pe care le reprezintă: dreapta PNL, stânga PSD.
Rămâne să vedem cât se va realiza din programul stabilit de comun acord între PNL și PSD. Ideile sunt mărețe. Dar, vorba românului, teoria ca teoria, practica ne omoară. Până unde se va merge în realizarea obiectivelor uniunii ? Nu cred, sincer, că unii de la noi și mai mulți din PSD vor renunța, de bună voie, la fiefurile pe care le au. Vor fi frecușuri și litigii numeroase. Se vor pârî unii pe lații la „Înalta Poartă” și vor cere, unii și alții, denunțarea protocolului cu amenințări severe. Mai mult, atunci când vor „umbla” la reforma administrației se va ajunge, fără doar și poate, la abuzuri. Este previzibilă această evoluție, administrația publică fiind infestată de „habarniști”, de piloși și profitori. Bașca faptul că în toate funcțiile de conducere, de la cel mai mic nivel până la cel mai mare, sunt persoane care au puține cunoștințe despre rolul și locul instituției în care lucrează sau sunt pur și simplu incompetente. Cu cine îi schimbi ? Cu alți incompetenți ? Da, așa se pare că va fi. Spun acest lucru cu strângere de inimă pentru că îmi dau seama că cei care vor concepe grilele de examinare sau vor face parte din comisiile de examen sunt cei pe care azi îi acuzăm de distrugerea administrației publice. Poate, ar fi bine ca, pentru o perioadă de timp, să fie numiți în funcții de conducere persoane recunoscute pentru competența lor în domeniu chiar dacă acum sunt la pensie, cu obiectivul de a reface structurile administrației publice și a realiza încadrarea în funcțiile de execuție a profesioniștilor veritabili. Nu de alta, dar toate obiectivele uniunii ce s-a format se pot realiza cu oameni care au habar de activitatea instituțiilor publice ce urmează a construi programe, proiecte de finanțare, pregătirea generațiilor care urmează a ocupa funcțiile publice în viitorul apropiat etc. Cu cei de acum nu se poate realiza mare lucru. Mai mult, cu cei de acum intențiile uniunii pot deveni „vorbe'n vânt”. Sunt îngrijorat de modul în care cei din PSD vor pune în practică partea ce le revine din protocol. De câte ori au ajuns la butonul de comandă au schimbat profesioniștii cu habarniști politici. Nu cred că vor face altfel în viitorul apropiat.
Din ce am scris mai sus se vede că am dubiile mele cu privire la această uniune. De aceea tind să îi dau lui Ludovic Orban dreptul să o critice. Consider că Ludovic exagerează, pe ici-pe colo, prin părțile esențiale, pentru ca protestul lui să aibă un impact cât mai mare. Dar, nota bene, Ludovic are dreptate să fie împotriva acestei uniuni. La fel, dau dreptate lui Tăriceanu și, de ce nu, Adrianei Săftoiu. Este bine că avem în rândurile noastre oameni care privesc critic această uniune. Mâine, când se vor evidenția neajunsurile din comportamentul partenerilor noștri vom găsi în ei sprijinul de care vom avea nevoie.
Am scris destul de mult. Sunt de acord cu uniunea, mă bucur că s-a realizat însă rămân în „alarmă”. PSD are tendința de a elimina partenerii. Nu au reușit cu PD-L (campionul acestui tip de comportament) sper să nu reușească cu PNL.
Cu această ocazie răspund și invitației făcute de Codrin Scutaru.
Deocamdata era SINGURA solutie posibila, rationala in fata ciumei portocalii. Desfid pe oricine care crede altceva, daca este om de bunacredinta. Chiar si pe Ludovic. El a fost si impotriva infiintarii ACD. Reactia pedeleprelor din ianuarie si de acum spune totul! Numai un tampit n-ar intelege ca este o grava lovitura adusa pedeleprelor. Mesajul adresat lor este limpede: se apropie funia de par!!!
RăspundețiȘtergereNu stiu daca udemeristii vor sparge sau nu alianta de la putere. Daca ar fi pragmatici, asa cum ii stiu, se vor gandi de 10 ori inainte de a se decide. Ce ar avea de castigat daca raman la putere? Inca un an de guvernare si atat! Legea invatamantului? Cred ca va fi printre primele schimbate...Ce vor castiga daca rup alianta cu pedeleprele? Vor ramane la putere chiar din acest an! Basca legea invatamantului, cea mai de pret pentru ei. PRESIUNEA va fi tot mai mare asupra udemeristilor iar Congresul lor din luna asta va fi decisiv. Va fi alegerea lor!
Adevaratul razboi va incepe abia dupa inlaturarea lui ba-secu de la putere, primul fiind ajungerea la guvernare. Dupa ce cosmarul portocaliu va fi inlaturat lupta va fi intre cele doua mari blocuri politice, fara niciuo indoiala.
Spui ca ,,PSD are tendința de a elimina partenerii''. Uite, nie nu-mi vine in minte nicio astfel de tradare. Poti sa vii cu un exemplu?
Hendrix,
RăspundețiȘtergereNu vorbesc despre vre-o „trădare” a PSD, ci despre faptul că atunci când ajunge ”la ciolan” își elimină partenerii. Ceea ce nu înseamnă a trăda.
În noianul de vorbe spuse pe timpul constituirii USL au fost și cele ale „baronilor” PSD. Cei care conduc, de facto, partidul. Iar aceștia s-au exprimat foarte clar în sensul supremației PSD față de PNL. Mai mult, în aceste puține zile de când s-a format USL se fac diferite interpretări ale principiului „parității”. Cei din PSD explică, celor care doresc clarificări, că paritatea convenită cu PNL „nu este matematică” ! De aici încolo ... Dumnezeu cu mila.
@Cepeca Uite citatul intreg din postarea ta:,,PSD are tendința de a elimina partenerii. Nu au reușit cu PD-L (campionul acestui tip de comportament) sper să nu reușească cu PNL.''
RăspundețiȘtergereEu unul cred ca am interpretat corect ce scriai, din moment ce ii comparai cu pedeleprele, EXPERTE in a-si elimina ,,partenerii''. Chiar crezi ca au avut aceasta intentie cu pedeleprele in 2009? Eu spun ca geoana a fost prea fraier in decembrie 2008, muscand din momeala basesciana. Sa stii ca niciodata pesedistii nu si-au tradat partenerii!
Fraza citata denota un lucru destul de clar: ti-e frica de o tradare pesedista! Eu nu zic ca n-ai avea motive, dar pana il vor da jos pe ba-secu poti sa fii pe pace! Ce va fi mai apoi? Daca citesti raspunsul meu vei vedea ca si eu ma astept la un razboi. Doctrinar, desigur.
Mi se pare meschina lupta pentru putere dusa inca de pe acum. Este un fel de a vinde pielea ursului din padure. Strategia este simpla: acolo unde candidatul liberal este mai bine plasat el va fi cel desemnat si invers. Numarul de judete a fost impartit paritar, 21 la pesedisti si 20 la liberali(+ conservatori). Teoretic, desigur!
Hendrix,
RăspundețiȘtergerePSD a încercat, așa am receptat eu, să faulteze PD-L pe timpul cât au fost în „alianță”. Normal, la fel de mult cum au încercat pedeleii să-i faulteze pe cei din PSD. Pedeleii au reușit.
De ce am dubii cu privire la PSD ? Pentru că alianța lor cu PD-L a fost negociată de prin 2006 de Ilie Sârbu, socrul lui Ponta ! Asta, „pe din'dos”. Pe față, cumva, PSD sprijinea guvernarea Tăriceanu ! Să ne amintim acuzele PD-L aduse PNL că are alianță cu PSD însă nu o declară public.
Nu uita că după alegerile din 2008 cei care au refuzat o alianță cu PNL și au obstrucționat acțiunile politice în parlament ale PNL au fost tocmai cei din PSD cu Ponta în frunte. Moțiunile de cenzură au picat iar unele legi aiurea au trecut prin Parlament din „trădarea” sau cu votul PSD.
Am destule motive să cred că „lupul își schimbă părul dar nu și năravul”.
@Cepca Se poate scrie foarte mult despre pesedisti, despre unii sau altii! Este adevarat ca au jucat si ei la doua capete dar s-au ars urat in 2009 cu ba-secu! Conteaza ACUM un singur lucru: ba-secu este IZOLAT si perceput ca DUSMAN COMUN!!! Este singurul lucru care conteaza, crede-ma!
RăspundețiȘtergereLucrurile la care te referi vor iesi in evidenta dupa debarcarea lui ba-secu, lucru la care ma astept si eu. USL era singura optiune iar faptul ca a fost o mutare buna este chiar reactia pedeleprelor!
Te-as intreba un lucru: oamenii de dreapta, manipulati si mintiti de ba-secu, unde crezi ca vor merge? Catre PNL sau psd? Gandeste-te la perspectiva!
Hendrix,
RăspundețiȘtergereMă gândesc. Îmi arde capul deja. Nu am încredere în PSD nici să mă pici cu ceară. Dar, asta este. USL este singura soluție, acum, care să ne garanteze că Băsescu și gașca lui vor pica. Abia de acum cred că se pune problema unei moțiuni de cenzură viabile. USL va vota în bloc pentru iar cei de la minorități, unii de pe la UNPR și chiar unii de la PD-L își vor calcula șansele de viitor în cazul în care vor vota. Dacă sprijină guvernul, își iau adio de la alegerile viitoare.
Te rog să reții, clar, că sunt de acord cu USL însă am mari dubii cu privire la PSD. Am fost de acord și cu ACD, sunt încă, însă am dubii cu privire la acțiunile lui Voiculescu care mai are, încă, o mare putere în acest partid. Ce mă deranjează azi, din ce în ce mai mult, este că portocalii au lansat „mesajul” că liderul de facto al USL este Dan Voiculescu promovat ca „părintele” noii alianțe. Dacă cei de la vârful alianței nu trebuie să combată măgăria, noi ar cam trebui să ieșim la bătaie.
Era necesara, e evident, niciunul din competitorii portocaliilor n-ar fi avut nicio sansa altfel, chiar si asa am dubii serioase, din doua motive: pe de o parte, am vazut cu totii cam cat de mult pot ei fura la vot, iar pe de alta, tocmai ce spuneai si tu, dreapta extremista, sa zic asa, va condamna mezalianta cu purpuriii, chiar daca scopul e salvarea tuturor de Basescu si sleahta lui
RăspundețiȘtergereTeo,
RăspundețiȘtergereAr trebui să ne bucurăm că portocalii țipă. Era îngrijorător dacă tăceau.
Alianța dă dureri de cap băsescienilor. Le-a fost interzis viitorul la guvernare. Protocolul USL îi exclude. Această excludere doare atât de tare încât toți deontologii portocalii au început să scrie prostii. De parcă le-a luat cineva și bruma de minte pe care o mai aveau.