miercuri, 27 aprilie 2011

Eurostat vs. România


Eurostat s-a sesizat că ceva nu este în regulă cu datele comunicate de România. A comunicat aceasta și a născut discuții. Vorbe, vorbe, vorbe ... Peste tot. Nu vorbesc doar de presă. Iar vorbele duc la concluzii. Principala concluzie este aceea că Guvernul Boc minte.

Faptul că minte, știm. Se adaugă doar încă o minciună la celelalte cu care ne-au otrăvit viața până acum. Problema este că minciuna asta are alte consecințe. Dacă nu cumva minciuna a fost spusă cu acordul BNR și al unor bănci cu care Guvernul Boc lucrează pentru mai buna îndatorare a țării. Dacă este așa, iar eu înclin să cred că așa este, atunci situația este tristă. Iar noi, „beneficiarii” minciunilor isăresciene, băsesciene, bocciste etc. vom fi și mai triști. Nu pentru un an, nu pentru doi ani, nu pentru cinci ani, ci pentru mult mai mulți ani. Pentru că va trebui cu alte guvernări să „coasem” petice la sacul bugetar atât de jefuit de Elena Udrea și hăndrălăii care o acompaniază (inclusiv soțul) iar după „reparații” să ne apucăm să adunăm, încet-încet, atât cât să nu dăm colțul, ca țară. Vom trăi greu, foarte greu, vom trăi din resturi, vom trăi ca boschetarii, din pubelele de gunoaie ale bogaților europei și ale băncilor care participă la jaful României într-o veselie.

Nu sunt economist. Acum sunt unul dintre românii care citesc presa. Iar Mediafax mă informează, onest, cu ce spune Eurostat:

"Eurostat îşi exprimă rezerva faţă de calitatea datelor raportate de România din cauza incertitudinilor privind impactul anumitor companii de stat asupra deficitului bugetar, a modului de raportare în sistemul ESA 95 a categoriei "alte conturi de încasări şi plăţi", cât şi a naturii anumitor tranzacţii financiare şi consolidării fluxurilor intra-guvernamentale"
 Este groasă. Dacă mă gândesc mai bine, înseamnă că adevărul a fost măsluit cu paravanul „societăți comerciale cu capital de stat sau majoritar de stat sau regii autonome” după care s-au ascuns banii aruncați anapoda pentru mai binele slugoilor PD-L, UDMR sau UNPR care s-au evidențiat în lipitul afișelor electorale și în pupatul papucului prezidențial băsescian. Ce o fi după paravan ? Dumnezeu știe. Că, nu, doar El le știe pe toate. El și Băsescu plus Isărescu, plus Tănăsescu plus liota de lingăi și oportuniști avari care îi acompaniază pe aceștia din urmă. Pe Dumnezeu nu. Pe Dumnezeu l-au „vrăjit” în ziua de Paște, apărând smeriți în fața poporenilor și aducând lumina sfântă. Trist.

Acum aștept. Nu îi cred pe nici unul dintre corifeii politici și financiari ai momentului. Toți mint. Au interesul. Când sunt întrebați de subiect au placa pregătită. Că Marea Britanie a fost la rândul ei atenționată că nu a luat în calcul cheltuielile cu războiul, că ăilalți de pe nu știu unde au făcut ... Bă nemernicilor. Nu ce au făcut alții ne interesează. Voi. Voi sunteți subiectul zilei pentru minciună, pentru propagandă cu dezinformare, pentru toate măgăriile pe care noi le suportăm în numele unei „reforme a statului” gândită de Băsescu, Avramescu și restul de pe la Cotroceni.

Ce va urma ... Dumnezeu cu mila.

Actualizare

A început „scăldătoarea”. Ialomițeanu bântuie între INS și BNR. Secretarul de stat Gherghina (eternul Gherghina - mare libidinos și scârbos personaj) dă tot felul de explicații. Până la urmă vom vedea că de vină sunt „bețivanii” de la sate sau seceta din Australia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.