vineri, 19 august 2011

Este de ales ?

Discutând cu diferiți oameni, majoritatea prieteni, unii cunoștințe iar alții convivi ocazionali, am constatat că ne apropiem, periculos de mult, iar, de partidul stat. Oamenii doresc ca USL să devină pentru o perioadă mult prea lungă de timp „partidul stat” care să guverneze până prin 2020, reparând acolo unde PD-L și UDMR au distrus cu inconștiență pe baza unor principii de guvernare aservite marelui capital. Oamenii doresc  să iasă din „capitalismul bancar”, o formă diformă a societății bazată pe „scopul” comercial al celor care au înființat băncile și să revină la capitalismul tradițional unde banu nu este stăpânul ci doar instrumentul cu care se înființează și dezvoltă o afacere, este obiectul care simulează o valoare convenită la un moment dat și nu valoarea obiectului de schimb în sine.

Eu cred că o astfel de idee nu este benefică omului, în primul rând, fiind la fel de nocivă ca și gândirea economică și guvernamentală a actualei puteri băsesciene. Iar PNL, partid de oameni independenți, proprietari ai propriului destin, este în pericol să fie absorbit de un partid de mase, cum este PSD, datorită mulțimilor care se complac în sisteme care le conduc și care sunt prea leneșe să impună conducerea de către societate a sistemelor. Mai pe șleau spus, în loc să ne asumăm responsabilitatea pentru a avea o societate democratică alegem să mimăm democrația.

Constat cu surprindere că liberalii care pun pe primul plan partidul și valorile liberalismului au mari șanse de a fi puși la colțul rușinii atunci când se exprimă fie negativ fie cu îndoială cu privire la alianța dintre PNL(+PC) și PSD. USL devine în mentalul colectiv o formațiune politică unificatoare și nu o alianță între formațiuni politice de sine-stătătoare. Astfel, cei care încearcă să își apere identitatea politică, mai ales cei din PNL, devin ținta batjocurii și urii celorlalți, persoane care simt că exprimarea liberă a liberalilor le pune în pericol noul Eden promis de unii politicieni guralivi ai formațiunilor politice în cauză. Ei bine, eu mă delimitez de cei care duc în derizoriu principiul libertății de asociere și care desființează, dintr-un condei, identitatea politică și socială a celorlalți.

După mine nu este de ales. Rămân consecvent atașat de ideile liberalismului și doresc dezvoltarea mișcării liberale în România și a Partidului Național Liberal, în special. Nu vreau să devin un simplu votant USL în contrapartidă cu votanții băsescieni. Consider că dezvoltarea și întărirea PNL este mai importantă decât o alianță, conjuncturală, așa cum este USL. Pentru că în viitor, mai apropiat sau mai depărtat, PSD va încerca să încalece PNL și să se ajungă la partidul stat social-democrat. Iar eu vreau un stat liberal, care înseamnă altceva. Las teoreticienii nimicului să despartă firul în patru, eu am credința și voința mea și nu renunț la PNL pentru un ipotetic pericol național ce este promovat apocaliptic de către susținătorii înfocați ai USL.

Fac precizarea că ce am pus aici nu este împotriva unor persoane anume. Este impotriva unei idei nocive care își face loc cu insistență în viața mea. Poate și a altora.

12 comentarii:

  1. Da, am observat si eu ca persoanele care indraznesc sa aiba diverse indoieli sunt etichetate imediat ca "basisti", "pionii PDL".. etc

    RăspundețiȘtergere
  2. @Nea Florine

    Poate sa-ti zica si lilicka ca de departe si fara sa fiu eu pe "retele de socializare" am mirosit si eu "miscarea :-). Sunt intrutotul de acord cu matale.
    Chiar daca eu sunt doar un "nimeni" :-). Sa moara de necaz aia care vor sa schimbe ideile lui "domnul nimeni" :-p.

    RăspundețiȘtergere
  3. APROB POZITIV! :))
    Numai ca eu sunt de pe margine si nu ma intereseaza daca mi se pune o eticheta sau alta. Doar mi se accentueaza senzatia de om nerepezentat politic ... cel putin nu cum as vrea, adica liberal si real democratic.

    RăspundețiȘtergere
  4. Salut Adrian,

    Unii intenționează să redevenim „cenușii”. Văd că suntem mai mulți care nu ne dorim așa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum nea Florine :-)?

    De ce sa "moara Shadow"? :-p

    RăspundețiȘtergere
  6. Păi, ieşiţi din alianţă ca să vedeţi ce face bolnavu' cu partidu' PNL. Unde ajunge, ce forţă are singur în alegeri, dacă va sta în opoziţie sau va face guvernare cu uDREEEA! ETC. Ar fi bine? Nu ştiu. Tu ce zici? Crezi că va avea identitate, recunoaştere, forţă politică ş.a.? sau... Crezi că a avut mult de ales, în actuala conjunctură politică, cu experienţa lu' Tăriceanu cu Bolnavu' etc.? Hmm, ce zici? Văd că sunt tot felu' de pusee orgolistice în PNL, la diferiţi membri, dorind apropierea de " marele" partid, Pdl. Păi, s-o facă atunci, ca să ştim o treabă, nu? Să vedem... ce iese oare, hăă? Asta-r trebui, nu? Nu ţi-e lehamite de cum se aleg demnitarii în ţara asta? cu găleţi, bani, cadouri, peşte etc., păi ce dreacu' democraţie este asta, hăă? Nu-i mai bine un răzbel clarificatoriu, că şi-aşa s-a putrezit totu' la nivel de conştiinţă, spirit civic, românism, bun-simţ, respect etc.? Poate că da, dacă ţinem cont de ce va să vie peste noi, dar - de data asta - nu mai e cu puşca, cu norocu' aleatoriu sau cu şmecheria de linia -ntâi. Nu, nicidecum. De data asta va fi: ori aşa, ori aşa. Catastrofă-i puţin spus, zic eu. Aşa că... ce mai contează cum joacă un partid p-aici, prin Românica, în speţă PNL. Dacă ai condiţie, statut, avere şi deşteptăciune, dar în juru' tău e foame, MULTĂ FOAME, foc, oaze de mizerie şi sărăcie, insecuritate şi stări conflictuale, cum dreacu' să te mai bucuri de ce ai acumulat, ţi-ai clădit, prin aspiraţii şi realizări, sau ai răspândit în juru' tău, hmm, cum? Dacă nu există nivelare sau apropiere în costurile vieţii, în consumul vieţii, al stabilităţii sociale şi materiale, cum? Hai, ieşiţi din alianţa asta şi treceţi la guvernare, pt. 1000 de ani, cu PDL-ul, lăsând baltă pe socialiştii ăştia nemernici, nu-i aşa, n-ar fi mai bine? Cu respect, Florin
    Silviu cel necăjit

    RăspundețiȘtergere
  7. Shadow,

    Nu mori, bre. Nu mori. Chele „rea”. Da, acolo, în „particuler”, ești cine ești. Aici ești Shadow, clar.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dar tare mai ești necăjit, Silviule ! Ce am scris eu nu este împotriva USL ca alianță de partide pentru a câștiga alegerile viitoare ci împotriva pierderii identității PNL - din nefericire sunt unii care ar accepta așa ceva.

    Nu, cu PD-L nu. În nici un caz. Și nici cu UDMR. Și formațiunea ungurilor și-a trăit traiul și-a mâncat mălaiul. Nu te teme că eu sau o parte dintre colegii mei am dori cu PD-L. Sunt unii dar nu au majoritate. Nu doresc nici cu PSD însă este de preferat o alianță politică conjuncturală cu PSD decât orice fel de asociere cu PD-L. Fii liniștit. USL va câștiga alegerile și va forma guvernul. Ce va fi după ... Dumnezeu cu mila. Oricum, PD-L se va duce la coșul de gunoi al istoriei.

    RăspundețiȘtergere
  9. Chiar uslasi ca mine nu au pretins, solicitat sau avut in vedere pierderea identitatii doctrinare a PNL.
    Identitate doctrinara care este explicit prezervata pentru partidele componente in chiar Protocolul USL.
    Dincolo de acesta problema de principiu si rezolvarea aferenta precizata mai sus, orice discutie mi se pare inutila daca cei ce se "tem" nu vin cu cazuri concrete de pierdere a identitatii, eventual cu alternative fezabile de rezolvare a binomului dialectic intre dezvoltarea doctrinara proprie si masurile concrete care se pot aplica sub umbrela unei aliante politice.

    RăspundețiȘtergere
  10. Gondolin,

    Am făcut precizarea că postarea mea nu are ca țintă persoane ci ideea în sine. Sper că nu te regăsești în rândurile mele ! Noi discutăm și valorificăm informațiile pe care le avem, judecățile la care am ajuns, dorințele ce ne stăpânesc. Tu mi-ai spus că rămâi liberal chiar dacă susții USL. Sunt de acord cu tine. Și eu susțin USL, dar acord prioritate PNL. Tu văd că faci la fel. Totuși, sunt voci care au cam „sărit calul”, nu doar pe net, ci și în viața reală. Iar Lilick tocmai asta observă atunci când este de acord cu postarea mea. La fel Shadow, acolo departe unde își duce traiul ca să nu mai spun de ceilalți care sunt lângă noi, aici, în București.

    Prea multă suspiciune. Probabil că noi, cei din București, vom discuta despre aceste lucruri la una dintre întâlnirile noastre. Sunt discuții care nu au fost duse pe net. Asta este.

    RăspundețiȘtergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.