Anul acesta am luat-o tare. Gripă, răceală, gripă, răceală plus ce or mai fi pe lângă. Mi se potrivește, deși nu mă avantajează, o replică dintr-un film în limba engleză despre francezii mușchetari, D'Artagnan bătrân (dar tot spadasin agil) îi spune fiicei, ceva de genul „Mă dor toate, chiar și alea despre care nici nu știam că există”.
Asta este. Mă dor toate. Mă voi duce la un control medical pentru a vedea ce descoperă medicii pe lângă vârsta mai avansată. Dar, asta este din categoria „ce voi face”.
Imediat am însă întâlnire la instanță cu MAI, mâine la 8.30. Pentru decizia de recalculare a pensiei din decembrie 2010. Trebuie să mă pregătesc.
Între timp urmăresc știrile. Antena 3 pe calculator, facebook, bloguri, ziare. Opoziția românilor în piețe, din ianuarie, continuă. Cu mai puțini participanți, dar continuă. Posibil să rămână în forma asta încă puțin timp, pentru că se adună, cu precipitare, alte și alte mârlănii băsesciene și portocalii. Nu peste mult timp se vor amplifica. Chiar dacă Băsescu forțează Guvernul Ungureanu să ia bani de unde o ști pentru a completa cu 15% salariile bugetarilor, nu veniturile. O frecție la un picior de lemn. Această acțiune poate, cel mult, să reprezintă o acoperire a ratei inflației din ultimii doi ani, în nici un caz o reparare a dezastrului din mai 2010, dezastrul anunțat și asigurat, garantat de Traian Băsescu. Practic, idioții portocalii-verzi și roșii de la guvernare respectă, parțial, legea care obligă statul angajator să corecteze cu rata inflației veniturile salariale ale bugetarilor. Ce vor face ? Nu știu, știu doar că este o mare înșelătorie.
Acum este în dezbatere publică tâmpenia cu UMF Târgu Mureș. La care se adaugă o tâmpenie „a la” Gabriel Oprea și Nicolae Păun (minoritarul rrom din Camera Deputaților) de înființare a unui liceu (într-o unitate militară dezafectată din București) unde se va învăța în limba rromani. Aceste acțiuni au ca rol segregarea populației române de populația maghiară și rromă, acțiuni care în cazul politicienilor maghiari urmărește și un scop politic iredentist. Dacă sunt unii care ajung pe aici și nu înțeleg de ce am folosit acești termeni le recomand să consulte DEX.
Dacă în cazul politicienilor UDMR este evident o acțiune continuă de ani și ani de zile, rădăcinile fiind în anii în care România aflată sub ocupație sovietică a înființat Regiunea Autonomă Maghiară, în cazul lui Oprea și Păun este o acțiune pur și simplu politicianistă. Vor voturi. De la rromi.
De mai multe ori am contestat măsurile guvernărilor care au ca rezultat jaful din banul public. Nu accept ca din banul public să fie finanțată o unitate de învățământ care nu dă absolvenți pentru România. Facultatea în limba maghiară (chiar dacă îi adaugă și limba engleză) este antinațională. Absolvenții ei vor avea mai multe oportunități de angajare în Ungaria sau Marea Britanie, nu în România. De ce sunt eu obligat să le plătesc școlarizarea ? Eu nu beneficiez de pregătirea lor. Așa cum cei care au terminat rezidențiatul în România și dau examene în limba statului în care urmează a fi angajați pentru a garanta statului în care vor lucra că au suficiente cunoștințe de limbă pentru a practica profesia la nivelul nativilor așa trebuie să facă și România. Dacă sunt etnici maghiari care doresc să studieze exclusiv în limba maghiară au posibilitatea ca, pe banii lor, să studieze în Ungaria. Dar dacă eu îi plătesc o parte din studii, atunci el va trebui să învețe în limba română, pentru că eu aștept de la el suficiente cunoștințe de limbă pentru a putea conversa amândoi despre mine și problemele mele. La fel și cu alte discipline care participă la sistemele de stat, acolo unde veniturile angajaților sunt de la bugetul național.
Îmi pun întrebarea: comunitățile care au astfel de pretenții sunt contributoare la bugetul de stat ? Dacă nu, înseamnă că suntem în fața unei discriminări și mai grave: mie, etnic român (rus, german, slovac, sârb etc.) mi se iau bani la buget pentru ca maghiarului să i se asigure instruirea în limba maternă pentru ca acesta, mai târziu, să profeseze într-o altă țară. Păi nu pot eu să consider că am ajuns, în țara în care etnia mea este majoritară, slavul în raport cu etnicul maghiar care este stăpânul ?!
Nu îmi place. Sper ca USL, dacă ajunge la guvernare, să redea România românilor. Dacă nu o va face, atunci nu mai merită susținerea mea.
Bafta maine, Florin!
RăspundețiȘtergereMulțumesc, Lilick.
RăspundețiȘtergerein primul rand , sanatate !
RăspundețiȘtergerein al doilea rand , succes , in instanta !
cosmin
Mulțumesc, Cosmin.
RăspundețiȘtergereBafta maine.
RăspundețiȘtergereMulțumesc, Decebal.
RăspundețiȘtergere