„Miza Congresului este rezolvarea crizei de creștere a partidului” spune deputatul Radu Zlati pe blogul său.
Sunt unul dintre cei care au susținut și susțin că PNL are vocația de a fi un partid de mase. Un partid care poate concura cu PSD pentru atragerea către doctrina liberală, către comportamentul liberal și guvernarea liberală mari mase de oameni. Sunt convins de acest lucru pentru că realitatea socială este alta decât cea din anii 1990, ca să nu mai spun de perioada ante și inter-belică.
Se vorbește, în general, despre clasa de mijloc, ca fiind formată din persoanele care au o anumită stare materială ce sunt independente de asistența socială. Corect, până la un anumit moment. Nu se vorbește însă de capacitatea unui număr din ce în ce mai mare de persoane de a fi independente economic dacă li se asigură condițiile de a produce bunuri și presta servicii. Nu se vorbește despre natura bunurilor și destul de puțin a serviciilor pe care persoanele educate le por crea și valorifica. Judecăm societatea românească ca pe timpurile industrializării și nu o vedem cum pătrunde, liber, în societatea informațională. Nu vedem cum cetățeanul român depășește limitele pieței muncii din propria țară pentru a se încadra în piața muncii de pe continentul European și chiar în piețele din alte țări și continente. Educația, instruirea bună, inteligența și capacitatea de adaptare, predispoziția către învățarea limbilor străine sunt deja valori ale tipului de societate în care am intrat însă nu suntem conștienți (?!) de ea.
Ei bine, aceste persoane care nu au o proprietăți materiale - în sensul tradițional acceptat -, au capacitatea de a acumula și de a deveni astfel de proprietari dacă își doresc acest lucru. Poate că nu își doresc, considerând că o proprietate sub forma unui teren, a unui imobil etc. le îngrădesc libertatea de mișcare.
Avem o legislație a muncii, sub presiunea sindicatelor - o altă construcție care devine „ancestrală” -, care se menține încă pe linia angajărilor și a contractelor de muncă și refuzăm să vedem că numărul de salariați este în descreștere în favoarea parteneriatelor. În plină eră a roboticii umblăm după tinichigii auto și vopsitori auto, după strungari și frezori și facem o legislație favorabilă lor împiedicând parteneriatul între firmă și liberii profesioniști care au nevoie de altfel de contracte, de contracte de parteneriat profesional. Viitorul va fi al partenerilor, angajații urmând a intra în istorie. O firmă modernă își externalizează unele activități ce nu mai țin de obiectul principal de activitate. La noi se refuză o astfel de evoluție.
PNL a ajuns la o mărime care elimină conceptul partidului balama. Trebuie să înțelegem că acea clasă mijlocie, văzută și numărată cu ochelarii de cal ai proprietății materiale înregistrate la notar este, pe zi ce trece, depășită numeric și valoric de cei care sunt baza societăților moderne.
Mi-a plăcut postarea lui Radu. Judecă bine.
Pe mine cel mai mult ma intereseaza cum se pozitioneaza Tariceanu,Chiliman si Orban in aceasta chestiune. Daca si ei isi doresc, alaturi de Crin ca PNL sa devina cel mai mare partid din Romania atunci ar trebui si ei cooptati in conducerea partidului iar ideile lor ar trebui valorificate.In schimb daca cei 3 doresc ca PNL sa ramana la stadiul de partid-balama atunci Antonescu ar trebui sa-i marginalizeze si mai tare si chiar sa mearga pe ideea excluderii lor din partid,daca e nevoie.
RăspundețiȘtergereAnonim,
RăspundețiȘtergereTăriceanu și Chiliman sunt pentru un partid de excelențe. În sensul clasic al noțiunii. Cu interese diferite (Chiliman i-a fost adversar lui Tăriceanu pe când acesta conducea PNL !). Orban este pentru un partid cu personalitate care să reușească singur să câștige.
Nu cred că este o soluție cooptarea lor în conducerea partidului. Din moment ce nu sunt de acord cu proiectul echipei câștigătoare, cooptarea ar deveni un factor major de risc pentru câștigătorii alegerilor. În planul 2 pot rămâne până la noile alegeri, când vor putea să își formeze o echipă cu care să își propună să le câștige.
Eu nu cred ca e o criza de crestere. Cresterea doar amplifica niste simptome care banuiesc ca erau mai vechi. Acum exista o gloata mai mare care viermuieste sub grupul de top care "face si drege", eventual "taie si spanzura". Eu, de pe margine, am impresia ca partidul nu e foarte partind. Dl Zlati imi raspundea, la un comentariu la domnia sa pe blog, cum ca_comisiile de specialitate erau moarte si ca nu Antonescu le-a omorat. Eu am gandit ca, atat timp cat existau niste comisii dar cand s-a lansat un "guvern din umbra" al PNL care avea in portofoliile virtuale mai multi oameni scosi din caciula decat sefii acelor comisii ... asta cam spune tot despre cum merge treaba in partid. Faptul ca acele comisii nu functioneaza iar politicile partidului apar de undeva, din soaptele la ureche ale lui Dan Mihalache sau din cine stie ce sertare, chiar inainte cand ele trebuie adoptate (zic si eu, oate ca nu e asa) ma face pe mine chibitul sa cred ca de fapt nu exista partid. Nu stiu ce dezbateti voi acolo la sectorul 3 cand va adunati sau daca va intreaba cineva ce parere aveti despre problema x sau y. De exemplu, v-a intrebat cineva daca vi se pare potrivit sa-l avem pe Oprescu primar inainte de a ni-l arunca pe tava? Macar discutia asta "la persoana" daca nu si niste idei minimaliste despre cum trebuie si cum se dezvolta Bucurestii ati avut? Sau ati trecut direct la cine lipeste afisele si cine le plateste?
RăspundețiȘtergeream scris repede si agramat :)) dar sper ca se intelege.
RăspundețiȘtergereps: am fost oripilat sa vad felul in care era catalogata lilick in unele discutii pe care sunt fericit ca le sar din lipsa de apetenta pentru Facebook ...
Adrian,
RăspundețiȘtergereAm participat la niște ședințe la S3 unde s-au discutat probleme de organizație. La fel am văzut cum se lucrează la S5 unde am fost inițial, când m-am înscris în PNL.
La organizație se discută problemele organizației. Când sunt alegeri, se discută cu privire la candidații la congres și mandatul lor. Se hotărăște cu majoritate de voturi. Se spun lucrurilor pe nume, indiferent despre persoana în cauză.
Pentru primarul general, cât timp PNL nu era în USL, s-a mers, tacit, pentru Chiliman. Când s-a format USL, s-au făcut sondaje și s-a decis că persoana care poate lua primăria fără nici o problemă este Oprescu care a acceptat în propriul program obiectivele minimale ale tuturor susținătorilor. În mod real pierdeam cu Chiliman fără sprijinul PSD și al PC.
Comisiile PNL au funcționat și nu prea. Afirmația asta este corectă. La Congres se va vedea ce urmează a fi făcut pentru a face funcționale aceste comisii. Ăsta este adevărul.
Lilick a ales să se războiască cu toți. Nu am intrat în disputele ei cu ceilalți (vocabularul este reprobabil, de ambele părți). Îmi pare rău că m-a băgat și pe mine în malaxor. Plus că nu sunt de acord să fiu supus unor probe cerute de Bogdan Duca (proba cu tămâia pe la nas pentru a face dovada credinței !) pentru a nu mai fi comunist, retrograd, „cizmă”, înapoiat mintal, „oaie condusă de măgari” etc. Faptul că sunt ateu și republican mi-a adus o ploaie de „calificări”. În concluzie, Lilick a ales să susțină pe Chiliman și DC Popescu, să sprijine pe Bogdan Duca să formeze un nou partid politic de dreapta autentic etc.
Mosule ceist, criza pnl e una de crestere a pulii ciobanului penal in gura voastra de liberali "respectabili". In rest va vad ocupati tare, sedinte de sector si injuraturi intre monarhistii chilimani si monarhistii becali. Cand te mai duci la sedinta la 5 ia-l si pe aliatul vanghelie si ai grija sa nu te sfasie simbolurile Rromaniei voastre de Punjab, maidanezii. Succesuri si hai sictir voua si sanchidusmanilor vostri pedelisti in frunte cu bulibasa voastra basescu.
RăspundețiȘtergere