Agerpres: „Ministerul Economiei: Intrarea în insolvenţă a Oltchim ar putea urma calea Parlamentului pentru o decizie politică”.
Varujan Vosganian, în numele ministerului/Guvernului a ajuns la o înțelegere cu toate părțile interesate. Toți au intenția ca Oltchim să funcționeze mai departe, mai bine, mai aproape de cerințele economiei de piață. Pentru asta trebuie făcută curățenia necesară. Iar aceasta presupune sacrificii din partea tuturor.
Se pare că s-au înțeles. Acționarii minoritari, băncile creditoare, ceilalți creditori, sindicatele. Mai rămâne acceptul Comisiei Europene pentru ca Guvernul să aplice anumite proceduri interne de sprijinire a combinatului și scoaterii, mai apoi, la privatizare.
Politic, salvarea Oltchim va avea consecințe asupra societății întregi. Pe de o parte, Râmnicu Vâlcea va avea cel mai mult de câștigat. Pe de altă parte, beneficiarii naționali ai produselor Oltchim nu vor mai umbla după produsele fabricate în alte țări. Guvernul va reuși să facă din Oltchim un serios contribuabil la buget. Alte societății cu capital de stat vor apela la același procedeu pentru a se salva. Sunt multe consecințe. Pe termen mediu și lung, benefice. Pe termen scurt, dureroase. Unii oameni vor avea de suferit, își vor pierde, temporar, locurile de muncă.
Înclin să cred că Oltchim va fi împins la față pentru a da exemplu pozitiv de preocupare pentru că în același timp, sute de alte societăți cu capital de stat sau majoritar de stat vor intra în reorganizare în vederea privatizării. În totalitate, unde se poate, pe active viabile acolo unde nu se poate în întregime. Altele vor fi închise. Investitorii privați vor avea oportunitatea fie să preia acele unități de producție fie să deschidă noi unități de producție care să acopere cererea de produse de pe piață. Toate acestea trebuiesc făcute în acest an, poate și anul viitor, pentru ca la finalul mandatului actualei guvernări să se intre în normalitate. Statul să nu mai dețină unități economice decât în domeniile strategice. Și acolo însă cu alt tip de management.
Știrea asta nu este una „indiferentă”. Deși așa pare la prima vedere. Este una care confirmă decizia politică de a face ceea ce coaliția USL a angajat. Reformele structurale în economie.
Mă gândesc la unele consecințe, cu caracter social, care ar cam trebui prevăzute în bugetul pe anul 2013. Va crește numărul șomerilor, vor fi mai puține intrări la buget din TVA, va crește numărul intervențiilor medicale, va crește numărul de pensionari. Vor fi multe. Ministerul economiei are, probabil, o evaluare a consecințelor sociale ale „curățeniei” de care Vosganian făcea vorbire. Bănuiesc că și Ministerul muncii are în vedere aceste consecințe și și-a construit un program ce urmează a derula.
Vor fi doi-trei ani grei. Mai ales pentru oamenii care vor fi implicați direct în aceste procese de reorganizare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.