Un cercetător, un profesor, un medic, un ...

Observ o modă. În presă, în dialogurile de pe rețelele de socializare, în comentarii zise politice, religioase, culturale, medicale etc. „Un” sau „Una” au spus că, au criticat, au lăudat, au făcut, au refuzat, este dezamăgit/ă ... De la acest „un” sau „una” se trece, cu nesimțire, la mai mulți și mai apoi la toți pentru a crea un fenomen. Se crează o falsă vinovăție pentru cei care nu sunt de acord cu acest „un” sau „una”, se crează o falsă solidaritate pentru alții, sunt plictisiți cei care observă intenția de a falsifica a autorului.

Sunt mulți nemulțumiți pentru situația lor la un moment dat. În general, fără a exagera, am observat că mai toți cei dispuși să dea vina pe alții pentru propria incompetență au capacitatea de a renunța la buna-cuviință și a ieși în public. La locul unde lucrează produc confuzie, consumând timpul colegilor, acutizând relațiile sociale în mediul de activitate, provocând pierderi atunci când au ocazia. Totul se naște și prosperă din cauza lipsei atenției ce li se acordă sau „aprecierii” la care indivizii respectivi cred că au dreptul. În general scapi de ei prin metoda simplă a datului afară, dacă poți și ei nu au pile suficiente pentru a forța rămânerea. De multe ori au. Pentru că au și capacitatea ca în mediile în care pupincurismul este tolerat să îl practice.

Unii fac mai mult. Fie au anumite relații cu presa fie sunt găsiți de jurnaliștii care caută, ca sarcină de muncă, tocmai astfel de specimene, unii ajung să susțină adevărate seriale de presă unde își varsă veninul neîmplirilor lor profesionale și sociale. Unii își fac o profesie din așa ceva.

Unii ajung în politică. Tot prin pupincurism. Când sunt în opoziție nu văd nimic bun la putere. Când sunt la putere, sunt incapabili să facă. Gura însă nu le tace. Mai mult, dacă partidul lor este la putere însă ei nu au ciolanul propriu, critică tocmai pe colegii lor lângă care ar trebui să fie ca susținere.

Sunt prea multe ipoteze ale nesimțirii și incompetenței umane pentru a face o listă a lor acum. Mă limitez doar la fenomenul observat. Fiecare ipoteză trebuie tratată separat, cu identificarea persoanei și a nemulțumirilor ei.

Acum este la modă supărarea celor din cercetare. Cercetare finanțată de stat. Nu de cercetarea finanțată de mediul privat, de firmele care fac cercetare pentru a crea noi produse și servicii cu care să „ia fața” consumatorilor eligibili, să o ia înaintea altor producători, să reducă costurile de producție, să dea o nouă valoare unor produse care își cer locul în epoca informatică. Este vorba despre cercetarea finanțată de stat care, în foarte puține ocazii, are ca obiect de cercetare probleme fundamentale ale științei. Din ce am citit, sunt cercetate, cu bani de la stat, relațiile sociale. Ca să fiu rău, ceva de genul relației dintre om și gâscă în mediile sociale izolate - să spunem în mediul natural izolat, omul fiind un fel de Robinson Crusoe. În afara cercetărilor în domeniile fizicii, chimiei, biologiei, mecanicii în general, roboticii etc., în centre puține și cu personal relativ redus, majoritatea cererilor pe programe de cercetare sunt pentru domenii sociale. Poate greșesc însă, dintr-o lungă listă de programe de cercetare pe care am citit-o undeva (nu mă mai chinuiesc să o aduc aici), așa am văzut eu. În plus, pe lângă nemulțumiții din țară, presa aduce în prim-plan pe unii care nici nu au mai fost în România de ani și ani pentru a-și manifesta oprobiul față de selecția făcută de guvernamentali și de sumele alocate de la buget cercetării.

Să fie clar, bag bani în ceva pentru a obține altceva decât am acum. Iar ca stat, bag bani în cercetarea fundamentală pentru că am interese fundamentale în agricultură, în învățământ, în sănătate, în resurse naturale, în spațiul cosmic, în apărare etc. Bag bani pentru că mediul privat nu are suficientă forță pentru a ajunge la anumite rezultate decât dacă are o finanțare asigurată. Pentru că nu are, fac eu statul efortul principal iar mediul privat poate veni și participa la acele programe care îl ajută să progreseze.

Din ce spune presa despre „scandalul” din cercetare, eu nu văd ce sper. Presa vine cu tot felul de „nemulțumiți”, sinecuriști de felul lor, plus că îi mai aduce și pe unii care nu au treabă cu noi. Ba, îi mai și pune să declare că nu pot reveni în România din cauza politicii guvernului pe problema finanțării cercetării. Haida-haida. Oare sunt ei atât de importanți în domeniul cercetării ? Înclin să cred că sunt un fel de Funeriu, chimistul care a făcut parte din alte grupe de cercetare și a ieșit în evidență nu prin o descoperire care să revoluționeze chimia de sinteză ci prin declarații politice.

Ca să fiu sincer, acești „un” sau „una” încep să îmi devină nesuferiți. Îmi ocupă timpul. Când sper să găsesc ceva de memorat, dau peste niște tembeli, ridicol de fățoși cu diplomele și titlurile pe care le tot reclamă, imbecili în idei și autosuficienți. Din nefericire, presa de la noi este la același nivel. Tembelă și ridicolă. De la stânga la dreapta și retur.