joi, 24 octombrie 2013

PNL partid de stânga ?! Mircea Geoană dă dovadă de tembelism, dacă nu de dușmănie politică.

Invitat la Evenimentul Zilei, Mircea Geoană răspunde cu entuziasm și mă obligă, pe mine, liberalul, să citesc extrasul cu mare atenție. Nu de alta, dar EvZ are o lungă tradiție în dezinformare și măsluire a cititorilor săi. De aceea nici nu îl mai citesc. Ajung pe pagina lor de net obligat de câte o paparudă ca Geoană care se crede, încă, mare lider politic.

De fapt, prima mare constatare este credința lui Geoană că el este, încă, în rândul politicienilor care dau tonul evenimentelor. De aici și afirmația lui că a ajutat la succesul deplasării lui Ponta în Statele Unite. Plus afirmația lui, care angajează întregul PSD - oare ?! -, că alegerile din 2014 pot fi cu Antonescu sau fără, el fiind, evident, unul dintre pesediștii care nu agrează promovarea ideii că USL nu va mai fi împreună la alegerile prezidențiale. Asta înseamnă că în PSD se lucrează, destul de serios la această variantă. Pentru a pune mai multă confuzie în problemă, Geoană bagă și șopârla obligației ca economia să aibă cel puțin două luni de dezvoltare puternică pentru succesul la alegerile prezidențiale. În plus mai bagă și condiția susținerii de către PSD a lui Crin Antonescu de menținerea USL pe termen mediu și nu scurt. Ca să nu mai spun de zicerea potrivit căreia Antonescu are obligația să îi determine pe PSD-iști să îl voteze pentru că „nimeni nu poate să livreze voturi la pungă” !

Pe lângă toate astea, Geoană comite cea mai mare măgărie posibilă față de liberali atunci când, în „analiza politică” pe care o face pune la îndoială succesul la prezidențiale al USL. Se trezește Geoană „din somn” și afirmă franc: "Va depinde foarte mult de candidatul pe care în va propune Dreapta la alegeri. Mă gândesc la coalizarea în jurul PDL-ului ale acestor mici formaţiuni de dreapta. Nu au cum să risipească bruma de voturi pe care încă le mai au. PDL-ul are în spate o maşinărie. Poate produce voturi. Tot ce poate spera Dreapta şi domnul Băsescu este să influenţeze în turul doi alegerea viitorului preşedinte". Stop ! În contra tuturor declarațiilor lui Crin Antonescu că acesta refuză să fie candidatul unui sistem, fie că este el al PNL, fie că este al PSD, Mircea Geoană vine și dă cu „muci'n fasole”. Elimină, cu de la el putere, PNL de pe palierul de dreapta al politicii. Îl subordonează PSD ! Iar acestor declarații ale eternului candidat la președinție trebuie să i se răspundă pe măsură. PSD trebuie întrebat dacă este de acord cu declarațiile lui Geoană, iar dacă este de acord atunci se cuvine ca PNL să aibă o poziție tranșantă. Nu poți merge la infinit cu astfel de poziții ale pesediștilor.

Pesediștii au făcut mare tam-tam la unele declarații ale liberalilor. Ce ar trebui să facă liberalii acum ?

12 comentarii:

  1. La origine PNL era un partid de stanga. Eminescu nu-i scotea din "colectivisti". Sau "rosii". Vintila Bratianu a generat o situatie juridic ce a mers pana la implicatii constitutionale cand a scos din joc operatorii privati din transportul public bucurestean (tramvaiele cand era el primar) pentru a face un sistem centralizat, al municipalitatii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa nu mai spun ca primul partid socialist, cand s-a destramat, a generat o intreaga aripa ce s-a alipit la PNL si care au constituit sprijinul politic al lui Ionel Bratianu impotriva opozantilor sai din partid. Din tulpina asta s-a scos I.G. Duca. Mai era unul Bortun, primul socialist ales vreodata in parlament si care a fost apoi ministru in mai multe cabinele liberale.

    RăspundețiȘtergere
  3. Liberalii ar trebui sa se scoata de la guvernare si sa-i lase pe pesedisti in guvern minoritar. Altfel o sa incaseze toate castanele caci oricum prezenta la guvernare a PNL pare sa devina iluzorie si subordonata PSD. A se vedea licheaua Daniel Barbu, initiator al legii cu Rosia Montana alaturi de trei pesedisti desi PNL zice ca e contra. Daca nu era asa, in SUA Ponta ar fi luat si liberali nu numai sleahta lui pesedista.

    RăspundețiȘtergere
  4. Adrian,

    Acum am intrat pe blog și văd asta. nu te contrazic. Istoric, liberalii în România erau numiți „roșii”. Știu istoria. În timp, liberalii au trecut la dreapta pentru că stânga a fost ocupată de socialiști și țărăniști.

    Azi am fost la S2 la o întâlnire a bloggerilor PNL cu Daniel Barbu. Nu, nu este inițiator al legii, cum spui tu. Nici nu a dat aviz pentru exploatare, nu avea cum, nu este de competența ministerului culturii. A impus o listă cu condiții de respectat pentru descărcarea arheologică. Nu încerc să îți schimb părerea despre Barbu însă eu îl voi susține în continuare, mai ales după ce am primit lămuririle necesare. Ce spun cei din piață este o minciună absolută.

    Pe de altă parte, PNL trebuie să rămână la guvernare până după plecarea lui Băsescu. Asta să fie clar. A pleca acum de la guvernare ar fi o mare, mare eroare. Sau a destrăma USL. De fapt, asta speră Băsescu și toți cei care îl susțin, mai pe față sau mai pe dos. Nu le vom satisface dorințele.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nimeni nu pare sa fie initiator al acestei legi. Eu am vazut un material care era nota de fundamentare. Un unsuros ... sau poate minte un site guvernamental: http://www.dpiis.ro/uploads/files/Proiect.Expunere.Motive_v27.08.2013_clean.pdf
    Mai rau ca Toader Paleologu care era macar simpatic in incompetenta sa administrativa. O sa vedem mai tarziu cine are dreptate. Asa si cu Ponta, am avut candva sentimentul ca s-a "maturizat politic" cand el de fapt e acelasi sarpe ca atunci cand era "micul Titulescu" in poala lui Nastase. Parerea mea este ca PSD va va da la radacina asa, prieteneste, in mod de coabitare specific lor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Revin pentru ca am uitat sa subliniez ca viitorul suna bine:
    http://www.editie.ro/articole/politica/incepe-sa-bata-o-ciuma-galbena-asa-catre-noi.html
    Asa ca eu cred ca tot eu am dreptate in estimare.

    RăspundețiȘtergere
  7. Adrian,

    Știu că este greu să te lămuresc asupra unor lucruri în condițiile în care eu am acces la „exemplele” date de tine însă tu nu ai acces la „exemplele” pe care eu le dau.

    Vasi Băescu a pus pe blogul lui un rezumat al discuțiilor cu Daniel Barbu legate de Roșia Montană. Întrebarea despre Roșia Montană și implicarea lui Barbu a pus-o o liberală de la Londra. De fapt, întrebarea era și pe buzele noastre. În sinteză, aprobarea pentru exploatarea de la Roșia Montană exista din 1998 ! Ministerul culturii nu a făcut decât să introducă condițiile pentru descărcare arheologică (inexistente până atunci !).

    Mai bine îți dau adresa de blog a lui Vasi. Vei citi și vei aprecia. http://vasilebaescu.blogspot.ro/2013/10/ministrul-daniel-barbu-despre-avizul.html?spref=fb

    Cu referire la ofensiva PSD în zonele PNL nu este o noutate. În special acolo, în Oltenia și pe lângă ea. Nu este singura zonă asaltată. Știm despre eforturile PSD pentru scoaterea PNL din colegiile din țară.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu stiu de ce luati de bune toate gogosile livrate de acest individ. Un sit arheologic aflat in lista monumentelor istorice nu poate fi distrus legal fara cercetare si descarcare arheologica. Descarcarea, cum spunea intr-o comunicare un ministru anterior, recte Kelemen Hunor nu este pe de alta parte decat un pas inainte de radierea din lista in baza unui ordin al ministrului culturii. Deci ce zice incompetentul ala? Ca cineva ar fi dat o aprobare in 1998 pentru ce? Conform legii 422/2001 si OUG 43/2000 privind arheologia aprobata cu legea 378/2001 exista o procedura. Deci nu stiu ce conditii putea sa impuna el in mod suplimentar fata de ceva ce oricum e prevazut nu de o lege ci de doua !?? Hai sa zic trei daca pun si legea 5/2000 privind amenajarea teritoriului national unde avem o anexa (III) cu obiectivele culturale protejate ... Bate campii si daca n-are cine sa-l intrebe chiar il credeti.
    Cum ramane cu documentul ala de la departamentul lui Sova care-l indica pe Barbu printre initiatori? Minte Sova? Putem sa banuim si asta data fiind marsavia Guvernului de a promova o astfel de lege fara sa o fi pus-o in dezbatere publica anterior. Pe pagina guvernului nu apare nicaieri procesul cu pricina deci totul e o manarie pe sub masa in care fiecare-si permite sa afirme orice.

    RăspundețiȘtergere
  9. Adrian,

    Ești prea pornit împotriva lui Barbu și nu are rost să mă cert cu tine. Eu voi susține în continuare pe Barbu. Pentru că îl cred. Tu faci ce vrei.

    RăspundețiȘtergere
  10. Mai relevant decat pozitiile noastre in raport cu persoana Barbu ar fi raspunsul la intrebare. E o minciuna in informatia de pe departamentul guvernamental al lui Sova din linkul dat catre nota de fundamentare sau minte Barbu? Ca nu pot avea amandoi dreptate.
    Iar daca Barbu spune ca ce s-a dat in 1998 (e adevarat ca lucrurile nu sunt transparente incat nu stim ce s-a dat decat ne uitam in gura alde Barbu) e sfant atunci inseamna ca trebuie sa ajustam cele trei legi de care spuneam eu in asa fel incat ce "s-a dat" in 1998 sa fie legal sau invers?
    Din aceasta dilema nu putem iesi, vorba lui Caragiale.
    Apoi tocmai l-am vazut pe Dragnea spunand la niste stiri ca nu sunt bani in buget pentru ca e Chitoiu la finante si PNL mai are si ANAF. Si, in esenta, pentru ca PNL nu face ciocu' mic el poate sa spuna asta cu naduf. Asa ca am sentimentul ca voi avea dreptate cu PSD mai repede decat m-as astepta.
    Totusi, ca sa incheiem non-subiectul Barbu, minte el sau minte Sova? Ori unul ori altul. La unul e postat un document. La celalalt e numai o vorba de genul "sa mor eu daca am fost initiator".

    RăspundețiȘtergere
  11. Inteleg ca raspunsul e imposibil de dat. Nici la Vasi Baescu n-am trecut cu comentariul ...

    RăspundețiȘtergere
  12. Răspunsul este de dat. Are dreptate Barbu. Este adevărat că din partea PNL a fost ministrul care a avut ceva de spus la proiectul de lege însă el nu a participat la construcția proiectului. Totul s-a făcut la ministerul lui Șova. Faptul că Șova a pus „pe masă” o listă cu miniștrii care au avut proiectul pe masă nu înseamnă că aceștia au și lucrat la el.

    RăspundețiȘtergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.