Într-o emisiune la Realitatea Tv, ca invitat a lui Rareș Bogdan, Crin Antonescu a făcut o descriere a României de azi și a acuzt, explicit, că România este o țară debilă. Tot felul de oameni s-au revoltat, jurnaliști de slabă factură au reacționat precum câinii din cuști pe care îi întărâți cu bățul, tot felul de politicieni sau oameni cu pretenții de politicieni au formulat, pretențios, uneori, acuze.
Este bine, spun eu. Mesajul și-a îndeplinit scopul. A ajuns unde trebuie iar vânzoleala îmi arată că interviul televizat a fost urmărit. Discuțiile pe marginea lui și mai ales pe marginea unor aserțiuni vor umple spațiul media un oarecare timp. Mai mult, va obliga pe unii dintre politicienii noștri la adoptarea unor poziții cât mai clare când este vorba despre Crin Antonescu, ca lider politic, dar și despre PNL ca partid care îl susține.
Văd că a deranjat cuvântul „debil” din propoziție. Mă mir. Dicționarul este alături, pentru cine îl folosește ( pentru ceilalți ...). Debil este sinonim cu firav, când este vorba despre ființe. Ambele cuvinte arată că ființele respective sunt slăbuțe, plăpânde, gingașe, lipsite de rezistență. În afirmația lui, Crin Antonescu a comparat statul român cu o astfel de ființă. Nu este o înjurătură. Nici o insultă. Este o descriere a aspectului pe care statul român îl are în fața propriilor cetățeni și, nu este exclus, în fața străinilor. Similitudinile nu se opresc aici. Comportamentul românilor față de stat este ca al oamenilor puternici față de cel slab. Până a intra în conținutul „debilității statului” în viziunea politică a lui Crin Antonescu, vin și adaug eu niște observații ajutătoare. Românii sau rezidenții în România fură statul prin evaziune fiscală, înșeală popualția cu produse contrafăcute, pretind venituri fără o prestație corespunzătoare veniturilor pretinse, cer favoruri și sinecuri, nu recunosc supremația legii din moment ce se opun legii iar dacă nu reușesc să desființeze legea prin procedurile legale organizează acțiuni de tot felul pentru abrogarea acesteia sau schimbarea ei după cum le este lor cheful etc. Nu mai spun de faptul că în România autoritățile publice nu sunt percepute ca fiind în folosul cetățenilor ci ca adversare a cetățenilor. Tabloul prezentat de mine este doar o schiță pentru că în momentul în care trecem la folosirea tuturor mijloacelor pentru a crea un tablou complet vom observa că actele și faptele românilor sunt mult-mult mai numeroase în scopul slăbirii statului, mai mult decât este acum, dar și o anume dorință de a menține statul slab, corupt, incompetent să își ducă la îndeplinire funcțiile pentru care un stat există.
Preiau de la Cotidianul, din articolul intitulat „Antonescu: Avem o țară debilă”. Crin Antonescu se referă, în exclusivitate la instituțiile statului, care fie nu sunt lăsate să își împlinească menirea - cum este Guvernul -, fie își depășesc atribuțiile funcționale și s-au transformat în grupuri de interese politice - cum este Curtea Constituțională, Consiliul Suprem al Magistraturii, Președinția etc. Modul în care aceste instituții se raportează la propriile atribuții prin activitatea de zi cu zi reprezintă cauza care generează slăbiciunea statului, debilitatea acestuia. Statul român actual este ca un monstru cu picioare de lut. Este mare, este înspăimântător însă este inutil. Nu își îndeplinește rolul de „servitor” al societății. Este un stat fără calitate. Iar această amprentă teribilă „se vede” în comportamentul cetățenilor față de stat dar și în comportamentul celorlalte state față de România.
Nu am de gând să revin la explicațiile lui Crin Antonescu date în timpul interviului. Consider că asocierea statului cu imaginea unei ființe debile este corectă. Pentru că debilul nu își poate depăși condiția dacă nu își schimbă modul de viață pentru a deveni puternic, vânjos așa și statul român trebuie să își schimbe modul de viață. Trebuie să ne acceptăm condiția la un moment dat pentru a înțelege ce trebuie să facem și a trece la treabă. Trebuie să îl înlocuim pe Traian Băsescu (sursa majoră a debilității statului român !), trebuie să reorganizăm instituțiile statului care au dat rateuri penibile de la rolul și funcția pe care ar fi trebuit să le îndeplinească și asigure, trebuie să eliminăm din sistemul public întreg personalul care nu are capacitatea de a-și asuma competențe publice, trebuie să reducem numeric personalul multor instituții ale statului. Din nefericire, instituțiile statului au devenit azile pentru persoanele incapabile să creeze, să lucreze, să ofere servicii publice. Iar acestea trebuiesc îndreptate către piața muncii unde este posibil să își găsească un loc de muncă unde să facă dovada că pot să își poarte de grijă.
Avem o țară debilă. Trebuie să avem curajul ca în perioada rămasă până la înlocuirea lui Traian Băsescu să vedem cum am ajuns la debilitate, care sunt legile care fac debile instituțiile publice, ce este defect în reglementările interne ale fiecărei instituții, să înlocuim ce nu este corespunzător rolului și funcției publice de la nivelul fiecărui funcționar sau magistrat în parte până la nivelul instituțiilor în care aceste persoane funcționează. Și da, trebuie să acceptăm că democrația costă. Să respectăm principii și nu să inventăm motive pentru a nu respecta regulile democrației.
Premisele pentru debilitatea țării au fost puse demult, din timpurile „străvechi” ale guvernărilor sub „tătucul” Iliescu și ale „arogantului” Năstase. Traian Băsescu a accentuat aceste premise, în general, iar acolo unde a avut „pâinea și cuțitul” în mână a introdus ca „obligație” formală statul slab, debil, incapabil să acționeze potrivit cerințelor societății. Iar aceste lucruri trebuie corectate. Este stupidă imaginea statului debil care se dă „cocoș” internațional. Așa cum s-a dat România lui Băsescu la Rusia lui Putin, ca să dau doar acest exemplu. Pot continua și cu „conflictul” cu Olanda sau cu Franța - că și-au luat „tainul”.
Ceva trebuie făcut.
Normal ca a fost urmarita emisiunea.Orice emisiune la care participa Crin are audientele ridicate. Ca doar el nu vorbeste precum Geoana,de-ti vine sa spargi TV-ul.Lucrurile pe care le-a spus la R.Bogdan sunt foarte importante iar de rezolvarea acestora depinde chiar viabilitatea USL ca alianta politica. Pana la urma pesedistii trebuie sa spuna daca vor cu adevarat o Romanie cu un stat puternic,sau vor o tara cu un stat debil.Jumatatile de masura cu care tot umbla acest partid deja produc foarte multa iritare in randul romanilor iar PNL nu mai poate garanta mult cu credibilitatea sa toata aceasta situatie.Ponta trebuie sa puna cat mai repede piciorul in prag si sa treaca,impreuna lu liberalii la reformarea din temelii a Romaniei, ca de nu,atunci nici existenta USL-ului nu va mai avea rost.
RăspundețiȘtergereCristi