marți, 5 noiembrie 2013

PDL-iștii visează la PNL. Pentru noi este un vis urât.

Agerpres. PDL-iștii fac prognoze cu privire la electoratul PNL.

Cătălin Predoiu, sluga perfectă, cântă melodia mai veche a băsescienilor că PNL este bun însă fără conducerea lui. În mintea lui dar și a altora, liberalii simpli sunt ca turma de oi care după ce își pierde berbecii urmează pe alții, care or fi ei. Dacă or fi de la PDL, îi va urma pe aceia, dacă or fi de la Forța Civică, după îia merg, dacă o fi Băsescu, după el.

Gheorghe Falcă este mai „realist”. El nu elimină conducerea PNL însă afirmă că membrii PNL nu urmează conducerea partidului, dând exemplul alegerilor prezidențiale din 2009 când doar 40% dintre liberali au votat cu Geoană.

Amândoi sunt pe alături cu realitatea. În primul rând, liberalii și-au urmat liderii, fie că i-au plăcut, fie nu. În primul tur din 2009, liberalii au dat votul lui Crin Antonescu. Nu numai ei, ci și alții, în special dintre cei care nu au avut, atunci, o opțiune politică bine definită. În turul 2, speculațiile sociologilor de doi bani bucata au scos din pălărie „adevărul” că 60% dintre liberali au dat votul lui Băsescu. Nu neg că unii liberali, din jurul lui Andrei Chiliman și a lui Moisescu au votat cu Băsescu (ca ei or mai fi fost prin țară), dar 60% este deja mult prea mult.

Toți pedeliștii vorbesc despre unificarea dreptei luând în calcul liberalii. Ce unificare ? Cum unificare ? Prin alianță sau prin absorbția în PDL ? Cu o conducere a PNL decapitată (de cine oare ?!), pedeliștii visează probabil la absorbția PNL în totul sau pe bucăți. Năravul din fire nu are acoperire. Au mai încercat pedeliștii distrugerea PNL, chiar au luat o mare halcă din el prin Stolojan și Stoica, dar nu au reușit mai mult. Azi, PNL are mult mai mulți membri decât la momentul marii trădării SS-iste. În plus, liderii care au reușit mărirea partidului sunt tocmai actualii conducători. Iar actualii lideri, cu programul politic pe care îl urmează cu strictețe, sunt tocmai cei mandatați de membrii PNL din prezent să execute acest program. Sunt de acord că unii liberali pot alege să meargă lângă Predoiu, lângă Băsescu, însă nu cred că este vorba despre marea masă a liberalilor. De era să aleagă PDL sau un partid băsescian plecau demult. O ocazie a fost plecarea lui Chiliman, Moisescu, Tușa la IRL și apoi la PNȚCD Pavelescu. Din moment ce nu se simte că au plecat aceștia, înseamnă că cei plecați au fost puțini, mult prea puțini pentru un partid cu sute de mii de membri. Care se mai și întărește, aproape zilnic.

Liberalii, cu actuala conducere, sunt „socialiști”. Observ că zi de zi pedeliștii și băsiștii bat moneda „socialismului” practicat de liberali în cadrul USL. Acțiunea este eminamente politică. Pentru că altfel s-ar contrazice. Din moment ce liberalii sunt socialiști, tu, pedelistule, vrei să unifici dreapta cu socialiștii ? Adică după „eliminarea” conducerii actuale a PNL toți liberalii devin de dreapta ? Dacă liberalii trec în opoziție devin de dreapta ? După opinia pedeliștilor se pare că așa este. O astfel de opinie este mai mult decât o insultă. Eu așa o resimt. Idioții ăștia mă consideră „animal de turmă”. Mă face prost cu fiecare ocazie în care vorbesc despre PNL și liberali însă vrea ca eu să îmi înlătur conducătorii și să mă aliez cu ei pentru a „unifica dreapta”. Care dreaptă ? Ce legătură au ei cu dreapta ? Când eu am ales să urmez „dreapta politică” am știut unde să mă duc. La PNL și doar la PNL. Exista și PNȚ însă acesta era și este doar un partid democrat, nu și de dreapta. Pentru că PNȚ nu a fost de dreapta niciodată.

Ar fi o eroare pentru PNL ca, vreodată, în viitor, să considere că o alianță cu PDL este o alianță de dreapta. Ar fi o alianță cu un partid socialist nedezvoltat, primitiv, cu apucături dictatoriale. Dacă tot este să faci o alianță pentru guvernare cu socialiștii, mai bine alegi PSD. Între cafeaua naturală și nechezolul este bine să alegi naturalul.

Prin discursurile celor doi trebuie înțeles și faptul că indivizii își anunță colegii că speră la voturile liberalilor la prezidențiale. Adică, liberalii vor da voturile lui Predoiu sau Falcă și nu lui Crin Antonescu. Este de cascadorii râsului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.