sâmbătă, 17 mai 2014

Ungaria sare în ajutorul Rusiei să destabilizeze Ucraina.

Se leagă. Iau știrea de la Agerpres (aici).

În interviul dat televiziunii publice M1, Viktor Orban vine în ajutorul partenerului său rus, Vladimir Putin, declarând:

O Ucraină stabilă și democratică este în interesul nostru, dar Ucraina nu poate fi stabilă și democratică dacă nu le acordă drepturi minorităților și comunităților naționale care trăiesc acolo”.

Drepturi minorităților, în regulă, dar comunităților ? Aici nu mai este în regulă. Pentru că drepturile pe care Viktor Orban le vrea pentru „comunități” sunt sub forma „autonomiei”: „Statul ungar în ansamblul său susține cererile de autonomie ale maghiarilor din Transcarpatia”.

Dacă ținem cont de faptul că Ungaria, prin Viktor Orban dar și alții, este susținătorul deplin (moral, financiar și politic) al pretențiilor de autonomie ale politicienilor maghiari din România, dacă vedem că acum i-a „căzut pata” pe Ucraina, dacă legăm aceste declarații „incendiare”, provocatoare de tulburări sociale atât în România cât și în Ucraina de agresiunea politică, militară, economică însoțită de raptul teritorial al Rusiei împotriva Ucrainei putem ajunge lejer, fără nici o forțare, la concluzia că Ungaria sprijină pe față Rusia în demersurile acesteia pentru refacerea „imperiului sovietic”.

Marți, Ministerul de Externe al Ucrainei a cerut clarificări ambasadorului Ungariei cu privire la declarațiile lui Orban la reinvestirea ca prim-ministru al Ungariei. Ministrul de externe al Ungariei a ieșit în presă cu o declarație în care a făcut precizarea că Viktor Orban nu s-a referit la autonomie teritorială. Ieri însă, Viktor Orban iese din nou cu susținereaautonomiei comunității maghiare” din Transnistria. Dacă ținem cont de faptul că și Rusia s-a exprimat exact în același sens cu Ungaria, ba rușii au pomenit și de drepturile românilor din Ucraina (?!), atunci putem fi siguri că Ucraina este victima unor acțiuni concertate ale Rusiei și Ungariei pentru destrămarea teritoriului național.

Polonia și-a exprimat îngrijorarea față de cuvintele lui Orban la investitură.

Este evident, pe zi ce trece, că la frontiera de vest avem o țară care deși este membră a UE și NATO lucrează în favoarea Rusiei. Teoretic, Ungaria ar fi „prietena” României. Realitatea ne arată că este același dușman. Un dușman istoric care a mai lucrat în tandem cu Rusia pentru a acapara teritorii de la România.

Și ca să mă refer și la agenții și spionii rușilor din România, pot spune că aceștia vorbesc ungurește ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.