Tăriceanu propune o declarație politică penibilă. Este anti-Băsescu, nu pro-instituția Prezidențială. Este pe lângă subiect.

Pe site-ul Senatului este declarația politică propusă de Tăriceanu (aici). Am crezut că vor face ceva inteligent. Constat că este o prostie, cu ștaif. O însăilătură penibilă, ca un act de răzbunare personală. Deja, alți politicieni superficiali, penibili, au achiesat la tâmpenia tăricenistă.

Tâmpenia arată așa:



„În temeiul prevederilor Art. 83, Al. 2 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Senatul României adoptă prezenta  

DECLARAȚIE 

Pe data de 6 iunie 2012, în temeiul Art. 95. Al. 1 din Constituție, Parlamentul l-a suspendat din funcție pe Președintele României. La Referendumul organizat pe 29 iulie 2012, conform Art. 95, Al. 3 din Constituție, o majoritate de 87% din cei care s-au prezentat la urne a votat pentru demiterea Președintelui României. Voința majorității covârșitoare a votanților a fost înfrântă atunci în condițiile cunoscute. În ciuda acestui vot de blam, atitudinea Președintelui României nu s-a ameliorat în ultimii doi ani, din contră, au apărut noi manifestări contrare constituţiei sau la limita constituționalității, cu precădere în preajma alegerilor, dar nu numai. 

Scandalul intern fără precedent și cu largi ecouri internaționale negative generat de arestarea fratelui Președintelui României, de legăturile acestuia cu indivizi care au acționat în afara legii, dar și de împrejurarea că Președintele României avea cunoștință de mai bine de un an de potențialul penal al acestor relații și activități, dar nu a intervenit pentru curmarea acestei stări de fapt, au creat o situație și o imagine incompatibile cu statutul funcției de Președinte al României și cu mult sub demnitatea impusă acestei poziții în stat.

AVÂND ÎN VEDERE CELE MENȚIONATE, SENATUL ROMÂNIEI ÎNTRUNIT ÎN PLENUL SĂU, SOLICITĂ PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI, TRAIAN BĂSESCU, SĂ-ȘI PREZINTE DEMISIA DE ONOARE”.

În primul rând, prin apelarea la referendumul din 2012 și la finalitatea lui, Călin Popescu Tăriceanu induce ideea unei continuități a luptei politice împotriva politicianului Traian Băsescu care, atunci, a fost suspendat pentru fapte personale de încălcare a prevederilor constituționale. O astfel de referire nu își avea rostul aici. Pentru mine, ca persoană care consideră că Traian Băsescu trebuie să își prezinte demisia, o astfel de referire sună ca dracu. Nu Traian Băsescu, ca persoană publică este în cauză, ci instituția Președintele României. Iar instituția care trebuie protejată de către Parlament, de exemplu, nu poate fi legată de o anume persoană. Indiferent care ar fi acea persoană.

Referirea la scandalul intern generat de arestarea fratelui lui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, este prost tratată. Nu arestarea și legăturile acestuia cu indivizi care au acționat în afara legii este problema, nici faptul că Președintele României știa de ea cu un an în urmă, ci prezumția rezonabilă a legării de un act de corupție a numelui Președintelui României.

Îmi pare rău că liberalii din Parlament nu au avut o reacție de respingere a unei astfel de „declarații”. Trebuiau să facă observațiile de rigoare și să ceară înlocuirea acestui text penibil. Pentru un asemenea text, Traian Băsescu a găsit antidotul. Chiar ieșirea lui în public cu o declarație în care îi ia pe parlamentari în derâdere ne arată că textul îi convine. Îi convine pentru că îl are ca țintă pe el, ca persoană fizică implicată în politică și prea puțin are în vedere instituția Președintelui României.

Am citit pe „cotributors” (aici) articolul publicat de Valentin Naumescu : „Foarte sus, foarte jos. Căderea unui președinte”. Se referă la fostul Președinte al Germaniei, Christian Wulff. Acesta și-a dat demisia ca urmare a unor suspiciuni de corupție care nu au fost confirmate în urma procesului care a avut loc.

„Ca să lămurim lucrurile de la început, suspiciunile de corupţie nu s-au confirmat în justiţie iar Christian Wulff a fost achitat. Deci, demisia sa a fost una de onoare, determinată exclusiv de imperative morale şi simbolice. Conform codului etic al înaltei funcţii deţinute, Preşedintele Germaniei nu putea fi nici măcar menţionat într-un scandal de (posibilă, chiar nedovedită) corupţie. Nici dacă aceste fapte erau anterioare funcţiei de preşedinte”.

Într-o asemenea situație suntem și noi, aici, în România. Suntem în fața unor „imperative morale și simbolice” care vin dintr-o etică a instituției Președintele României. Acesta nu poate fi menționat într-un scandal de corupție sau de altă natură care afectează imaginea instituției însăși, pentru că o face vulnerabilă, în special pe planul relațiilor internaționale. Fără a neglija atributele esențiale ale celui care ocupă înalta funcție pe plan intern. Cum ar fi medierea între instituțiile statului, între societatea civilă și puterile statului, apărarea constituției. Nu mai spun de imaginea politicianului care s-a angajat să fie port-drapelul luptei împotriva corupției însă are fratele și alte rude apropiate implicate în acte de corupție.

Nu pot fi de acord cu un text care reflectă ranchiuna politicianului Tăriceanu și mai ales confiscarea instituției Parlamentul României pentru lupta personală a unor politicieni cu adversarii lor politici. Tâmpenia asta de declarație este în aceeași notă cu tâmpenia lui Tăriceanu de a nu invita pe Președintele României la jubileul Senatului.

Declarația politică care urmează a fi adoptată de Parlament este o tâmpenie. O mare tâmpenie. Arată o profundă lipsă de respect a celor care au conceput-o atât față de instituția Președintele României cât și față de instituția Parlamentul României. Nu pot crede că parlamentarii români sunt atât de superficiali, ca să nu spun mai mult.

Azi este marți. Poate citesc niște indivizi implicați în redactarea declarației articolul lui Naumescu și construiesc o declarație care să fie în favoarea instituției Președintele României și nu împotriva ei.