În articolul anterior m-am plâns de abundența trecutului din viața noastră. O abundență care a devenit ostilă. O abundență care îmi ucide speranța în viitor. Voi ajunge, nu peste mult timp, să urăsc tot ce aparține de trecut, să am o stare de disconfort total. Asta pentru că oamenii pe care îi cunosc sau am o anume cunoaștere despre ei mă inundă cu resentimentele lor, cu exemplele negative sau pozitive ale trecutului, cu oameni și stări ale trecutului care sunt aduse în viața de azi fără a discerne. Nu ne putem întoarce la epocile trecute, nu le putem prelua modelele pentru că sunt depășite din toate punctele de vedere, nu ne putem construi viața privind doar la trecut. Este bine să îl știm, atât cât putem, cât ne permite existența zilelor de azi însă trebuie să ne limităm doar la atât. Nu putem trăi în trecut.
Din cauza trecutului, din cauza resentimentelor exprimate de unii și alții, uneori pe drept, alteori în mod exagerat, nu mai avem timpul fizic necesar să vedem ziua de azi și nici nu mai putem gândi la viitor. Devenim superficiali nu doar în gândire ci și în comportament. Speculăm momentul în loc să ne pregătim viitorul.
Resentimentele abundente ucid. Ucid viitorul. Din cauza superficialității cu care este tratat prezentul, resentimentarii nu observă că cei împotriva cărora perorează la nesfârșit le sunt contemporani. Nu pot gândi că ei și „dușmanii” lor formează o generație care va muri cu resentimentele lor. Nu pot pricepe că aceste resentimente nu pot fi acceptate de generațiile viitoare, nu pot fi preluate și folosite pentru a ține generațiile viitoare victime ale unor dușmănii ancestrale, distrugătoare pentru orice organizare socială. Societățile resentimentare au pierit în decursul istoriei. Au fost refuzate de celelalte organizări sociale. Au fost refuzate pentru că au devenit absurde, pentru că au promovat intoleranța până au ajuns la acțiuni calificate ca agresiuni armate dacă nu ca acte de terorism.
Eu sper ca tinerii să aibă suficientă maturitate refuzând modelul comportamentului social resentimentar. Extremismul, de orice fel, politic, social, religios, cultural, ecologic etc. nu are loc în societățile viitoare. Tinerii trebuie să accepte că oamenii pot alege, la un moment dat, un curent politic, din varii motive. Tinerii trebuie să știe că acei oameni pot veni, oricând, alături de ei pentru a construi împreună. Pentru că în cei mai „bătrâni” nu am încredere, sper ca cei tineri să nu le copie comportamentul.
Am s comentez ca nu se poate comenta o suceala de felul asta. As putea fi de acord cu conceptul daca cineva vinovat ar fi pedepsit. Asta ar scuti resentimente si extremisme. Dar, cum e pe la noi, pupat piata independentii, nimeni n-a mancat usturoi si nimanui nu-i pute gura. Ceea ce evident ca nu ma lasa decat in postura de extremist pentru ca eu nu pot intelege o astfel de "dreptate pana la capat".
RăspundețiȘtergereCe spun eu și ce vrei tu ! Ca la balamuc.
RăspundețiȘtergereEu vreau ca cei care au gresit sa plateasca. Si nu ca dupa o anumita trecere a timpului sa spunem ca ce a fost a fost si ca n-are sens sa ne facem sange rau cu asta in loc sa ne vedem de prezent si sa ne gandim la viitor. In ce consta balamucul unei astfel de optiuni? E ca si cum mi s-ar cere sa n-am resentimente fata de un Visinescu ... Ceea ce spun eu are sens. La fel ca in cazul rafuielior din trafic. Agresivitatea creste pe masura ce se constata ca cei ce trec pe rosu, depasesc periculos sau alte asemenea nu patesc nimic. Incet incet ajungi ca legea sa nu conteze si ca fiecare sa-si ia dreptatea in mainile proprii. Dupa care o multime de resentimente. Dac legea s-ar aplica punitiv din start in toate cazurile atunci nu s-ar ajunge la violenta din trafic. La fel imi explic eu extremismul politic. Nu mai ai alternativa. Da, stiu ca asta e de balamuc ...
RăspundețiȘtergereEi, vezi ?!
RăspundețiȘtergereCe sa vad? Balamucul nu e la mine, balamucul e cand "iertam gresitilor nostri" in majoritatea situatiilor in care pedepsirea lor ar mentine ordinea si morala sociala. In incercarea timida de a gandi in felul asta un viitor decent si nu unul putred la radacina ...
RăspundețiȘtergereEu nu vorbesc de iertare ! Atenție !
RăspundețiȘtergereCei care au încălcat legea nu trebuie confundați cu cei care au comis fapte care au supărat. În general, numite „la limita legii”.
Așa cum eu consider că faptele unora m-au afectat și aceia sunt în drept să considere că fapte ale mele îi afectează. De aceea este nevoie de dialog. Nu pot fi în război permanent cu cei cu care formez, că îmi place sau nu, societatea. Nu există alții cu care să convin un viitor. La asta mă refer eu. Cei care trăim acum să găsim o cale să ne înțelegem.
Nu tot ce e imoral este si ilegal si viceversa, nu tot ce este legal este neaparat si moral. Iliescu a incalcat vreo lege? "Probabil ca sigur" nu. Si totusi mandatele lui din anii '90 m-au lipsit pe mine de posibilitatea sa traiesc mai repede intr-o tara normala, au favorizat aparitia mafiei si coruptiei post-revolutionare deci mi-au marcat viata in modul cel mai neplacut. La fel ca Bas care a fost inca si mai rau cu sprijinul clicii lui. Deci n-am cum sa ma inteleg cu ei si n-am nimic bun de asteptat de la ei cand ma gandesc la viitor. Logic, nici n-ar trebui sa ma intovarasesc cu ei invocand o presupusa cale de dialog. Cel putin atat timp cat nu exista macar un fir de cenusa pe care sa si-l fi presarat pe cap. Iar ei sunt convinsi ca n-au a-si cere niciun fel de iertare de la noi, cei care am fost permanent umiliti. Despre asta este vorba.
RăspundețiȘtergereÎn regulă.
RăspundețiȘtergereTu ai părerea ta, ei o au pe a lor. Că vrei sau nu, trăiești alături de ei. Nu îi poți refuza pe toți cei care îi susțin. Unii pot fi rude cu tine. Îi părăsești ?
Nu uita că tu și alții ca tine (cum sunt eu, de exemplu) suntem afectați de puterea politică care formează Parlamentul, Guvernul etc. Din moment ce mă izolez, cum pot ajunge să îndrept ce s-a făcut greșit ?
Singura cale este dialogul. Resentimentele nu își au rostul, pentru că resentimentele nu mă afectează doar pe mine, îi afectează pe toți cei care fac parte din familia mea, în special pe copii.
Dialogul e una si schimbul de lenjerie e alta. Asa vad eu lucrurile. Ca nu mai suntem in evul mediu cand dialogul trebuia sa se concretizeze printr-o incuscrire sau o luare de ostatici, dupa caz. Ca-n povesti, fata mea si juma' de imparatie sau fiul cel mare zalog la curtea sultanului. Dialogul era suficient. Si cu PSD am avut aceeasi opinie, fara USL adica.
RăspundețiȘtergere