Greu să găsești o imagine pe net a triumviratului canceros al PSD: Ponta, Dragnea, Ghiță. Asta îmi spune că cei trei nu prea apar împreună. Ponta și Dragnea apar, Ponta și Ghiță da, Ghiță și Dragnea nu. Doar prin colaj. Iar de aici trag concluzia că cei trei lucrează „specializat”.
Ieri s-au luat primele măsuri în PSD. A mutat triumviratul canceros. Geoană și aliatul Vanghelie au fost excluși din partid. Pentru „imaginea publică” a fost „exclus” și prietenul Șova. Paravan. După un timp, când apele se vor liniști sub baghetele magice ale triumviraților, Șova va reveni la PSD mai curat și mai expansiv ca niciodată.
Exclușii au în comun dorința de a cuceri, în nume propriu, conducerea PSD. Să ne amintim. Ponta era cotat ca viitorul Președinte al României. Găștile și gășcuțele din PSD lucrau intens. Geoană și-a anunțat intenția de a candida. Vanghelie și unii dintre baronii locali și-au anunțat susținerea. Pe surse sau direct. A sărit și Șova la atac. Stenograma oferită publicului de DNA cu privire la dosarul lui Hrebenciuc a arătat, fără echivoc, că Șova căuta aliați „grei” pentru a obține conducerea partidului. A fost acuzat de „exces de zel”. Chiar Ponta a spus asta, aseară. Triumviratul nu putea asista, pasiv, la așa ceva. Cu voie de la Ponta, Ghiță și mai apoi Dragnea au anunțat că formează un tandem și că vor candida în tandem la conducerea PSD după ce Ponta va câștiga prezidențialele.
Am de făcut aici două remarci. Una se referă la o zicere a unui domn, la o televiziune, ieri-alatăieri (regret faptul că nu mai știu cine a fost !), care a remarcat o diferență fundamentală între PSD și PNL. La PSD nu se admit grupurile care au alte puncte de vedere pe când la PNL existența acestora este o condiție fundamentală a existenței partidului. La un partid se admit divergențele de opinii, lupta pentru impunerea uneia sau alteia fiind o condiție a vieții de partid pe când la celălalt partid, divergențele de opinii sunt considerate ca fiind riscuri care pot duce la ruperea unității partidului. De aceea, la PSD problema este tratată tranșant. Excluderea „dizidenților”. Ponta și ai lui au acționat în stilul tradițional al PSD impus, de la începuturi, de Ion Iliescu (avea mare grijă șandramaua comunistă cu privire la „unitatea partidului”).
O altă remarcă mi-a venit în minte în timp ce meditam la aceste evenimente. Petre Țuțea spunea, pe la începutul anilor '90, că lupta politică în perioada de dinainte de 1950 era simplă. Dacă liberalii câștigau puterea, îi băgau la închisoare pe comuniști. Au câștigat comuniștii puterea, i-au băgat la închisoare pe liberali și pe țărăniști. Au ajuns la închisoare, mai apoi, toți cei care au sprijinit pe comuniști să ajungă la putere. Ponta și ai lui asta fac acum, după tradiția comuniștilor. Pe timpul alianței USL, Ponta îi amenința pe liberali cu pușcăria (aseară Vanghelie a confirmat acuzele aduse lui Ponta în 2012 și 2013 de liberali !), au făcut o temă de campanie din amenințarea cu închisoare a „băsiștilor” iar azi triumviratul canceros al PSD își alungă din partid oponenții. Gura lumii (slobodă) spune că la originea unor dosare penale în care unii lideri pesediști au fost incriminați și mai apoi condamnați sunt alți lideri ai PSD care, ce să vezi, au ajuns la putere.
Ponta și ai lui au declarat, aseară, că ei vor să scape partidul de etichetele care le-au distrus reputația: comuniști, partid al baronilor, apărători ai corupției etc. Ghiță a dat nume care trebuie să plece: Iliescu, Mazăre, Constantinescu, Bunea etc. Dragnea a motivat în ședința lor că alegerile au fost pierdute din cauza americanilor ! Clar. Mai comuniști ca acești tineri ai PSD nu există. Tradiția bolșevică a anilor '50 din secolul trecut este readusă cu furie în prim-planul vieții politice.
Ieri concluzionam, după discursul lui Ponta și a lui Ghiță, că indivizii vor să schimbe doctrinar PSD pentru a scăpa de eticheta de comuniști. Că social-democrația europeană pe care o clamează ar fi de fapt un fel de social-liberalism. Este posibil să fi concluzionat bine, ca primă reacție. O analiză mai atentă a metodelor folosite și a țintelor îi contrazice. Dacă ținem cont de modul în care s-au comportat până acum, cu accent pe relația din USL și mai apoi după cum au construit „majoritatea” parlamentară pe care se sprijină (inclusiv pe amenințări cu pușcăria a penalilor strecurați în Parlament pe listele partidelor - deconspirați de Vanghelie), ajung la concluzia că acestea sunt vorbe goale. Campania lor împotriva lui Crin Antonescu și mai apoi împotriva lui Klaus Iohannis a fost o copie după campaniile comuniștilor până în 1950 și după, împotriva monarhiei constituționale, împotriva liberalilor, împotriva burghezilor, împotriva chiaburilor etc. Și pe atunci vorbeau comuniștii despre poporul sărac jefuit de bogătași și exploatat de capitaliști. Azi vine socialistul Georgescu, cel de la Banca Națională, și ne spune că statul nu are bani să dea la oamenii săraci pentru că ia prea puțin de la cei bogați. Socialistul ăsta este în echipa Ponta. Sunt prea multe acte și fapte care îmi temperează elanul. PSD sub Ponta nu se deosebește cu nimic de PSD-ul lui Iliescu. PSD-ul lui Ponta vrea să renunțe la Iliescu și cei care încă îl mai susțin pentru că nu pot câștiga alegerile prezidențiale nu pentru că vor să facă o altă politică. Vor să renunțe la cei care le strică imaginea pentru a câștiga alegeri nu pentru că astfel vor face o politică social-democrată. Să ne fie cu pardon dar măsuri economice liberale iau și statele socialiste dacă vor dezvoltare. China, Vietnam, Cuba au luat și iau măsuri economice liberale. Și-au deschis economiile către investițiile străine, au acceptat turismul liberalizat, chiar dacă au încă restricții severe cu privire la libertatea de mișcare pe teritoriul propriu. O concluzie corectă ar fi aceea că Ponta și ai lui vor să facă un comunism „cu față umană”. Pentru imaginea publică, pentru presă, atât. Nu degeaba a lăudat Ponta realizările comunismului din China !
Triumviratul canceros din PSD este nociv nu doar pentru PSD, este nociv pentru întreaga societate. Anii din urmă ne-au arătat un Ponta mincinos. Răzbunătorul Vanghelie a arătat ieri că acuzele aduse lui Ponta pentru dublul limbaj sunt reale. Mutările lui Ponta și a asociaților în interiorul PSD vor distruge acest partid. Din bruma de liberalism, proprie unui partid modern social-democrat, care mai exista în el, va rămâne doar o amintire. PSD sub conducerea triumviratului Ponta-Dragnea-Ghiță vrea să se întoarcă la vremea anilor de după al doilea război mondial. La vremea cuceririi puterii politice prin forță. Dacă Ponta ar fi ajuns Președinte, România ar fi revenit la comunism. Alegerile din 16 nov. ne-au salvat. Ne-a trecut glonțul pe la ureche. Cu mai multă minte va trebui să reducem influența nocivă a PSD în societate. Jocurile politice trebuie lăsate deoparte. Să reținem că aceste alegeri au fost caracterizate de votul negativ, votul împotriva lui Victor Ponta și a PSD.
Klaus Iohannis și PNL au obligația de a convinge electoratul, în special pe cel tânăr, că liberalismul este o soluție viabilă pentru România. La unii dintre liberali va trebui să se renunțe. La unii pentru „limită de vârstă”, la alții pentru imagine negativă (fără foc nu iese fum), la alții pentru nepricepere. Dacă PNL nu ține cont de votul din 16 nov., PSD se va întări. Mai mult, partidulețele apărute ca ciupercile după ploaie vor crește iar bipolaritatea liberalism-socialism va dispare lăsând locul extremismului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.