Tradițional, dacă pot spune așa, competiția în PNL a trecut la un alt nivel. Asta înseamnă că partidul a evoluat. S-a democratizat. Este mai înțelept.
Dacă este să fiu foarte direct și fără menajamente, Ludovic Orban este unul dintre liderii liberali care au menținut ideea de competiție mereu vie. Este un tip construit pentru competiție, pentru întrecere, fără a neglija cealaltă parte a personalității și competențelor lui. Este un tip așezat, matur, inteligent, dispus însă și la momentele de recreere atât de necesare refacerii spiritului și condiției umane. Să nu uităm, cu privire la competențe, candidatura lui la PMB unde a excelat prin programul politic pentru București cel mai bun al unui candidat. Ludovic Orban este un politician de nota 10.
În „umbra” marilor lideri ai PNL au crescut tinerii. Alina este unul dintre ei. Cu privire la Alina sunt și voi fi mereu subiectiv. Ea este cea care m-a recomandat la intrarea în PNL. Pentru mine este „șefa” !
Între Ludovic și Teodor înclinam către Ludovic. Îl cunosc mai bine decât pe Atanasiu (pentru care am multă apreciere, indiferent de campania negativă care i s-a făcut !), ne-am întâlnit, am discutat. Îl apreciez mult. Între Ludovic și Alina o aleg pe Alina. O cunosc mai bine, am mare încredere în ea, atât ca om cât și ca politician (cu niște ani în urmă discutam între noi, despre un viitor posibil în politică al Alinei. Am ajuns la concluzia că ar fi bună de președinte al PNL. Ei bine, se pare că a venit timpul).
În plus, alegerea Alinei în fruntea PNL - copreședinte al PNL -, răspunde unei cerințe sociale imperative. Împrospătarea clasei politice, aducerea în prim plan a unor lideri noi, dacă este vorba despre o femeie, cu atât mai bine. Eu cred că Alina este capabilă să asigure copreședinția PNL, este capabilă să asigure un parcurs cât mai bun al procesului fuziunii între PNL și PDL. Are capacitatea de a media - să nu uităm că legislația medierii și promovarea medierii o are în prim plan, ca inițiatoare și ca susținătoare ! Până la alegerea unei noi conduceri unitare a PNL, un mediator calificat este imperios necesar. Îl avem în persoana Alinei Gorghiu.
Ca să fiu sincer, alegerea lui Iohannis m-a surprins. Este evident că am fost sub influența „tradiției” care spune că un lider puternic, „de fier”, atât de necesar PNL în perioada următoare, este musai un bărbat. Alegerea Alinei Gorghiu ar fi o premieră. Ar fi prima femeie președinte al liberalilor din întreaga existență a partidului. Știu că vor apare speculațiile între imaginea Brătienilor, lideri ai PNL de-a lungul istoriei României, și Alina Gorghiu. Din câte o cunosc eu, are în ea „sămânța” necesară pentru a deveni „o doamnă de fier” în politica românească. La fel ca Ludovic Orban este foarte fermă când este vorba despre principiile care stau la baza liberalismului. Nu admite deviațiile însă admite analizele, amănunțite, logice cu privire la un fenomen sau o stare socială. A fost mereu adepta lucrului făcut până la capăt. A știut, mai mereu, să aștepte atunci când condițiile nu au permis realizarea unui obiectiv. Imediat ce condițiile au devenit favorabile, Alina a revenit asupra proiectului pentru a-l duce la bun sfârșit. Pentru că era convinsă de justețea opțiunilor ei. Înclin să cred că aceste calități ale Alinei au fost observate de colegii ei, în principal de Klaus Iohannis care a văzut, cumva, în ea un adept al „lucrului bine făcut”. Nu degeaba a fost Alina aleasă purtător de cuvânt al PNL și membru în echipa de campanie a lui Klaus Iohannis. Ce spune Atanasiu vine să confirme cele de mai sus. Alina a fost „sufletul” echipei de campanie a lui Iohannis.
Ce va alege partidul vom vedea, azi. Eu înclin să dau credit Alinei Gorghiu.
În ambele variante PNL are de câștigat.
Actualizare !
Alina a fost aleasă cu 48 de voturi vs. 27 voturi pentru Ludovic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.