Un obiectiv ratat ? Nu, politici greșite cu rezultat previzibil.

M-am uitat la meci aseară. O echipă vizitatoare care s-a comportat civilizat, fără să forțeze, cu un joc modern, elaborat, bun având în vedere calitatea jucătorilor. Dinamo Kiev. O echipă gazdă care a jucat cumva spectaculos, civilizat, cam înapoiată din punctul de vedere al practicării jocului. Steaua sau ce o mai fi rămas din ea.

În timp ce Dinamo Kiev a pus accent pe jocul echipei, Steaua a pus accent pe jucătorii ei, buni de vânzare pe bani cât mai buni. Dacă or fi cereri. De aici și diferența.

Pe zi ce trece observ la Steaua schimbări nedorite. Patronul echipei (nu și al mărcii „Steaua” !) urmărește obținerea profitului din folosirea mărcii și „vânzarea” jucătorilor echipelor mai mari sau cu mai multă dare de mână din afara țării. Profitul patronului este pe primul plan, rezultatele sportive și încărcarea „mărcii” cu glorie și mândrie națională sunt pe planul doi. Ba chiar sunt instrumentele de care patronul se folosește pentru obținerea profitului.

Echipa nu mai are „școala” Steaua, a desființat orice structură care a făcut din marca „Steaua” un brand. Cumpără jucători pe bani puțini sau îi urmărește pe cei liberi de contract, le bagă în CV că au făcut parte din lotul Stelei, îi bagă în teren pentru a le crește vizibilitatea, îi vinde după ce îi poleiește cu rezultate din campionatul nostru sub orice critică. Este o afacere care se folosește de emoțiile competiției sportive. Este o afacere pe spinarea suporterilor, chemați să susțină echipa de suflet însă, de fapt, pentru a îngroșa „punguța” patronului. Echipele mari au alte obiective, cum ar fi victoriile sportive pentru gloria locală și națională. Cumpără jucătorii de care au nevoie pentru a obține rezultate la un nivel cât mai ridicat. De aici vin și rezultatele. Steaua are ca obiectiv vânzarea jucătorilor pe bani cât mai mulți. Atât. Restul sunt povești.

Situația de acum cu uite marca nu e marca mă deranjează. Din cauza deranjului am scris cele de mai sus.

CSA are proprietatea mărcii „Steaua”, devenită un brand ca urmare a istoricului sportiv al clubului de fotbal Steaua. Gigi Becali este deținătorul unei echipe de fotbal care se folosește de marcă și brand pentru câștiguri personale. Este aici o ruptură severă față de tradiție. Becali nu este tradiția, nu o reprezintă, este doar cel care exploatează tradiția în folosul propriu. Dacă Becali ar fi cumpărat marca de la CSA, ar fi fost „obligat” să ducă tradiția mai departe. El nu a avut nevoie de proprietatea asupra mărcii, așa că a închiriat-o. Clubul de fotbal „Steaua” al lui Becali este o franciză. Adio tradiție, adio glorie sportivă. Adio mândrie națională. Trăiască comerțul cu jucători și cu titluri sportive.

Cameleon, Becali a reușit să înșele pe toți. Dorința lui de a „trimite” la națională cât mai mulți jucători are scop comercial clar definit. Jucătorul propriu care a fost selecționat are ceva în plus la CV, are vizibilitate internațională mai mare, poate fi vândut mai bine.

În meciul de ieri, mai toți jucătorii Stelei au încercat să se pună în evidență. Steaua nu a arătat ca o echipă unită. A arătat ca o echipă cu jucători de calitate care, individual, au arătat că pot juca mingea. Atât. Jocul Stelei de aseară nu a avut nimic din mândria națională. Nu a fost nimic din dorința de a duce România pe poziții mai bune în clasamentele specifice lumii fotbalistice.

Situația stupidă cu dreptul de marcă mă duce cu gândul la tot felul de tâmpenii. Dacă Becali nu vrea să cumpere marca, sau nu îi este dată, „Steaua București” se retrage în dosarele CSA și va putea fi dată unei alte echipe, cu un alt patron, într-o altă construcție juridică. Vom avea „Steaua” lui Becali și „Steaua București” a altuia care ia în franciză marca și brandul. Stupid. Cum dracu să nu piardă Steaua lui Becali din suporteri ?

Nu am cum ține cu Steaua lui Becali. Nu am cum sprijini comerțul lui Becali cu fotbaliști. Să fie clar.