Agerpres (aici).
„„Ne-am pus de acord ca în acest Consiliu să fie luate decizii pentru a controla deplasările, programul PNR (passenger name record — n.r.), precum și decizii pentru a face controale pe internet și pentru a distruge aceste site-uri internet care permit radicalizarea. (...) România (...) este pregătită să-și ia unele angajamente. Vreau ca joi la Consiliul European să ne coordonăm pe toate dispozițiile pe frontieră pentru a putea să controlăm și mai bine intrările și ieșirile pe continentul european. Astfel vom putea preveni plecările unor combatanți și vom putea fi informați de mișcările lor", a susținut Hollande, după întâlnirea cu președintele român, Klaus Iohannis, referindu-se la reuniunea informală a Consiliului European de joi””.
Având sânge de grănicer/polițist de frontieră am urmărit cu multă neplăcere evoluția politică a României în spațiul european sub guvernarea mafiotă a lui Traian Băsescu, mai ales sub aspectul integrării în spațiul Schengen. Am lucrat, alături de foarte mulți colegi, la legislația aferentă, la modernizarea poliției de frontieră, la dotarea și încadrarea ei, am sperat că eforturile noastre vor avea finalitatea dorită în timpul rezonabil cerut de Acordul Schengen. Nu a fost să fie. Am știut că migranții rromi ne vor pune probleme dar am sperat că se vor găsi soluții. Nu mi-a trecut prin minte că o problemă o va constitui comportamentul liderilor politici și evoluția slabă a instituțiilor statului.
Mie mi-a sărit în ochi declarația lui Francois Hollande: Românnia ... este pregătită să-și ia unele angajamente. Are mult conținut.
Pe de o parte, este pregătită tehnic. Este pregătită de mult timp în acest domeniu. Este pregătită din punctul de vedere al legislației cu privire la frontieră și regimul străinilor. De mult timp. Este pregătită din punctul de vedere al pregătirii personalului și al dotării, al procedurilor legale de control și supraveghere a frontierei. Nu a fost pregătită din punctul de vedere al relaționării cu celelalte state ale UE, în special al celor din Spațiul Schengen. Să ne amintim, obligatoriu, de mizeriile provocate de Băsescu în relațiile cu Olanda. Olanda care s-a opus vehement accederii noastre în Spațiul Schengen.
România nu a fost pregătită din punctul de vedere al funcționării Justiției. Nu a fost pregătită din punctul de vedere al funcționării instituției Parlamentului. Aglomerarea legislativă fără orizont a pus mari semne de întrebare în seama țării. Ce vor românii ? Ce vor face ei mâine ? Dacă nu le convine ceva vor schimba legile ? Etc.
Președintele Klaus Iohannis a reușit să dea încredere partenerilor europeni că vom merge pe calea dreaptă. Că vom fi o țară care își respectă angajamentele. Noul lider de la Cotroceni inspiră încredere. Presa străină îl califică succint: nu minte, nu fură, este ordonat.
Accederea la Spațiul Schengen conține, în sine, un angajament uriaș. Statul candidat își ia angajamentul să asigure celorlalte state din Spațiul Schengen un plus de securitate. Celelalte state din Spațiul Schengen acceptă, prin tratatul de aderare, ca statul candidat să le asigure securitatea la frontiera comună. România își ia angajamentul, la aderare, să conferă securitate tuturor celorlalte state din Spațiul Schengen cu privire la migrația străinilor, cu privire la controlul infracționalității transfrontaliere, cu privire la cooperarea polițienească, cu privire la circulația informațiilor despre persoane, evenimente și riscurile legate de infracționalitatea organizată transfrontalieră etc.
Nu trebuie să ne ascundem după degete. Acțiunile Justiției din ultima perioadă de timp în lupta împotriva corupției dă încredere partenerilor europeni. Toți au știut, fiecare țară din Europa are serviciu de informații, că politicienii care l-au înconjurat pe Băsescu au fost și sunt corupți. Toți văd că noul Președinte al României are o altă abordare. Toți urmăresc activitatea lui, toți vor să îl cunoască direct. Este mai aproape de modelul lor comportamental și ca atare inspiră încredere. În plus, partidul care îl susține pe Președintele Iohannis (este vorba despre PNL !) este văzut ca o formațiune politică serioasă. Toți au văzut că Președintele Iohannnis a abordat altfel relația cu partidele, cu instituțiile statului. Toți au văzut că PSD achiesează la cererile lui Iohannis. Toți văd că Parlamentul are un alt comportament când este vorba despre cererile Justiției.
Da, Hollande s-a exprimat bine: România este pregătită să-și ia unele angajamente. Faptul că Hollande s-a exprimat așa este încurajator. Înseamnă că Franța începe să aibă încredere în România, este gata să își pună o parte din sistemul intern de securitate în mâinile românilor.
Să sperăm că Franța ne va sprijini în finalizarea demersului politic de accedere în Spațiul Schengen.
Sunt obligat să fac o precizare. Accederea României în Spațiul Schengen este posibilă acum doar pentru că avem un nou Președinte ! Sub „domnia” lui Traian Băsescu am fi avut mereu propuneri de scoatere a României din UE, nu mai spun de accederea în Spațiul Schengen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.