miercuri, 1 iulie 2015

Sebastian Ghiță vrea „conflict de legi”. Între penal și civil. De râsul lumii !

Procurorii au făcut aplicarea unei prevederi din codul de procedură penală în dosarul lui Sebastian Ghiță aflat sub control judiciar - art. 215 alin. (2) lit. e) -, care permite procurorilor să impună celui urmărit penal să nu își exercite profesia, meseria sau activitatea care i-au permis să săvârșească infracțiunea.

Sebastian Ghiță s-a adresat colegilor parlamentari cu maximă indignare: este inadmisibil să îi fie interzisă, de către un procuror, activitatea parlamentară, activitatea de reprezentare în organul reprezentativ al poporului român a cetățenilor care l-au votat.

Parlamentarii nu s-au lăsat rugați de mai multe ori. Atât cei din PSD, ALDE cât și unii dintre parlamentarii opoziției și-au manifestat indignarea. Ba, juriștii din comisia juridică a Camerei Deputaților au și inițiat procedura de sesizare a CCR.

Întâmplarea face că juridic, cererea lui Ghiță și manevrele juriștilor de doi bani bucata ai PSD sunt sortite eșecului.

Dreptul penal privește interesul general al societății, dreptul civil drepturile individuale - chiar și în organizațiile publice, cum este Parlamentul.

În aplicarea legii, au prioritate legile penale și abia apoi cele civile. Există o expresie care sintetizează situația: penalul ține în loc civilul.

Ce speculează Sebastian Ghiță și perverșii juriști care îl asistă ? Speculează o prevedere din Legea nr. 96 din 2006 privind Statutul deputaților și senatorilor (cu modificările și completările ulterioare), art. 8 alin. (2) care prevede că „Mandatul de deputat sau de senator nu poate fi întrerupt, suspendat sau revocat”.

Problema lui Ghiță și a susținătorilor este grea. Pentru ei. Procurorul nu este legat de prevederea din Statutul deputaților și senatorilor, este legat în mod absolut de prevederile Codului de procedură penală în acțiunea sa de urmărire penală. Prevederea din Statut este valabilă pentru alte acțiuni civile/administrative. Corect, nici o acțiune administrativă sau civilă nu îi poate întrerupe lui Ghiță mandatul, nu il poate suspenda sau revoca. O acțiune penală însă, poate. Atât pe timpul urmăririi penale - care se exercită potrivit legii în interesul general al societății ((art. 131 alin. (1) din Constituție)) -, cât și pe timpul judecății. Mandatul de deputat este întrerupt (total sau parțial) prin măsurile preventive: reținere, controlul judiciar, arestul la domiciliu, arestul preventiv.

Până și Zgonea și-a dat seama că cererea lui Ghiță este aiurea. De aici preiau următorul citat:

A treia prioritate a propriului său partid respinsă de Valeriu Zgonea este venită chiar de la Sebastian Ghiță, cel care își instalase biroul în biroul președintelui Camerei Deputaților și care îi spunea acestuia ce decizii să ia în diverse momente ale conflictului politic din parlament. Solicitarea lui Ghiță ca președintele Camerei Deputaților să sesizeze CCR pentru că procurorii i-au interzis fostului deputat PZSD să își exercite mandatul de parlamentar a rămas fără reacție din partea lui Valeriu Zgonea. Aceasta a fost scoasă de pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Camerei Deputaților, fără explicații oficiale. Neoficial, Zgonea a explicat că nu-și poate asuma instituția pe care o conduce un asemenea război”.

Încet-încet, PSD pierde pe toate liniile. Ar fi bine ca parlamentarii puterii (cei din PSD și UNPR) plus lingăii lui Tăriceanu să priceapă ordinea legilor în România (la fel ca în restul lumii). Legea penală este în interesul general al societății și are prioritate. Chiar și atunci când este vorba despre înalții demnitari din Guvern sau Parlament. După ce se rezolvă latura penală a problemei se poate trece la cea civilă. Iar Ponta și alții au acum o problemă penală. Procurorul de caz are un instrument puternic la dispoziție pentru a impune lui Ponta un control judiciar cu o parte din prevederile ce îi aparțin. De exemplu, interdicția de a părăsi localitatea sau chiar țara. Doar nu o să aștepte „interesul general” după escapadele externe ale lui Ponta. Ce naiba ?! Procesul penal se poate desfășura cu celeritate doar când inculpatul este prezent, nu pe la tot felul de paranghelii externe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.