Criza imigranților în Europa a dus la ruperea „vălului” umanismului. Politică agresivă de stânga, umanismul provoacă daune imense țărilor care au dat dovadă fie de neglijență, fie de prostie, fie de pragmatism prost înțeles.
Pe de altă parte, criza a obligat statele europene să accepte realitatea. Disensiunile pe tema „refugiaților” au scos la lumină nu doar diferențele culturale aproape insurmontabile între europeni și „refugiați”, dar și incapacitatea celor mai dezvoltate state europene de a administra valul imigraționist.
Germania încă o ține langa, la nivel politic înalt, cu teoria „beneficiilor în viitor” a primirii „refugiaților”. Germania care a aplicat o cenzură severă în media când a fost vorba de a se ști ce anume s-a petrecut și care sunt daunele aduse populației germane (culmea, daune nu doar în comunitățile „pure”, ci și în comunitățile etnice care au venit în Germania cu zeci de ani în urmă !), acum ne spune că peste 80% dintre imigranții chestionați nu au nici o calificare, enorm de mulți dintre ei (cam 40%) sunt analfabeți, majoritatea sunt ostili unei forme de pregătire profesională în sensul dorit de investitorii germani - cumva autorii morali ai migrației -, există serioase impedimente privind învățarea limbii germane, mai grav însă este incompatibila cultură germană cu ce cultură au imigranții etc. Un lider religios islamist din Germania afirmă netulburat că de vină pentru agresiunile de la Koln sunt femeile, pentru că folosesc parfumuri și sunt îmbrăcate sumar. Ar fi culmea ca din Germania să află că Guvernul este de acord cu astfel de păreri și că cere populației din Germania să nu mai cumpere parfumuri și să îmbrace haine islamice !
Fără glumă, chiar dacă nu toți au urmărit unele evenimente, din punctul de vedere al politicilor europene financiare, modelul cu care s-a încercat salvarea Greciei a picat. Va fi interzis pe viitor. Provoacă daune tuturor celorlalte state membre ale UE și intereselor comunității europene în viitor. Punct. Grecia are o mare problemă în primirea, pe viitor, a unor „ajutoare” financiare de la FMI, BM, BCE, CE etc. Alexis Tsipras a picat testul politicianului cu viziune. Ori reduce cheltuielile Guvernului grec, ori condamnă grecii la foamete. Destrăbălarea are picioare scurte.
Parcă o astfel de știre nu este de ajuns, vin și „sancțiunile” statelor membre ale UE pentru larghețea cu care Grecia a permis „invazia Europei”. Pentru că Grecia asta a făcut.
O opinie juridică anunțată la ultima reuniune a JAI spune că frontierele externe ale spațiului Schengen sunt la frontiera externă a statelor care au aderat la UE. Aici intră România, Bulgaria, Croația, Cipru. Opinia este întemeiată. Prin aderarea la Uniunea Europeană, aceste state aplică, obligatoriu, reglementările Acordului Schengen, ale Convenției de aplicare a Acordului, ale Regulamentului Schengen, ale tuturor deciziilor care privesc frontierele externe ale Uniunii Europene, aceste state participă la Frontex și la acțiunile de cooperare la frontieră coordonate de Frontex, au personal angajat în acțiuni la frontierele altor state sub egida Frontex. Lipsește actul formal al aderării teritoriale la Spațiul Schengen. Îndeplinirea formalității va duce la eliminarea controlului circulației persoanelor din respectivele state la trecerea frontierei cu Ungaria - în cazul României -, cu Grecia - în cazul Bulgariei -, cu Ungaria, Slovenia și Italia - în cazul Croației.
Deja, mai multe state cer, imperativ, ca statele membre ale UE să acorde asistență Macedoniei pentru a închide frontiera cu ... Grecia. Propunerea vine de la Slovenia, este susținută de Germania și nu numai. Austria cere suspendarea temporară a Greciei din Spațiul Schengen. Mai mult, Germania afirmă că nu dorește să transforme Macedonia și Bulgaria în state cu rol de „sală de așteptare” pentru imigranți/refugiați (aici). Nici mai mult și nici mai puțin o invitație la închiderea frontierei acestor țări cu Grecia (aici).
Premierul Greciei, Alexis Tsipras vede pericolul către care se îndreaptă Grecia: va deveni „o cutie neagră pentru refugiați”. Deși se folosește termenul „refugiați”, situația nu este așa. Este vorba despre imigranți. Printre imigranți sunt și refugiați.
Tsipras are dreptate. Austria a comunicat deja numărul maxim de refugiați pe care îi primește. Germania se simte deranjată că nu a fost consultată (aici). Hm. Austria a coborât plafonul de la 90.000 în 2015 la 37.000 în 2016. Probabil că Germania spera ca o parte dintre refugiații pe care urma să îi respingă să îi dea Austriei. Austriecii au fost mai hoți și le-au tăiat „macaroana”.
Suedia plafonează și ea numărul de imigranți pe care îi acceptă. Ungaria a comunicat prin intermediul prim-ministrului Orban că refugiații nu vor mai trece pe teritoriul Ungariei și nici nu vor primi azil. Mai mult, Orban recomandă Macedoniei și Bulgariei să închidă frontiera cu Grecia și printr-un gard de sârmă ghimpată. Danemarca a introdus controale la frontiera cu Germania și refuză imigranții care doresc să o tranziteze sau să „o ocupe”. Belgia a respins peste 10.000 de cereri de azil în anul ce s-a încheiat iar procesul tinde să devină o particularitate comportamentală a tuturor guvernărilor din Europa. Grecia intră din ce în ce mai mult în corzi. Internaționalismul socialist costă scump. Mai ales când pleci „la război” contra partenerilor europeni care, la un moment dat, din altruiști devin egoiști.
Mai bag de seamă și faptul că Grecia va trebui să îi returneze pe imigranții pe care îi tot primește dacă vrea să aibă bani suficienți pentru a asigura un nivel de trai decent pentru grecii care depind de politicile guvernamentale. Ajutoarele care vor fi acordate de CE nu vor veni din cornul abundenței, au și ele o limită. Dacă va continua să îi primească pe imigranți, celelalte state ale UE vor spune că este treaba Greciei cum îi întreține.
Aventura Syriza se apropie de final. Nu a reușit destabilizarea UE, nu a reușit prăbușirea monedei euro, nu a reușit nici cu deschiderea ilogică a frontierelor pentru primirea imigranților. Dacă au urmat un plan al altei puteri politice, interesată să distrugă Comunitatea Europeană, au dat greș. Vor plăti pentru asta.
Just passing by.. Bleaaaaaah !
RăspundețiȘtergereFreddye