„Am fost un dobitoc”, spunea Postelnicu în fața instanței prin anii '90. Azi, unii ar trebui să spună că sunt dobitoci.

Agerpres (aici).

Călin Popescu Tăriceanu se comportă atât de aiurea încât ar putea spune, la un moment dat, că este un dobitoc dacă ar avea capacitatea să înțeleagă ce spune. Pentru că nu am convingerea că spune din capul lui, am bănuiala că preia ca papagalul idei vehiculate de cei din jurul lui, el completându-le cu plusul de prostie care îi devine caracteristică.

Dacă asociez spusele lui Tăriceanu cu „spusele” unor moderatori Tv ai trustului Intact dar și a altora (cum ar fi România Tv a lui Ghiță-tigăiță !), pot observa fără mare efort că au, cumva, aceeași „rădăcină”. Presa lui Voiculescu și a lui Sebastian Ghiță fac agitație prin intermediul jurnaliștilor (sau așa-zișilor jurnaliști) iar pe partea politică, Tăriceanu este unul dintre vectorii de bază. Cum-necum, ne aflăm în fața unui grup infracțional organizat din moment ce aceștia promovează tipul regimului oligarhic în dauna regimului democratic.

Pe zi ce trece, adepții regimului oligarhic ies mai mult în evidență. Pe zi ce trece avem mai multe exemple de acțiuni care confirmă eforturile disperate ale unor grupuri de interese politice și economice de a pune mâna pe putere și a distruge echilibrul puterilor în stat, echilibru care garantează existența și evoluția unui regim democratic.

Încercări de înlocuire a regimului democratic cu un regim oligarhic au existat de la înlăturarea comunismului și până acum însă problema înlocuirii nu a fost pusă pe tapet cum se cuvine a fi pusă acum. Grupurile de interese au fost prea multe și cumva echilibrate. Norocul democrației de la noi. Iliescu a fost o frână pentru mai „tinerii” oligarhi din FSN, Iliescu fiind adeptul unei democrații cu puternice accente socialiste. Mai târziu, Emil Constantinescu a fost o frână în calea acaparării puterii absolute de către cei care l-au adus la putere, țărăniștii. Unii nu au cum să își amintească însă a existat o „cumplită poftă” a țărăniștilor (mulți beneficiari ai regimului comunist defunct) de a pune mâna pe putere chiar prin adoptarea unor legi abuzive. Nu mai spun de modul în care miniștrii țărăniști au condus ministere. Cu abuz.

Revenirea PSD la putere, sub Năstase, a deschis calea „baronilor roșii”. A fost jale. Ce s-a jefuit până atunci, a fost nimica toată. Năstase a condus cea mai mare organizație infracțională din România. Urmările „guvernării” Năstase încă mai sunt vizibile, chiar dacă unele au forma „ruinelor”.

Ajungerea lui Băsescu la putere a stopat oligarhia năstăsiană însă a introdus o alta. Oligarhia băsesciană. Acesta este adevărul și nu altul. Sistemul judiciar de pe timpul lui Băsescu, mai ales din primul mandat, a fost la fel de aservit puterii politice ca cel de pe timpul lui Năstase. Cu o mică diferență. Vârful Justiției și al instituțiilor publice care participă la actul de justiție n au mai fost atât de vizibil în actele de conducere oligarhică. Chiar dacă, de exemplu, în sistemul polițienesc s-a manifestat puternic comportamentul de „slugă politică”, anumite persoane de la conducerea unor structuri ale statului au avut, la fel, un comportament de slugă participând și obligând persoanele din subordine să încalce legea, să facă acte și fapte care erau în afara legii.

În al doilea mandat al lui Băsescu, regimul oligarhic băsescian a suferit pierderi majore. Parlamentul a devenit nesigur. Cumpărarea „conștiințelor” celor din barca puterii, șantajul economic și mediatic au dus la pierderea puterii de către Băsescu. Alianța dintre PSD și PNL și formarea USL a fost actul care a pus capac oligarhiei băsesciene. A fost o alianță dintre un bandit mai mare, aici este vorba despre PSD și un mare fraier, acesta fiind PNL (având și PNL bandiții lui, bandiți care pică unul după altul în urma deschiderii dosarelor privind jaful național). Cum-necum, pe lângă multe alte lucruri rele, USL are și părți bune. Libertatea Justiției este unul dintre ele și are o importanță majoră. Justiția s-a descătușat. A avut inteligența să evite „cătușele de catifea” propuse de diferite voci din așa-zisa societate civilă. A mers pe drumul ei, constituțional, legal, fără abatere. Cu pierderile de rigoare. Magistrați care au trecut din banca acuzatorilor și judecătorilor în banca infractorilor.

Independența Justiției, recunoașterea Justiției ca putere de control în statul român asigură, fără echivoc, regimul democratic. Fără o Justiție independentă, democrația nu există.

Tăriceanu a atacat DNA, a atacat pe Kovesi care și-a ținut bilanțul în public, a atacat pe ministrul Justiției care a comunicat intenția de a reconfirma pentru un al doilea mandat pe Kovesi în fruntea DNA, a atacat activitatea DNA care pune în pericol imaginea „oamenilor politici” etc.

Postelnicu, în anii '90, spunea în fața instanței care îl judeca că a fost un dobitoc. Era o recunoaștere. Asta înseamnă că Postelnicu și-a judecat comportamentul anterior ca ministru de interne sub Ceaușescu și a ajuns la o concluzie „pozitivă”. Tăriceanu se comportă la fel ca Postelnicu în urmă cu aproape un sfert de secol. Se opune statului de drept, democrației și promovează, conștient sau nu, regimul oligarhic, conducerea societății de către cei puțini, puternici economic sau politic. Comunismul lui Ceaușescu a fost o oligarhie. Democrația lui Năstase a fost o oligarhie mascată. Băsescu a condus oligarhic (recomandările către Guvern pentru a favoriza anumite societăți transnaționale sau naționale cu care el sau apropiații aveau relații apropiate, poate fi un exemplu). Pe timpul lui Băsescu, Dinu Patriciu declara că nu mai este liberal ci libertarian și că omenirea trebuie condusă de cei capabili să acumuleze bogății, adică de un guvern de oligarhi economic. Băsescu răspundea cu varianta oligarhilor politici. Astăzi, Președintele Iohannis este vârful de lance al democrației prin încurajarea Justiției să devină independentă, puternică și eficientă. Iar Justiția nu s-a lăsat rugată prea mult. A început să bage la răcoare și pe oligarhii economici și pe cei politici.

Tăriceanu simte pericolul. El este, pe fond, un adept al regimului oligarhic. Cu accent pe oligarhie politică. Cine îi analizează discursurile nu poate să nu vadă că el neagă Justiției dreptul de putere a statului cu rol de control asupra celorlalte puteri ! Cu o Justiție care nu este pe picior de egalitate cu puterea legislativă și cea administrativă, nu poți avea democrație. Ai oligarhie. O Justiție subordonată dă sentințele cerute de putere. Ca în Coreea de Nord. Ca în oricare altă țară unde Justiția se pare că este independentă însă se subordonează puterii administrative sau legislative. Judecățile se fac în Parlament iar Justiția doar le confirmă și stabilește pedeapsa. Cum dorește Tăriceanu să fie la noi.

Azi, unii ar trebui să recunoască că sunt dobitoci. Fără doar și poate.