Agerpres (aici).
DNA cercetează sediul unei judecătorii, la Sf. Gheorghe, cu țintă precisă: corupția judecătoarei care îndeplinește funcția de președintă a judecătoriei.
Când te uiți la agenția de presă la capitolul Justiție dai peste tot felul de minuni. Cercetări, arestări, trimiteri în judecată, condamnări etc. Totul sec, fără comentariile jurnalistice care însoțesc aceeași știre la televiziuni sau ziare „independente”.
Cum-necum, peste tot apar „oamenii de afaceri” români care „dau cu banul”. Apar parlamentarii români care se implică pentru binele poporului (aici). Polițiștii nu se lasă nici ei mai prejos (aici). Și nu polițiști de ăia simpli, ci chiar de la direcția specializată să combată infracțiunile ! Ăia simpli cercetați pentru tot felul de escrocherii sunt cu duiumul. A ajuns MAI să își completeze efectivele din resursă externă din cauza „plecărilor neprogramate” din sistem. Ce ieșiri naturale ?! A fost așa doar pe timpuri.
Există însă o mare problemă care nu este suficient tratată în public. Sprijinul politic. Sistemul administrației este legat, cu lanțuri de oțel, de politic. Chiar și sistemul administrației din Justiție. Nu mă refer la Justiție în sistemul completelor de judecată, ar fi prea grav să fie politicul implicat, mă refer la „pilele și legăturile” extraprofesionale care țin în funcții publice persoane care, în mod normal, ar fi trebuit de mult înlăturate.
Că vrem sau nu, la capătul oricărei cercetări a procurorilor dăm de o anume susținere ... politică. Există un politician care a pus o vorbă bună, a făcut o recomandare, a făcut o promisiune etc. Ba, unii politicieni care au ajuns în funcții administrative au făcut chiar mai mult. Au dat grade profesionale unora care în condiții normale nu ar fi depășit nivelul „escavatoarelor cu barbă”. Au dat diplome de doctori unora care nici nu au citit cât au ajuns să scrie !
DNA își vede de treabă și bine face. De undeva trebuia pornită curățenia. Însă DNA nu poate schimba proasta guvernare, proasta comportare, proasta învățare. Ajută doar la sancționare chiar dacă prin acțiunile sale determină oamenii să fie mai atenți la ceea ce fac. Dar asta nu schimbă proasta educație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.