marți, 2 februarie 2016

Găinile politicienilor, ale jurnaliștilor, ale analiștilor politici „nasc” pui vii.


Când „umbli” creanga, te alegi cu dureri de cap.

Am „umblat” pe net, pe la diferite surse de informare. Jurnaliști, analiști, politicieni ... tot tacâmul. Înțelepții neamului sunt de o superficialitate înfiorătoare.

Ce trebuie să facă un Guvern ? Să se ia la trântă pe teme politice cu tot felul de purtători de titluri ? Nu ! Un Guvern trebuie să guverneze. Adică să pună în aplicare legea care există, legea care are votul majorității parlamentare. Cumva (aici am mari dubii, mai ales în România), legea care reflectă voința majorității populației. Punct.

Jurnaliștii, analiștii și mai ales politicienii dau din gură ca niște melițe acuzând pe Cioloș că nu a acceptat să dea o ordonanță de urgență pentru alegerea primarilor în două tururi. La public ajunge prin intermediul presei, indiferent cum se prezintă ea, ideea că Cioloș „a trădat” nobilele idealuri ale democrației, că Cioloș este „sclavul” PSD, că Cioloș a refuzat PNL, că Cioloș este un fel de Iliescu care nu cunoaște limba rusă și tot felul de alte tâmpenii.

Se mănâncă rahat într-o veselie.

Când afli că unii „analiști” sunt „consilieri” ai unor partide politice sau a unor politicieni cu mai multă notorietate, începi să îți pui întrebarea, legitimă: eu de ce îi sau îl mai susțin ? Din moment ce ani și ani de zile am tot cântărit „judecățile” respectivului „analist” sau „jurnalist” și am ajuns la concluzia că este o panaramă ?!

Ei, uite că am ajuns la mari semne de întrebare. Trebuie să iau un antinevralgic și să merg mai departe. Din moment ce am confundat „o troacă în care se manifestă politicienii” cu „o bucătărie politică”, rămâne să lucrez pentru a transforma troaca în care am ajuns în locul pe care l-am visat. Nu este vorba doar despre un partid ci este vorba despre tot spațiul public în care politicul, indiferent de culoare, se manifestă. Viața ne-a demonstrat că poți transforma un fost grajd într-un hotel de lux, de ce nu am transforma „o troacă” într-un loc în care se face politică corectă ? Sunt prea multe detalii privind localizarea, „troaca” despre care vorbesc a infestat atât spațiul privat de unde au venit politicienii cât și spațiul public. Dacă în privat nu am ce le reproșa, nu este treaba mea, în spațiul public sunt interesat să intervin pentru că de „voința” politicienilor depinde viața fiecăruia dintre noi. Asta este situația astăzi, exemplele putând fi date fără prea mare efort. Imaginea proastă a Parlamentului și parlamentarilor are ca fundament tocmai comportamentul lor abuziv, în contra intereselor cetățenilor care i-au votat.

Va trebui să îmi schimb și comportamentul. Nu poți vorbi mereu la general, nu poți vorbi despre echilibru din moment ce la cetățeanul care înțelege, conștient sau intuitiv importanța politicii, ajung informații deformate de tot felul de ticăloși cu „titluri sau titulaturi” mincinoase. Spun bine mincinoase, pentru că într-o stare de normalitate, respectivii (ei sau ele) nu ar fi obținut hârtiile care poartă denumirea de diplome. Iar cei care le-ar fi luat pe drept, după ce se stricau la cap nu ar fi evoluat în spațiul public. Dar asta se poate realiza doar într-o societate care poate fi considerată ca normală, o societate care are valori, nu într-o societate în care legalitatea este contestată de cei care consideră că voința unor oameni este mai presus de legea adoptată de o majoritate parlamentară.

Că tot am ajuns la legalitate, trebuie să acceptăm faptul că o majoritate a populației, prin reprezentanții ei, este împotriva alegerii primarilor în două tururi de scrutin. În particular, sunt parlamentari în PNL, partidul care susține vehement alegerea primarilor în două tururi de scrutin, care doresc un singur tur de scrutin. Nu mai vorbesc despre majoritatea primarilor, a membrilor partidului din comunitățile locale. Iar în comunitățile din țară am avut și momentul ordonanței lui Dragnea care a arătat câtă susținere are PNL. Primari și consilieri locali ai PNL au trecut, val-vârtej, la PSD sau UNPR, nu mai spun despre cei care au trecut la fracțiunea lui Tăriceanu. Mai sunt aceștia în cărțile PNL ? Văd știri care îmi forțează ridicarea sprâncenelor. Primari și consilieri locali, acum din partea altor partide, care au ales să vină la PNL. Câți dintre ei sunt foști PNL-iști ? Ce încredere mai poți avea în acești oameni ?

Ideea alegerilor în două tururi este foarte bună. Pune împreună legalitatea cu legitimitatea. Alegerea într-un singur tur asigură doar legalitatea. Legitimitatea este dată doar în situația în care dintre doi candidați unul ia peste 50% de voturi. Alegerea unor reprezentanți doar pe baza legalității alegerilor nu este un act democratic. Este un abuz politic.

Eu am de gând să accept starea de fapt. Populația României nu este interesată de politică, chiar dacă discută despre politicieni sau actele politice ale acestora. Populația României nu are răbdare să înțeleagă democrația, chiar dacă o reclamă. Suferim, ca populație, de superficialitate. În mod normal, ar fi trebuit ca cetățenii care au dat votul parlamentarilor locului să le ceară acestora să se alăture demersului PNL. Chiar prin manifestații de stradă, chiar dacă respectivele manifestații vor avea la început un număr mic de membri. Nu pentru că este promovat, insistent de PNL, ci pentru că așa se ajunge la democrație. Parlamentarii de azi ar trebui să vadă că lipsa lor de reacție la cererea populației de a se vota în două tururi la primării, populație care i-a votat și căreia îi va cere votul în toamnă, le reduce dacă nu elimina șansele de a mai prinde un loc de parlamentar în toamnă. Nu vor mai fi aleși să reprezinte comunitatea indiferent de vorbele frumoase cu care încearcă să îmbete populația locală. Mai ales dacă se ține cont de faptul că alegerile din toamnă vor fi altfel, nu vor mai exista colegii ci doar o circumscripție pe fiecare județ plus una la București.

Politicienii care critică pe Dacian Cioloș pentru decizia de a respinge folosirea Guvernului pentru „jocurile” politice sunt ipocriți. Guvernul aplică legile în vigoare, face politici publice pe baza legilor în vigoare, nu crează legi care să schimbe stările sociale după cum li se scoală unor politicieni. Sunt ipocriți pentru că în decursul anilor avem enorm de multe poziții politice care au cerut ca Guvernul să aplice legile existente și să nu le tot schimbe prin ordonanțe și ordonanțe de urgență. Pe lângă ipocrizie este și multă mizerie umană, reflectată prin apelative nedemne de oameni care se pretind „educați”.

Consultanții politici și consilierii partidelor sau ai politicienilor sunt vinovați pentru promovarea unor comportamente politice absurde, au devenit un cancer al democrației alături de jurnaliștii care le promovează idioțeniile.

În concluzie, toate pozițiile pe care le-am citit sau ascultat, sunt de la oameni care se comportă anormal. Au găini care nasc pui vii sau, de ce nu, în familiile lor femeile depun ouă. Ca la balamuc !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.