„Eu vreau să ne batem de la egal la egal cu celelalte partide și, în special, să ne adresăm electoratului de centru-dreapta și electoratului liberal care are nevoie de o reprezentare, care astăzi e asigurată de ALDE. ALDE este singurul partid liberal”.
După ce a copiat, sârguincios, din statutele PNL (mai noi și mai vechi), pentru propriul statut, ALDE vine și se reclamă, prin vocea lui Tăriceanu, ca singurul partid de centru-dreapta din România dar și liberal. Am spus eu de mai multe ori că tipul este plecat cu sorcova, acum am și dovada.
Pentru a motiva concubinajul cu PSD, Tăriceanu și ai lui au susținut, public, faptul că ei dezvoltă o politică social-liberală modernă. Cum s-ar spune, ei sunt cei mai de dreapta social-democrați și cei mai de stânga liberali.
Acum, Tăriceanu spune că ALDE al lui este de centru-dreapta, singurul partid de centru-dreapta din România (?!). Bine, ca partid de centru-dreapta el spune că este liberal (singurul partid liberal ?!), deci nu mai are ce căuta în „tranșeea” social-liberală ! Individul se cam contrazice prin comportamentul politic !
Pentru că în capul lui Tăriceanu este multă confuzie, formulează astfel ținta electorală: „să ne adresăm electoratului de centru-dreapta și electoratului liberal”. Hopa !
Liberalii sunt de centru-dreapta. Fac parte din curentele politice moderate, având asemănări cu creștin-democrația și conservatorii. Atrag atenția că o formulare corectă, publică, a poziției politice a PNL a avut-o Crin Antonescu care a explicat de ce PNL trebuie să se alăture curentului politic de centru-dreapta al Parlamentului European, curent reprezentat de PPE și să iasă din curentul politic social-liberal al ALDE, format în special din partide social-democrate care nu au dorit să fie în PES și partide liberale cu puternice legături în social-democrație.
Rămânând la Tăriceanu să observăm din nou afirmația. O țintă o reprezintă „electoratul de centru-dreapta”. Unde este acesta ? În PNL care este liberal (fără discuție), o parte în UDMR și o parte, posibil, în alte formațiuni mai mici, formațiuni de lideri politici cu pretenții de genii politice, făuritoare de țări și popoare (cum ar fi Traian Băsescu cu PMP, Monica Macovei cu M10, Nicușor Dan cu organizația lui hotărâtă să salveze Bucureștiul !). În concluzie, Tăriceanu are ca țintă electoratul PNL, al UDMR, al altor formațiuni care își reclamă apartenența la liberalism (cu note comice la unii, mai ales la cei care reclamă întoarcerea la liberalismul „clasic”, nici ei neștiind de unde să îl ia și de la care formațiune politică europeană să ia exemplul).
Tăriceanu nu se poate dezminți și vine și cu alt electorat „țintă”. Electoratul liberal ! Păi, acesta nu mai este de centru-dreapta ? Este altceva ? Bag seama că în capul lui Tăriceanu este o mare confuzie din moment ce separă electoratul liberal de curentul politic moderat denumit „centru-dreapta”.
O vorbă românească spune că „prostul până nu'i fudul, parcă nu e prost destul”. Dacă mai amintesc și faptul că același Tăriceanu excludea, cu niște ani în urmă, orice contribuție a liberalismului la componentele sociale ale politicii țării, afirmând cu emfază că liberalismul se ocupă de economie, componenta socială a politicii fiind exclusiv a social-democrației, atunci este clar pentru mine că Tăriceanu a dat în mintea copiilor neștiind cum să mai împace social-democrația practicată de membrii ALDE proveniți din PC-ul lui Dan Voiculescu cu liberalismul unora care l-au însoțit la plecarea din PNL, bașca noii membri care s-au alipit noii formațiuni în urma procesului politic al fuziunii dintre PNL și PDL-ul condus de Blaga.
Având în vedere un sondaj care îl scotea pe Victor Ponta ca cel mai reputat intelectual al țării, în dauna multor intelectuali reali, contemporani sau existenți în cărțile de istorie, nu mă miră faptul că Tăriceanu și ALDE al lui vor avea susținători la actualele și, posibil, viitoarele alegeri.
Mai există o vorbă care se pretează aici: spune-mi cu cine te'nsoțești ca să spun cine ești. Zicerea are suport în realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.