Parteneriatul estic mai mult decât o piață de desfacere pentru produsele europene.

Agerpres (aici).

O intervenție „calmă” a șefei diplomației UE, cu referire la Parteneriatul Estic - relațiile UE cu Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina -, este de fapt o reacție a CE la modul în care unele state europene tratează problematicile complexe ale statelor care fac parte din acest parteneriat. De la indiferența politică la interesul economic. Nu există o abordare unitară în politicile externe. Cei din vestul Europei se uită la avantajele pe care le-ar putea obține din comerțul cu aceste state, dacă este posibil ca exporturile lor să fie mai mari, poate nici atât, cei care sunt vecinii lor sau în imediata vecinătate au și preocupări de natură politică. Altfel nu se explică declarația lui Mogherini:

„O uniune de jumătate de miliard de cetățeni ar putea fi tentată să se uite la vecinii săi și să vadă potențiali sateliți aserviți. Dar aceasta ar fi un dezastru. Nu avem nevoie de sateliți. Avem nevoie de parteneri puternici”.

Ei bine, „partenerul puternic” în accepțiunea UE este țara stabilă politic, reformată democratic - cu instituțiile statului de drept funcționale -, predictibilă economic în sens pozitiv. Fără a specula aiurea, parteneriatul presupune o egalitate între parteneri, presupune relații apropiate pentru obiective comune.

Multe state din vestul Europei au suferit „daune” în urma crizei euro. Au suferit pentru că ele au fost la originea crizei. Grecia a fost cea mai „nesăbuită” dintre ele. Cetățenii europeni trag ponoasele politicilor laxe, neglijente la nivelul comunității euro față de comportamentul național al unor state care, după ce au aderat la euro au început să reclame suveranitatea asupra politicilor fiscale naționale deși, aderarea la euro și la regulile fiscale conexe a fost un act de suveranitate ! Politica este „curvă” iar acest comportament ne arată că zicala este valabilă pentru toate țările lumii.

Nici nu s-a început lucrarea pentru calmarea zonei euro că Grecia mai face o nefăcută. Deschide frontiera pentru traficanții de persoane și generează, astfel, cea mai mai mare migrație în Europa a unor populații străine din ultimele secole. Suntem abia la început. Criza migrației este abia la început. Germania care s-a impus, împreună cu Franța, în criza euro nu a mai putu face față crizei migrației deși a ieșit imediat „la înaintare” cu ideea „importului de forță de muncă” necesar industriei germane și chiar europene. Alte state au contracarat cu existența unui număr mare de șomeri în statele europene, șomeri care ar putea să constituie „rezerva” de forță de muncă necesară după ce ar fi fost organizate cursurile de calificare necesare.

Dacă suntem corecți, vom vedea că de la criza euro la cea a migrației s-a produs un fenomen neplăcut. Parteneriatul estic a început să scârțâie. Foarte serios. Mai mult, vecinul de la răsărit cu pretenții de mare putere globală a comis acte de agresiune statală cucerind un teritoriu al altui stat și amplificând stările de beligeranță pe teritoriile altor state unde a instituit, preventiv, zone de conflict înghețat. Numai cine nu are ochi nu vede că Rusia este beneficiara crizelor europene. Numai cine nu are ochi nu vede că toate evenimentele sunt legate între ele.

Politicienii preocupați de ansamblul situației și nu doar de problemele legate de guvernarea iresponsabilă din unele state au început să spună lucrurilor pe nume. NATO, prin reprezentanții săi în Europa, pune degetul pe rană. Migrația care sufocă astăzi Europa este sprijinită de Rusia. Prin mijloace și pe căi oculte. Cu ajutorul partenerilor din Europa. Parteneri dependenți, cumva, de resursele de hidrocarburi ale Rusiei dar mai ales de piața rusă.

Tot politicienii de la nivel înalt scot în evidență faptul că statele membre ale Parteneriatului Estic au început să aibă probleme majore. Ucraina pierde teritoriul Crimeei și are trupe de ocupație ruse în două regiuni industriale majore. În Moldova s-au activat curente politice care se opun parteneriatului țării cu UE, nu doar cu România ( motivul fiind lupta împotriva „Guvernului corupt” !), în Armenia rușii își întăresc prezența militară pe motiv de relații proaste cu Turcia, Georgia are iar probleme la „frontieră” cu forțele armate ruse etc.

Se vorbește din ce în ce mai puțin de dezvoltarea acestor țări și asigurarea parteneriatului cu ele și din ce în ce mai mult de modul în care trebuie gestionată migrația și costurile impuse de aceasta concomitent cu costurile UE pentru refacerea zonei euro. Se renunță la o gândire strategică pe termen lung cu privire la siguranța Europei comunitare pentru a face loc unor probleme interne. Probleme care au, de bine de rău, reglementări clare. Și criza euro are reglementări, pentru migrația invazivă sunt reglementări, pentru protecția frontierelor externe sunt reglementări numai că în loc să fie aplicate, acestea sunt discutate. Este anormal.

Europa are nevoie de tot spațiul european pentru a fi „întreagă”. Are nevoie și de Belarus - care începe încet-încet să se opună proiectelor Moscovei -, are nevoie de Ucraina, de o Ucraină întreagă, are nevoie de statele cu care colaborează din zona Caucazului, vecinii Turciei - Georgia, Armenia, Azerbaijan, are nevoie de Turcia. Nu mai spun de R. Moldova ! Europa trebuie să își unească toate statele din Balcani. Este inadmisibil ca aceste state să fie lăsate la cheremul Rusiei. Este inadmisibil ca UE să lase Turcia singură în fața Rusiei și a manevrelor ticăloase comise de aceasta.

Noi nu putem accepta ca UE să renunțe la Parteneriatul Estic. Nu putem accepta ca acest parteneriat să se rezume doar la considerarea acestor state ca piețe de desfacere pentru producătorii europeni. Este vorba, până la urmă, de siguranța României în contextul mai larg al spațiului geografic apropiat. Așa cum trebuie să ne preocupe și situația Siriei de după actualul război ciudat. Nu putem fi de acord ca Siria să devină o altă mare bază militară rusă într-o zonă în care România are relații diplomatice și comerciale speciale. La fel ca multe alte state europene.

Mă bucură faptul că la nivelul CE se pune problema astfel. Bine, la noi nu avem presă, avem doar niște propagandiști mai preocupați de chiloții „divelor” de la Antene decât de problemele cu adevărat importante. Mă bucură și faptul că la nivelul Guvernului și al Președinției există astfel de preocupări, sunt însă întristat de faptul că ele nu ajung la public, la oamenii care dau votul unor politicieni care nu sunt capabili să distingă ce este important pentru România și ce nu.