De fapt, la DNA sunt „măsurate” trecutele guvernări.

O parte a presei titrează voioasă sau nu: „Aglomerație la DNA !”.

Liviu Dragnea, Constantin Niță, managerul spitalului „Sf. Ioan”, medicul Alexandru Ciocâlteu, alții. După mintea plină de „bombe” a jurnaliștilor, este aglomerație. Fie și așa. Să vedem însă de ce ?

Dacă sunt vinovați, cei care sunt cercetați vor suporta rigorile legii. Dragnea este acuzat că și-a folosit influența pentru a ține la sediul PSD Teleorman două „secretare” care erau însă pe statele de plată ale Consiliului Județean - este acuzat de cei care astăzi sunt acuzați de abuz în serviciu și care erau în subordinea lui -, Niță este acuzat pentru că a cerut „obișnuitul” comision pentru a favoriza un contract, în timp ce era ministru, omul de afaceri fiind denunțătorul, Ciocâlteu este acuzat pentru acte de corupție și așa mai departe.

Vedem că DNA tot scoate la iveală faptele trecute. Legea a permis învinuiților să tot amâne trimiterea în judecată astfel încât avem surpriza să constatăm că sunt dosare în care faptele au început de prin anul 2000, procurorii reușind, în cele mai multe dintre ele să probeze caracterul continuu al faptelor infracționale astfel că autorii acestora nu au scăpat cu ajutorul prescripției. Unii însă, au scăpat. Eu cred că sunt mai multe cauze care au permis astfel de „scăpări”. Printre ele sunt protecțiile acordate unor autori de către Camerele Parlamentului, portița legislativă care îi favoriza a fost folosită din plin. Camera Parlamentului care avea în față o cerere a procurorilor privind un fost ministru nu permitea începerea urmăririi penale a persoanei. Timpul trece, persoana nu este urmărită, vine prescripția și „Pa, DNA, pa !”. Unele partide au practicat și o „rotație a cadrelor” în funcțiile de miniștri, astfel că se îndeplinea condiția „fundamentală” pentru ca o Cameră a Parlamentului să îi asigure protecția: să fi îndeplinit funcția de ministru. Ceilalți ... neșansă. Măsurilor de protecție luate de parlamentari le-au fost contrapuse acțiuni mai inteligente luate de procurori. Cumva, în diferite cauze, procurorii au evitat intrarea „în magazinul cu porțelanuri” ca taurii, cum au mai făcut în alte ocazii, au intrat ca „insectele”, subtil, cu cauze minore, imposibil de contracarat de parlamentari. S-au mulțumit cu sancțiuni penale „minore”, important fiind să obțină o primă condamnare. După ce „au intrat” bine, s-au creat toate condițiile pentru a aborda și alte fapte incriminate de lege, de această dată fără să mai ceară acceptul parlamentarilor. Unii făptuitori sunt și acum sub protecția Parlamentului, cum este Vosganian. Vine toamna, vin alegerile parlamentare și apare posibilitatea ca Vosganian fie nu mai intră în Parlament, astfel că procurorii se vor adresa Președintelui României, de unde este mai mult ca sigur că vor primi cererea pentru începerea urmăririi penale, fie intră în Parlament însă o majoritate formată de PNL va face cererea de începere a urmăririi penale la sesizarea DNA, astfel că Vosganian va ajunge în fața instanței de judecată după ce a scăpat de două ori de procurori prin intermediul Parlamentului.

Bănuiesc că cineva mai curios va începe să facă o situație a cercetărilor DNA și a soluțiilor date de instanțele de judecată competente. Posibil ca DNA să aibă așa ceva, este interesul instituției să știe ce a făcut, măcar pentru a avea o imagine completă a situației criminologiei în țară. Când s-au comis faptele, în care guvernare s-au comis, ce legi au favorizat comiterea faptelor, ce guvernări au fost la comiterea faptelor, ce majorități parlamentare erau la aprobarea legilor care favorizau infractorii, dar și partea pozitivă, în care guvernări au putut procurorii declanșa urmăririle penale, în care guvernări s-au făcut corecturile la legi pentru a combate actele de corupție etc.

Ca o imagine pe care o am eu, fără a fi riguros exact, guvernarea Năstase a fost, de departe, cea mai permisivă. Punând accentul pe dezvoltare pentru a face „frumos” în fața UE, era perioada de preaderare, Năstase a permis și încălcări la lege, ba chiar a umblat la legi pentru a permite încălcările care îi favorizau politicile. Guvernarea Tăriceanu a continuat fără mari tulburări guvernarea Năstase. Are, totuși, un merit, în sensul ordonării activităților economice și un pic de corectitudine la cei „de jos”, favorizând prin crearea PFA persoanele care doreau să își asigure singure un nivel de trai mai bun și o activitate lucrativă. Guvernarea Tăriceanu a făcut și mari porcării, la nivelul celor mari din economie, astfel că Vosganian a bătut palma cu PSD, și a favorizat pe finanțatorii PSD din domeniul energiei, în speranța că va primi și el ceva. Așa a apărut favorizarea lui Nicolae cu gazele (plătite între timp de cetățenii țării prin prețul gazelor la consumatorul casnic !), Nicolae devenind multimilionar mai peste noapte iar industria chimică pe care chipurile o apăra Vosganian atunci „murind cu succes” nu mult după aceea. Guvernarea Boc a avut o perioadă comună cu PSD. Nu s-au faultat timp de un an de zile. Dacă nu era defecțiunea cu Geoană care a rupt alianța „inimii lui Băsescu”, guvernarea Boc și-ar fi dus mandatul în formatul cu PSD până la final. Nu ar mai fi apărut USL-ul atât de admirat dar și de urât astăzi. Nu ar mai fi fost moțiunea de cenzură care a picat guvernul Ungureanu. Nu ar mai fi urmat multe. Cine știe, astăzi bipolaritatea politică din România nu ar mai fi avut PNL ca actor principal. Pe timpul guvernării Boc cu PSD se lucra intens la izolarea PNL și se lucra pentru împlinirea visului lui Băsescu de a scoate PNL de pe scena politică.

Guvernarea Ponta a fost, evident, o continuare agresivă, coruptă, a guvernărilor precedente. Guvernarea Cioloș face o figură aparte. Pozitivă.

Lupta împotriva corupției clamată de prin 2004 de Traian Băsescu a fost o mare înșelătorie. Practic, Băsescu și-a dorit, cu disperare, să ia locul PSD. O privire mai atentă la persoanele care fac vizite prelungite pe la DNA ne arată că și-au început „cariera de făptuitori” pe timpul guvernărilor PSD și au continuat-o pe timpul guvernării PDL-băsesciene. Băsescu a urmărit, cu cerbicie, pe acei lideri ai PSD care stăpâneau „borcanul cu miere” al „investitorilor de partid”.

Lupta împotriva corupției de astăzi este altfel. Președintele Iohannis nu are treabă cu „investitorii de partid” așa că procurorii au mâna liberă. Și se comportă ca atare. Justiția are siguranța că ingerințele în actul de justiție din partea executivului nu mai sunt atât de brutale, unele au dispărut iar altele sunt atât de slabe încât nu mai au influență. Au rămas, nu trebuie să ne mire, parlamentarii. Dar și ei sunt la sfârșit de mandat. Mulți nu vor mai intra în Parlament la toamnă. Chiar dacă unii vor intra, este posibil ca vocea lor să nu valoreze mai mult ca o ceapă degerată. Din moment ce Justiția își poate face treaba liniștită, este timpul să se treacă la substanța problemei. Corupția are drept cauză legile permisive și lipsa de calitate a funcționarilor publici. Dacă se umblă aici, corupția își pierde substanța. Nu doar mărirea salariilor funcționarilor este soluția ci și depolitizarea funcției publice.

Urmăream o emisiune despre sistemul de justiție din SUA. Mi-a reținut atenția observația unui jurist (eminent la ei) care a observat că odată cu apariția procurorilor, în sistemul de justiție american, aceștia s-au substituit, în materia penală, victimelor, existând chiar derapaje, prin exces de zel. Procurorii reprezentând statul. Ca atare, statul s-a substituit victimei devenind mai catolic decât papa. Un alt jurist afirma că au fost cazuri frecvente în care procurorii au cerut și instanțele competente au acceptat sancțiuni disproporționate față de faptele incriminate prin lege.

Fenomenul se observă și la noi. Cu diferența că la noi, sistemul juridic romano-german din care facem parte nu permite procurorilor și judecătorilor să iasă din litera legii. Noi nu avem sistemul lor, cutumiar, în care opinia publică își spune părerea cu privire la cauza dedusă judecății. Introduc procurorii în cauzalitate opinia publică și pericolul social, introduc judecătorii în dispozitivul hotărârii pericolul faptei și influența asupra societății însă ele sunt doar motivări ale acțiunii în justiție.

Procurorii se substituie la noi cu putere victimei numită „stat”, statul fiind însăși comunitatea. Este o reprezentare largă, nu se referă doar la comunitatea în care făptuitorul a săvârșit fapta ilegală, este vorba despre toate comunitățile țării. De acea este posibil ca un cetățean român care trăiește în afara comunității care a fost afectată de fapta criminală să nu înțeleagă de ce procurorii sunt atât de deciși să ducă în fața instanței o persoană necunoscută lor. De aici se naște și suspiciunea abuzului, exploatată atât de copios de politicieni și jurnaliști.

DNA măsoară faptele trecutelor guvernări. Sunt curios să facem un bilanț al condamnărilor privind actele de corupție, de abuz în serviciu, al fraudelor fiscale pentru a vedea pe timpul căror guvernări s-au produs, cu ce influențe politice au lucrat, o astfel de situație ar da o bună imagine acelor guvernări. Guvernări slabe, guvernări ticăloase, guvernări bune. Pentru că, se pare, nu avem guvernări bune, ar fi bine să știm care au fost cele proaste dar, în special, cele ticăloase.