joi, 16 iunie 2016

Mircea Băsescu, condamnare cu bucluc !


Prin sentința definitivă de astăzi, Mircea Băsescu este condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, cauză în care mai sunt implicați și cei din familia Bercea Mondial. Agerpres.

Sunt elemente ale sentinței care nu mă interesează prea mult. Complicele, omul de legătură, inițiatorul acțiunii infracționale este Marian Căpățână, cel care a manevrat banii primiți de la nora Izaura a lui Bercea Mondial, este și cel care va suporta confiscarea sumei de 265.000 euro, în timp ce termină de executat pedeapsa de 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influență.

Că va face toți anii în pușcărie sau nu, nu are importanță pentru mine. Din acest moment, Mircea Băsescu este un infractor, fratele lui Traian Băsescu, fost Președinte al României, este un infractor care a promis că intervine la fratele lui, Președintele României într-o cauză penală, pentru ca o instanță de judecată să achite sau să dea o pedeapsă mai mică numitului Bercea Mondial pentru o infracțiune comisă anterior.

Ei bine, descrierea de mai sus este marea mea problemă. O fi fost singura acțiune de trafic de influență la Traian Băsescu ? O altă întrebare care mă frământă: Mircea Băsescu a preluat asupra sa toată tărășenia pentru ca fratele lui, Traian Băsescu, să nu fie condamnat ? Sunt întrebări pe care mi le pun și nu aduc nici o acuză. Au logica lor.

Dan Voiculescu a dorit cu disperare să se răzbune pe Traian Băsescu pe care îl acuză că „l-a băgat” la pușcărie. Salariații lui Dan Voiculescu au scormonit cu disperare după „infracțiuni care să îl agațe” pe Traian Băsescu. Trompeta „dreptății”  a devenit postul Antena 3. Promovând cu insistență tot felul de infracțiuni pe care Traian Băsescu și apropiații lui le-ar putea săvârși a sărit iepurașul din Oltenia. Familia lui Bercea Mondial depusese eforturi să obțină de la instanța de judecată achitarea capului familiei. Cap al familiei care, ce să vezi, devenise cu ceva timp în urmă cuscru cu Mircea Băsescu.

Oare de ce ? Ei ? Cu ce se ocupă membrii familiei / clanului Bercea Mondial ? Cine era Mircea Băsescu ? Ei, uite așa, din întrebare în întrebare ajungi la concluzii. Ce dracul căuta Mircea Băsescu să se încuscrească cu Bercea Mondial ? El de la Constanța, celălalt din Oltenia ?!

De obicei, unii politicieni se încuscresc cu alții, pentru a-și asigura un fel de fidelitate a altora în acțiunile viitoare. Unii au cununat și au botezat pe bandă rulantă pentru a fideliza votanții pentru familia lor, în special, dar și pentru familia politică în care ar activa la un moment dat. Mircea Băsescu nu este politician. Fratele lui este dar ... nu făcea politică pe față (sanchi !) pentru că era Președinte al României. Mie scopul încuscririi îmi scapă. Complet. Or mai fi încuscriri ale lui Mircea Băsescu și prin el ale familiei Băsescu prin alte locuri în țară ? Toate așa, benevole, ca acte umanitare ? Dacă mai sunt, vom mai avea niște acțiuni la instanțele de judecată competente pentru trafic de influență ?

Eu unul recunosc meritul Antenei 3 de a scoate la iveală o astfel de tranzacție care, altfel, nu poate fi dovedită. Chiar dacă meritul Antenei 3 are „victime colaterale”, întreaga familie a lui Bercea Mondial este acum condamnată ! S-a răzbunat Dan Voiculescu și asta ne va ocupa tot timpul.

Bănuiesc că „succesul” Antenei 3 care s-a lăsat cu „victime colaterale” din plin a devenit un semnal de alarmă pentru alții care ar putea să mai dea informații despre alte infracțiuni asemănătoare. Nu este exclus să mai apară însă, deocamdată, tăcerea este asurzitoare.

Rămâne întrebarea: dacă s-a făcut odată, de ce să nu se fi făcut de mai multe ori ? Mai ales că din interceptările familiei Bercea Mondial reieșea o procedură bine cunoscută, erau garanții ferme că se va face așa și așa astfel încât totul va fi bine iar „marele jupân” știe despre ce este vorba.

Mai rămâne și întrebarea: oare Mircea Băsescu a luat totul asupra sa ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.