Pământul ne-a dat astă noapte semn că s-a rearanjat puțin. Nu intru în explicații însă „foiala” asta a Pământului o resimțim sub forma cutremurelor. Mai mari, mai mici, după câtă tensiune există acolo, jos, unde faliile „se pupă”. La etajul 8 am beneficiat de o „zgâlțâială” suplimentară. Deh, cu cât ești mai sus, cu atât ești mai zgâlțâit.
Ei, acum că îl am pe Oprea în poză, să arăt că în zgâlțâiala socială în care este băgat are și susținători pe măsură. Tot zgâlțâiți și ei, dar o altfel de zgâlțâială de am ajuns la concluzia că lumea este cam zgâlțâită prin natura ei. Ia uite ce scrie unul pe Facebook:
Vasile Cimpeanu în Laura Codruta Kovesi8 ore · Jigodii am fost, jigodii murim !...Noi , Oamenii care, ne credem mai ai Dracului decât Dumnezeu , de vreme ce, cu 2000 de ani mai anţărţ, i-am Condamnat Fiul NEVINOVAT , să moară SCHINGIUIT pe CRUCE în locul TÂLHARULUI BARABAS !....Mulţimea TURBATĂ urla în urmă cu 2000 de ani:,, Pe Cruce cu El, zdrobiţi-i Oasele lui Isus Hristos !''Azi Mulţimea-parcă neschimbată cu nimic - urlă la fel de turbată !...Pe Cruce cu Gabriel Oprea ! Schingiuiţi-l , Terorizaţi-l !....În timp ce Tâlharii care au JEFUIT Ţara,sunt lăsaţi în Libertate !...Nimic Nou sub soare !... Ba , da !...Un singur amănunt ....În urmă cu 2000 de ani, Pillat din Pontul Euxin (Constanţa de azi) Guvernatorul roman al Israelului a spus:,, Ce aveţi bă cu Om-ul , că e Nevinovat !?''Pe câtă vreme Mangafaua de la Cotroceni ...nu zice Nimic .Dacă ași fi un religios ași spune: zgâlțâit este Doamne, zgâlțâit ! Acum, nici nu știu dacă omul și-a declinat adevăratul nume sau „lucrează” sub acoperire. Dar individul îmi atrage atenția asupra faptului că el doar continuă un șir de personalități care, zgâlțâite la rândul lor, au cam aceeași părere.
Călin Anton Popescu Tăriceanu cere impunitate pentru parlamentari, coleguțul lui de senat, prof. Daniel Barbu afirmă, nonșalant, cum numai el știe, că parlamentarii sunt mai copleșiți de riscuri ca militarii români care acționează în Afganistan (unde s-a vărsat sânge la propriu, nu la figurat !), fostul Președinte Traian Băsescu îl vede pe Oprea nevinovat iar pe cei de la DNA îi acuză de abuz și nu uit pleiada de PSD-iști, ALDE-iști, PMP-iști (foști la UNPR !), UDMR-iști niște independenți care au votat într-un muget și o simțire în plenul Senatului contra cereri DNA de începere a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Toți niște zgâlțâiți cu notorietate.
Când te gândești că toți acești zgâlțâiți au condus România în anii din urmă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.