Titlul este un semnal: Cazul Oprea ar trebui să și-l asume cei care l-au creat ! Iar aici, ce să vezi, vinovați sunt Președintele, alte instituții din România !
Astăzi au avut loc manifestații împotriva Senatului, a Parlamentului (în general), a PSD, a lui Oprea, a votului din Senat care l-au salvat pe Gabriel Oprea, „generalul” izmenelor, în favoarea DNA și a Justiției. O continuare a manifestațiilor contra PSD ar fi o catastrofă pentru infractorul Liviu Dragnea și ai lui, bașca susținătorii mai pe față sau pe dos (cum se arată unii care se declară nu doar adversari politici ci chiar „dușmani”).
Declarațiile infractorului Dragnea frizează absurdul.
- Nu Gabi Oprea este principalul vinovat pentru situația în care a ajuns, ci cei care l-au creat acum mult timp și care l-au încurajat și care i-au spus că trebuie să fie unul dintre cei mai puternici oameni din România și care acum tac chitic
- Aștept să vedem dacă vreunul dintre ei își asumă măcar un dram de răspundere (Întrebat la cine se referă, Dragnea a răspuns: "La președinte, la alte instituții din România"). E important cazul Oprea, mi-am exprimat indignarea profundă, dar peste patru luni Gabi Oprea nu va mai fi parlamentar, deci nu va mai putea fi această frână. Mult mai important pentru mine este să discutăm ce vom face peste patru ani
- Eu mi-am exprimat nemulțumirea profundă pentru ceea ce s-a întâmplat, mai ales că discutasem serios cu liderul grupului senatorial, l-am rugat ca în perioada următoare să încerce să afle, dacă poate, exact câți de la noi au votat, pentru că nu au fost mulți, dar nu contează, e vorba de atitudine. Nu e vorba de sancțiuni, dar s-ar putea ca atunci când voi semna listele să-mi aduc aminte și despre asta. Deci va conta foarte mult pentru mine. (...) S-ar putea să nu fie pe liste plecând de la organizații, și atunci vorbim degeaba. Este o bilă 'albă' foarte mare pentru ei
- Nu mă puneți să răspund la ceea ce vrea să facă PNL, care este un partid ipocrit. Majoritatea voturilor din Senat au venit de acolo. Am auzit păreri despre un filmuleț într-un anumit sens, despre un alt filmuleț în alt sens. Una peste alta este că de la toate partidele au votat
Presa vorbește și au fost prezentate filmulețe cu exercitarea votului. De la PNL au fost filmați 33 de senatori care au votat. Toți pentru ridicarea imunității ! Alții probabil că nu au fost văzuți sau imaginile nu au fost așa de clare. De la toate celelalte partide prezente în senat s-au văzut voturile împotriva cererii DNA. PSD, ALDE, UDMR alții.
- Am avut o discuție foarte serioasă cu liderul nostru de grup. Nu am făcut-o oficial (n.red. o recomandare senatorilor), dar am avut o discuție serioasă cu Mihai (n.red. Fifor), i-am spus-o și azi în fața colegilor că solicitarea mea la el a fost să le ceară colegilor noștri să voteze pentru ridicarea imunității. De aici a plecat marea mea supărare. Unii colegi de-ai noștri, nu mă refer la cei de la alte partide, s-au lăsat influențați de sentimente. Înțeleg și asta, dar nu sunt de acord cu ea. Orice procedură care s-ar propune de orice instituție pentru a se ajunge din nou la un vot nu va fi blocată de PSD, ba dimpotrivă. Orice procedură inițiată de vreo instituție a statului sau de oricine altcineva care poate duce la asta, va fi susținută de PSD. Nu mă forțați însă să spun că susțin ceva plecat dintr-o anumită zonă politică, pentru că nu o să o spun. Nu cred, eu nu mai cred în aceeași oameni
PNL a depus o cerere de reluare a votului. Răspunsul de la Senat nu au întârziat. Procedura de reluare este împotriva regulamentului. Gabriel Oprea a cerut reluarea votului. Bine, îi înțeleg și pe unii și pe alții. Vor să spele „onoarea pierdută” a senatorilor.
Gabriel Oprea are însă instituția demisiei la dispoziție. De onoarea sau cum o vrea el să o boteze, dar demisie să fie. Demis, procurorii se pot adresa Președintelui Klaus Iohannis care, fără doar și poate, va accepta cererea procurorilor. Faptul că Gabriel Oprea nu și-a anunțat demisia până acum mă face să cred că individul face pe el de frică iar onoarea cu care s-a tot împăunat este la el o vorbă goală.
Infractorul Drgnea vrea să spele fața PSD, să scoată PSD de sub presiunea străzii. Cu Firea la butoane în București și cu manevrele ei perverse de a lupta contra Guvernului Cioloș, nu cred că infractorul Dragnea va reuși mare lucru.
Astăzi, niște oameni, au protestat. În București dar și la Cluj, Timișoara, Brașov poate și în alte părți. Până și în fieful PSD numit Constanța au ieșit în stradă 20 de oameni la protest. Mâine se pot aduna mai mulți. Cum a fost în 2011-2012 când se protesta împotriva lui Băsescu. Băsescu era atunci la putere. Infractorul Dragnea și partenerii lui vor să ia toată puterea. La fel de nocivi. Și Băsescu și Dragnea. Acum sunt aliați !
RăspundețiȘtergereCand "alesul" nostru face ce vrea, atunci noi stim ca urmeaza...coruptia!
http://www.evz.ro/1855-telefonul-USL-pentru-fraudarea-referendumului-999830.html