Este, pentru mine, mai mult decât evident faptul că acest așa-zis marș are alte obiective și dacă mă uit cu mai multă atenție, mai ales la ce s-a întâmplat în acest an și la proiecțiile anilor viitori în urma evenimentelor NATO și UE mai apropiate, o răsturnare a situației din România în urma unor „mișcări unioniste” are un singur beneficiar: Federația Rusă. De aceea afirm fără să mă mai feresc că acest George Simion și cei care sunt în spatele lui fac jocurile Moscovei folosindu-se de o idee care crează emoție. Iar emotivii noștri, oameni de bună credință de altfel, nu au nici capacitatea și nici cunoștințele necesare să judece ansamblul problemei. Cu scuzele de rigoare, dar cu superficialitate nu câștigi nimic într-o lume care își calculează fiecare pas și fiecare vorbă aruncată în spațiul public.
România trebuie destabilizată ! Acesta este obiectivul celor care sunt în spatele acestor acțiuni. R. Moldova este deja destabilizată. Unioniștii care se manifestă atât de zgomotos la București, aduși de acest George Simion din R. Moldova, nu votează în Moldova cu unioniștii politici. Votează cu alții. Cu cei care nu vor unirea celor două state românești. Din datele furnizate de sociologii din R. Moldova, peste 63% din repondenți nu sunt de acord cu unirea ! Cum mama dracului să îți stabilești ca obiectiv „unirea” când vecinul nu o vrea ? Cum să declari ca obiectiv politic de țară „unirea”, cum să îl comunici tuturor celorlalte state ale lumii fără să generezi reacții nefavorabile ? Primii ar sări în sus cei din Ucraina. Acuzele de revizionism ale frontierelor în politica românească nu ar întârzia să apară. Mai ales când de la Moscova se tot lansează „zvonuri” că armata română este pregătită să atace Ucraina pentru a „recupera” sudul Basarabiei, Bucovina de nord și ținutul Herței ! Cum ar primi partenerii din UE un astfel de obiectiv ? Cum deja au dat semnale. O unire a României cu R. Moldova scoate România din Uniunea Europeană. R. Moldova nu îndeplinește nici unul dintre criteriile de aderare la Uniunea Europeană ! Cum ar primi partenerii NATO această idee când în urma „unirii” Rusia va avea trupe pe teritoriul NATO ! Când parte a teritoriului României ar fi împărțit în „autonomii administrative” care refuză NATO: autonomia Bălți, Găgăuzia, Transnistria etc. ? Ce fel de țară ar mai fi România după o eventuală unire cu această R. Moldova ? O țară federală ? Cum să faci unirea în condițiile în care venirea teritoriului R. Moldova în spațiul de suveranitate al României ar însemna să accepți controlul Moscovei asupra unei întregi părți a teritoriului și populației ?!
Ce avem aici ? Păi avem pe „unionistul” George Simion și pe Traian Băsescu cu PMP-ul ! Într-un cuget și o simțire. Pot presupune că acest George Simion este agentul lui Băsescu în R. Moldova ? De ce nu ! Mai ales dacă iau ce a preluat și „presa din Moldova” în urma evenimentelor de ieri (presă care critică „reacția jandarmilor”, nota bene !
Traian Băsescu18 ore · Ticăloşilor sau Julien tu cu ce te ocupi ?În România, liderii celor care au manifestat azi la Bucureşti pentru Unirea României cu Republica Moldova au fost reţinuţi şi băgaţi în dube de jandarmi.Vai de capul vostru, adunătură de ticăloşi trădători de ţară. Cioloş, cât de slugi puteţi fi voi, Guvernul României?Pentru violenţa jandarmilor împotriva unioniştilor din Republica Moldova şi România, Ministrul Afacerilor Interne şi Dacian Julien Cioloş trebuie să dispară din viaţa publică. Slugoilor, ce tare vă doare unionismul. L-aţi ridicat pe George Simion, unul din liderii unioniştilor, ca să faceţi frumos în faţa Germaniei şi a Federației Ruse.Aha ! Cioloș și ministrul de interne Tudorache trebuie să dispară din viața politică ! Oare de ce tocmai ei ? Pentru că urmează alegerile parlamentare și nu mai există posibilitatea manipulării lor ?
Pentru mine este evident că acest așa-zis marș pentru unire este de fapt o acțiune politică a PMP orchestrată de Traian Băsescu. Face ce știe mai bine. „Confiscă” idealuri și le manipulează politic. Dar, ce să vezi, Băsescu nu a fost singur. A fost mână'n mână cu Gabriela Vrânceanu Firea și PSD. De aceea a făcut Firea circul cu mitingul PNL ! Să lase liberă calea manifestației anti-Cioloș și anti-Guvern organizată de Băsescu. Ba, pentru a fi și mai uniți cu Băsescu, cei din PSD și-au trimis și reprezentanții.
Cozma și Ștefănescu de la PSD și alți „unioniști” |
Unirea cu R. Moldova este, practic, imposibilă. Când cei 63% din R. Moldova care se declară împotriva unirii vor fi de acord cu unirea se va putea lua în calcul o unire. Fără însă ca teritoriul R. Moldova să mai fie sub ocupația armatei Rusiei. Moldova trebuie să vrea unirea după ce devine stat unitar. Fără autonomii teritoriale.
3 comentarii:
O Lacrima pe Obrazul Romaniei - Basarabia ...
Da, Basarabia, bine spus. Numai că acum Basarabia este împărțită iar reunificarea ei este aproape imposibilă.
Chiar asa? Deci daca sunt membrul unui partid pe care nu-l agreezi mitingul organizat de altii e impotriva idolilor tai? Oamenii s-au dus sa-si arate sprijinul pentru fortele unioniste si sa le atraga atentia celor ce lucreaza in detrimentul tarii ca poporul vrea cu totul altceva decat afirma ei prin Europa si prin lume! A venit timpul sa avem coloana vertebrala si sa nu mai luam de bune toate ceea ce ni se serveste si ni se impune de prin alte zari! A veni timpul sa redevenim patrioti...stiu...cuvantul te oripileaza...banul jefuitorilor iti face cu ochiul nefiind nevoie sa te sacrifici tu pentru el! E mai usor sa le canti in struna tradatorilor decat sa dai piept cu ei si sa le demonstrezi ca poporul asta nu-i o masa amorfa pe care ei pot face experimente sociale si pe care sa-l poata manipula la orice ora din zi si din noapte. M-am dus la mars din convingere ca ceea ce facem acum va conta maine in istoria acestei tari asuprite si din afara si din interior! BASARABIA PAMANT ROMANESC!
Trimiteți un comentariu