Agerpres.
Săptămâna viitoare va avea loc Consiliul Național de Coordonare al PNL unde se va aproba președinția unică a partidului - Alina Gorghiu -, și mandatarea europarlamentarului Daniel Buda să semneze listele de candidați ai PNL la alegerile parlamentare.
La HotNews se spune că „aripa” democrat-liberalilor ar fi obținut dreptul de a desemna candidatul PNL la funcția de prim-ministru.
De fapt, nu s-a obținut așa ceva. Așa ceva era convenit înaintea alegerilor prezidențiale din 2014. A câștigat Klaus Iohannis în PNL și a devenit Președintele României, Cătălin Predoiu a devenit candidatul PNL pentru poziția de prim-ministru. Înțelegerea rămâne valabilă dacă nu intervine altceva. Se pare că acel „altceva” este pe cale să intervină. Voința politică împletită cu voința populară majoritară (îmi doresc așa ceva) înclină către Dacian Cioloș ca prim-ministru în viitor. Așa să fie. Nu sunt împotriva lui Cătălin Predoiu însă acum, chiar acum, acesta este trendul, aceasta este voința oamenilor.
Este evident că în situația în care Dacian Cioloș nu va dori să continue, Cătălin Predoiu este în drept să reclame desemnarea în calitate de candidat al PNL pentru funcția de premier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.