marți, 18 octombrie 2016

Sărăcia endemică este rezultatul corupției !


Agerpres. Cioloș la conferința „Incluziune socială și Pachetul Anti-sărăcie” de la Palatul Victoria, punctează fără nici o reținere atacând un mod de a face politică. Sărăcia endemică, sărăcia din România are ca principala cauză corupția. Corupția care a generat și politicile false privind combaterea sărăciei. Politici practicate în special de PSD dar și de alții, prea leneși să judece mai mult decât pentru obținerea unor avantaje imediate, de cele mai multe ori bazate pe acte de corupție.
Din punctul meu de vedere, sărăcia endemică este, în primul rând, rezultatul corupției, al modului în care folosim și dirijăm resursele publice sau private atunci când ele sunt dirijate de autorități publice pentru a crea dezvoltare și pentru a crea dezvoltare durabilă. Și, când vorbesc de dezvoltare durabilă, nu mă gândesc neapărat la partea de mediu, ci la consistența măsurilor pe care le luăm
Când spunem că vrem să eradicăm sărăcia trebuie să ne gândim, în primul rând, și la comportamentul nostru, la faptul că atâta vreme cât n-o să fim în măsură să trecem peste un comportament care favorizează corupția, nu putem eradica nici sărăcia într-un mod structurat. Atâta vreme cât ne gândim doar la politici sociale care să le permită celor care trăiesc în sărăcie cronică să-și ducă traiul de pe o zi pe alta, cu ajutoare sociale acordate aproape la licitație în perioada campaniei electorale — cine dă mai mult—, atâta vreme cât trăim cu impresia că doar prin politici sociale de asistanat, să spun, putem rezolva probleme (...) nu putem vorbi de soluții viabile. (...) Cu schimbarea mentalităților, din păcate nu e suficient să dăm o ordonanță de urgență sau o lege, trebuie lucrat, dar cred că e importantă atitudinea noastră a tuturor celor care suntem implicați pentru a schimba atitudinea întregii societăți
Sunt de acord. Să vedem și faptul că în Platforma #România100 există o legătură cu cele spuse mai sus de Cioloș la conferință.
#1 Susțin o Românie fără corupție
Nicio forță politică din România nu trebuie să pună opreliști luptei împotriva corupției, să slăbească justiția și statul de drept. Corupția înseamnă sărăcie, corupția ne condamnă la subdezvoltare. De aceea, lupta împotriva corupției trebuie asumată de fiecare dintre noi, la nivel individual, cu conștiința că, în momentul în care unul dintre noi dă sau primește mită, cere sau oferă un drept necuvenit, devine parte a sistemului care corupe și ucide România. La 100 de ani, România are nevoie de o justiție puternică, independentă.
#5 Susțin o Românie fără sărăcie
Aproape jumătate din populația țării trăiește în sărăcie. Un copil din trei abandonează școala. Avem unul dintre cele mai ineficiente sisteme de asistență socială din Europa. În loc să fie sprijiniți, cei mai săraci dintre noi sunt puși pe drumuri, sunt folosiți ca masă de manevră electorală. România are nevoie de un nou concept de incluziune socială, bazat pe activarea economică a celor în nevoie. Trebuie să continuăm reforma asistenței sociale, să promovăm pachete de sprijin integrat pentru oamenii săraci și pentru familiile lor, care să ducă la o reală integrare în societate: locuri de muncă, sănătate, școală pentru toți.
Avem o șansă. Susținerea lui Dacian Cioloș poate fi realizată doar prin susținerea PNL, singurul partid parlamentar capabil să se opună mafiei roșii conduse de PSD, singurul partid parlamentar care s-a exprimat de nenumărate ori în același sens cu privire la sărăcie și dezvoltare. Să nu uităm că asistența socială de astăzi, cea care dezvoltă sărăcia, este opera PSD ! Cioloș vine și ne propune o altă modalitate de a guverna, ne propune o altă viziune asupra guvernării care va avea ca rezultat stoparea procesului de sărăcire a populației și regresul sărăciei. Soluția „activării economice” a celor în nevoie este singura care poate scoate sărăcia din casele românilor. Pentru asta însă avem nevoie de o școală care să fie în ton cu economia, avem nevoie de un sistem de sănătate care să asigure capacitatea oamenilor de a lucra, avem nevoie de gândire antreprenorială, avem nevoie de o Justiție puternică care să curețe țara de bandiți, de corupți. Chiar și de corupții care astăzi activează la diferitele partide care au generat sărăcia în România și cer cetățenilor votul pentru a continua să distrugă și ce a mai rămas bun în țară.

2 comentarii:

  1. PSD-ul a inițiat și încurajat corupția. Sunt mii de posturi create de psd în primării pe care au fost încadrați oameni care nu fac mai nimic și iau salariu minim pe economie(directorii de cămine culturale din 2861 de comune)Bani care ar putea merge la săraci. În toate primăriile țării sunt 2-15 funcționari care răspund de problemele sociale. La orașe și comune cred că sunt în total cel puțin 20000 de oameni, 80% nu-și justifică salariul. Nu știu câte zeci de mii sunt asistați sociali și dacă nu cumva jumătate din aceștia sunt buni de muncă.Într-un paralelism birocratic în toate școlile cu personalitate juridică s-au înfiițat, din motive electorale, posturi de contabili. Birocrația cerută, paralel cu birocrația din comuna și orașul respectiv „acoperă” o activitate inutilă. Sunt peste 10000 cel puțin.Sistemul administrativ defectuos existent în învățământ, modalitățile de normare fără corespondent în multe școli occidentale și suprîncărcarea elevilor sunt tot o formă de risipă. Sindicalismul aresiv consumă fără rost bani. Descentralizatele rămân însă cea mai mare formă „organizată”a risipei materiale, a caracatiței mafiote și a nepotismului, politicianismului și corupției din România. Toată acestă analiză, luată în serios poate genera suficiente surse de eradicarea sărăciei...

    RăspundețiȘtergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.