sâmbătă, 19 noiembrie 2016

În județele Moldovei se vede diferența între programele PNL și PSD. Ultimii au adus sărăcia !

Alina Gorghiu a vorbit la Piatra Neamț în fața nemțenilor. Am o legătură de suflet cu județul Neamț. Când citesc ce spune Alina că Neamțul are cele mai mici salarii din Moldova, mă apucă toate cele. Politicienii PSD care au puterea în județ, care au avut puterea în județ trebuie să fie bolnavi cu capul să nu vadă oportunitățile pe care întreg județul le oferă ! Cum se poate ajunge la sărăcie cu „aurul” la îndemână ? Cum ? Prin intermediul PSD !

AgerpresAlina Gorghiu: În județele Moldovei se vede cel mai bine diferența dintre programele PSD și PNL
PSD are un program de stagnare iar PNL are un program de dezvoltare. PSD este un partid care iubește și apreciază foarte tare estul și PNL este un partid care crede că locul României este în UE și NATO
Acolo unde locuitorii au oferit PNL mandatul de a guverna local, județele și localitățile sunt în fruntașe. Sunt comparate cu zonele europene dezvoltate. În județele și în localitățile unde PSD a guvernat și guvernează, sărăcia sapă adânc la temelia gospodăriilor oamenilor care s-au lăsat înșelați de propaganda mincinoasă.

Pesedistul președinte al Consiliului Județean face ce face mai bine un pesedist. Amenință, șantajează, vrea să sperie populația din zonă pentru ca aceasta să nu dea voturile pentru PNL. Sper ca nemțenii să înțeleagă că epoca „medievală” a democrației se poate termina odată cu reinstalarea în funcția de prim-ministru a lui Dacian Cioloș. Când și șeful Consiliului Județean își va epuiza puterea. Pentru că individul are putere atâta timp cât primește finanțare preferențială de la Guvern. Fiind incapabil să ajute dezvoltarea, se bazează pe munca celorlalte județe din țară care vor da, la redistribuirea făcută de Guvern, bani și la Neamț unde putoarea PSD-istă stă cu mâna întinsă după pomană. Ca mai peste tot unde PSD-iștii au păcălit lumea și au obținut puterea.

2 comentarii:

  1. Alina nu stie altceva! Minte si sperie copii ca ii fura PSD, cum era ea educata in familie ca sa se duca la scoala, la put sa aduca o cana cu apa, eventual sa dea boabe la gaini!
    Acum mare sefa de partid, avocata facuta la fara frecventa la facultate privata plagiaza ce poate de la fostii ei sefi, sau prieteni, modul de comportament mincinos dezvoltat in PNL, aruncind cu mizerii in PSD!numai in imaginea ei bolnava mai exista romani care ii prefera pe rusi in locul francezilor, italienilor, germanilor. Ce a credem despre Germani care intretin relatii excelente cu rusii?
    Sa fim seriosi, admiratia pentru Alina nu este de ajuns sa fie in atentia romanilor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamna Alina spune ce crede,și ce cred milioane de Romani care iubesc România, și care nu cred în promisiuni extreme.Psd împreună cu postaci nefiind școliți, asteptan-d doar ajutoare sociale,și cazu ca nu vor avea nici un drum spre Europa,ci spre Rusia.Români adevărați iubesc România curata;România fără penali,România fără corupție.

      Ștergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.