Agerpres. Referendum în Italia: "Nu" - 59.95%, "Da" - 40,05% - potrivit numărătorii oficiale, fără voturile din diaspora
Ca să mă lămuresc, cât de cât asupra problemei, am apelat la Wikipedia, Riforma costituzionale Renzi-Boschi, unde am găsit lucruri interesante.
În primul rând, constat că politicienii italieni au preocupări vechi pentru schimbarea Constituției lor. Am găsit și idei care umblă bezmetice prin politica românească, cum ar fi cele legate de locul și rolul Camerelor Parlamentului. Un fel de copy-paste după ideile socialiștilor italieni. Evident, cu scopul de a obține o mai rapidă trecere prin Parlament a legilor propuse de executiv. Având o singură Cameră decizională, având o majoritate parlamentară favorabilă, orice Guvern ar trece legile pe care le propune ca „gâsca prin apă”. O fi bine, o fi rău ? Eu am impresia că așa s-ar obține legile „de urgență”, indiferent dacă ele sunt benefice societății sau nu. Iar un prim-ministru care primește puteri sporite poate obține orice, chiar și eternitatea guvernamentală. Ar fi o repetare a guvernării Mussolini.
Unele surse de informare „plâng” soarta Europei care se poate destrăma în urma deciziei italienilor la urne. De ce ? Cum au funcționat până acum, cu actuala Constituție, pot funcționa și în continuare. A, că unii nu mai pot gândi decât pe baza „centralismului democratic”, să ne fie cu iertare, dar este problema lor.
Nu cred că Italia o va lua razna. Nu cred că băncile italiene se vor prăbuși pentru că oamenii au refuzat centralismul administrativ. Cred însă că după un timp vor apare note critice care vor arăta și partea goală a paharului din aventura reformei Renzi-Boschi. Iar acolo va trebui să fim și noi atenți ! Foarte atenți pentru că avem niște talentați „politicieni copy-paste” gata să ne vândă tot felul de idei importate pentru a ne prezenta un viitor roz-bombon pe cortina ce acoperă o scenă plină de mizerie.
O concluzie personală cred că pot spune. Societățile liberale nu sunt preferate de politicienii de stânga. Socialiștilor le convine „centralismul democratic”, cel care a dus la atâtea catastrofe umanitare în trecut: fascism, comunism, dictatură.
Să nu uit ! O astfel de reformă a încercat și Traian Băsescu cu eliminarea unei Camere a Parlamentului și reducere severă a numărului de parlamentari. Tot pentru „controlul democratic” al societății.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.