miercuri, 7 decembrie 2016

Un mare risc de securitate al UE urmează a fi eliminat prin controlul obligatoriu la trecerea frontierei.


Până la urmă, s-a ajuns la consens. Intrarea și ieșirea din spațiul UE trebuie să fie controlată. La toate frontierele: terestre, maritime și aeriene.

Până acum, cetățenii europeni rezidenți în statele membre ale spațiului Schengen erau scutiți de controlul la frontierele externe. Atât la intrare cât și la ieșire. O vulnerabilitate de care au profitat cei care s-au alăturat organizațiilor teroriste internaționale. S-au plimbat ca pe moșia lor având acte de identitate ale statelor membre Schengen: Franța, Germania, Olanda, Belgia, Austria etc. Această vulnerabilitate a contribuit substanțial la posibilitatea comiterii atacurilor teroriste din statele vest europene. Teroriștii din statele europene au avut posibilitatea ca prin intermediul marii migrații din Asia Mică și din Levant, la care s-a adăugat migrația din Africa dar și din Asia, să își aducă întăriri serioase pentru comiterea actelor teroriste.

AgerpresStatele UE au aprobat instituirea controalelor sistematice la frontierele externe, inclusiv pentru cetățenii țărilor Schengen

Reuniunea COREPER (a ambasadorilor statelor membre) a ajuns la un consens. Nu se mai putea. Codul frontierelor Schengen a devenit o sursă de risc major pentru securitatea statelor membre. Schimbarea lui privind procedura controlului la frontiera externă a UE, atât la intrarea în UE cât și la ieșirea din acest spațiu este imperios necesară. Pentru că au fost cazuri de protest al statelor membre ale UE față de controlul unor persoane care le aparțineau atunci când traversau una dintre frontierele externe ale UE (din alte state ale UE nu ale statului de care aparțineau !), pentru că s-au adus dovezi imbatabile cu privire la folosirea în scopuri criminale ale facilităților Schengen, pentru că alte state membre ale UE au decis că nu își pot pune securitatea națională în pericol respectând Codul Schengen s-a ajuns la acest compromis.

Rămâne în vigoare lipsa controlului persoanelor care circulă în interiorul spațiului UE. Aici intervine însă cooperarea polițienească, la rândul ei într-un amplu proces de integrare. Nu degeaba s-a ajuns la punerea în discuție a schimbului de informații polițienești și de securitate între statele membre ale UE. Era inadmisibil ca în Franța sau în Belgia să fie pus sub supraveghere un cetățean al acelor state pentru risc terorist iar celelalte state să nu știe nimic. Asta în condițiile în care respectivii cetățeni cu apucături teroriste aveau și au dreptul să se miște liber pe teritoriul statelor membre UE, fiind deținători au statutului de cetățeni europeni !

Existând acordul de principiu al Parlamentului European și al Consiliului European, urmează ca aceste instituții să voteze modificarea Codului frontierelor Schengen.

Terorismul, migrația, Rusia și SUA au obligat UE să iasă din somnolență și să se uite în oglindă. Mare, grasă și frumoasă dar cam anemică și uneori incapabilă să accepte că nu este formată doar din state naționale ci că formează o uniune. Iar o uniune care are bogăție trebuie să aibă și o protecție pe măsură. Protecție cam șchioapă până acum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.