sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Afirmațiile liberalului Vlad Nistor sunt corecte. Sunt de acord cu ele.

Mereu în căutarea celor care au curajul să spună public ce cred ei despre viața lor, despre comunitatea lor politică - partidul în care activează -, am ajuns la interviul dat de liberalul Vlad Nistor ziarului Evenimentul Zilei. Interviul este publicat în ziua de 20 ianuarie, ieri.

Nu sunt singurul liberal care are în cap o adevărată furtună de idei privind soarta acestui partid. Sunt mai mulți însă unii au alte interese decât partidul ca atare. Nu îi interesează partidul decât ca o platformă de pe care să își etaleze interesele. Partidul ca instrument politic, văzut doar ca o masă de alegători liberali, oricând la dispoziție să le promoveze imaginea publică. Nu fac parte dintre ei ci din grupul acelor liberali care consideră că este nevoie de o reconstrucție politică plecând de la bază. De la doctrina politică, de la persoanele care acceptă acea doctrină, de la organizarea acelor persoane pentru a putea duce o muncă politică, de la declararea publică a doctrinei liberale și scopului de a guverna pe baza acelei doctrine. PNL și-a distrus, datorită unei lipse de consecvențe politice, doctrina și baza socială. Dacă nu se revine la reforma în baza socială a partidului, dacă nu se revine la o doctrină liberală clară orice altă acțiune este doar un foc de paie.

Am tentația de a prelua toate afirmațiile liberalului Vlad Nistor. Nu este corect față de munca jurnalistului care i-a luat interviul. De aceea voi prelua doar unele declarații ale liberalului. După cum mă duce mintea în acest moment.

Vlad Nistor: Din 2014 încoace, PNL a reușit să piardă cam jumătate din electoratul presupus și de vină este managementul partidului. Odată cu retragerea lui Klaus Iohannis din poziţia de preşedinte al PNL, noua conducere nu a mai fost în stare să respecte promisiunea făcută electoratului, să răspundă coerent simpatiei unei bune părţi a societăţii româneşti.
Notă: Am mai afirmat acest lucru, îl afirm și acum. Președintele Klaus Iohannis a rămas singurul liberal activ în politica mare ! Degringolada din PNL a ajuns la negarea legăturilor dintre partid și Președintele Iohannis. 
Vlad Nistor: Ruptura este în relaţia dintre cei de la vârful PNL şi baza activiştilor partidului, respectiv electoratul tradiţional al PNL. Cei care votau de zeci de ani dreapta liberală s-au văzut în situaţia de a nu mai ieşi la vot. Și sunt mulți, ceea ce explică, printre altele, decalajul atât de mare între PSD şi PNL.

Vlad Nistor:  Plecând de la ruptura dintre deciziile PNL, politicile de zi cu zi ale partidului şi electoratul tradiţional, orice tentativă de reconstrucţie a PNL nu se poate face astăzi decât ţinând cont de voința membrilor de rând ai partidului.

Vlad Nistor: Stilul lui Vasile Blaga a contaminat întregul partid - un stil de conducere uneori aproape ameninţător faţă de cei care îndrăzneau să aibă opinii, un stil care nu a făcut deloc bine spiritului democratic tradiţional acestui partid şi s-a văzut asta la alegeri.

Vlad Nistor: Eu nu cred că în clipa aceasta trebuie discutat despre cine va fi viitorul preşedinte al partidului. E complet nerelevant. Singura șansă a acestui partid este aceea de a se reconstitui din temelie. Pentru că încercarea de reorganizare cu aceiași oameni și schimbând doar scaunele în jurul mesei este sortită eșecului. Societatea românească niciodată nu va accepta o asemena ofertă perversă.

Vlad Nistor: Mai rău a făcut decât a ajutat. Da, aceea a fost una dintre greşeli... mai ales că domnul Cioloş nu s-a pronunţat niciodată în favoarea acestui partid. Era favorabil şi USR-ului, şi PNL-ului. Eu nu pot să nu mă gândesc cu durere la posibilitatea ca tragedia Partidului Naţional Ţărănesc să se repete în cazul PNL.

Vlad Nistor:
Unu: constituirea rapidă a unui grup de lideri formali al PNL și propunerea unei soluţii comune de reconstrucţie a partidului.
Doi: construirea rapidă a unui eşafodaj ideologic minimal în spatele căruia acest partid să îşi propună să funcţioneze în continuare.
Și trei: popularizarea primelor două în toate organizaţiile din ţară prin dezbateri directe cu membrii partidului, cu activiştii partidului şi, de ce nu, chiar cu societatea românească.

- Mai ales din direcția PNL-ului am auzit că este nevoie de o reîmprospătare profundă a clasei politice. De ce nu se reîmprospărează? Cine blochează venirea unor oameni noi?
- Eu cred că Alina Gorghiu a înţeles foarte prost ce a recomandat Klaus Iohannis, pe bună dreptate, societăţii româneşti. Reînnoirea clasei politice nu înseamnă aducerea unor personaje fără de merite, cu o singură calitate: că sunt prietenii tăi. Eu cred că președintele se referea la identificarea în interiorul partidelor a unor personaje imaculate, sau cât mai puțin atinse de trecerea prin viaţă în sens negativ, care să aibă şi notorietate şi favorabilitate publică, ori nu asta s-a întîmplat în PNL şi, din acest punct de vedere, să ştiţi că PNL pe care îl cunosc bine e absolut comparabil cu PSD-ul.
- Cum adică e comparabil cu PSD-ul?
- Nu văd diferenţe de mentalitate, de atitudine în establishmentul din vârful PNL față de cel din vârful PSD.

- Asta e o altă problemă care nu a fost luată în calcul, faptul că acest partid nu mai are ideologie. Partidul acesta nu are o identitate doctrinară, iar inexistenţa unei identităţi doctrinare în acest moment este cea care ne face pe toţi să ne întrebăm cum şi când vom reuşi să dobândim o identitate doctrinară. Asta s-a văzut şi când partidul, din motive diverse, a atacat unele măsuri, care din nefericire nu au fos propuse de PNL, ci de către PSD, dar care erau fundamental liberale.

- Sunt marginalizați intelectualii în politică?
- Nu sunt marginalizați, sunt aproape excluși. Intelectualul intrat în politică are un defect fundamental: se și îndoiește. Se îndoiește că e bine, se întreabă dacă asta este soluția, încearcă să vadă dacă nu cumva e ceva fundamental greșit acolo, nu e cazul politicienilor.

Am preluat cam multe, recunosc. Am mai lăsat câte ceva acolo, în ziar.

Undeva am citit că marii înaintași ai liberalilor considerau că alegerea celor care vor reprezenta interesele comunităților în primării și ale națiunii, în Parlament sau în Guvern, este o treabă foarte serioasă, iar persoanele alese trebuie să fie de o înaltă calitate. Persoane cu experiență și foarte bune cunoscătoare a mersului treburilor. Am mai găsit acest principiu, al calității persoanelor alese și în politica unor partide istorice din alte state. Chiar și la partide cu orientare socialistă. De ce oare la noi s-a renunțat, mai ales la PNL, la acest principiu ? Unele idei vehiculate cu virulență în interiorul PNL privind eliminarea celor „vechi” și înlocuirea lor cu „tineri” sau cu „personalități ale societății civile” au generat acest cancer politic care poate duce la moartea politică a PNL. Lipsa de responsabilitate a conducătorilor distruge repede nu doar un partid, ci posibilitatea unui număr oarecare de cetățeni de a fi reprezentați politic.

3 comentarii:

  1. Mi-as dori sa candidati la presedentia PNL domnule profesor .Veti avea votul meu !

    RăspundețiȘtergere
  2. Politica curata fac doar cei care inteleg doctrina partidului,nu traseistii(astazi pnl;maine pd;poemaine psd s.a.m.d.)

    RăspundețiȘtergere
  3. Pasarica,esti talamb ca prostul din capul statului ! Noi din teritoriu care alergam la votare ptr toti prostii,nu admitem pupincuristi de ai lui klaus in fruntea pdl (pnl)! Sintem satui de escrocul din capul satului-escroaca lui ! Asta ptr binele pdl, voi nu intelegeti ca numai existati?

    RăspundețiȘtergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.