marți, 24 ianuarie 2017

Tema a fost stabilită de Președintele Iohannis. Poporul va răspunde: continuăm lupta contra corupției sau nu ?

Cum am bănuit, Președintele Iohannis a acționat imediat. Astăzi a trimis deja președinților celor două Camere ale Parlamentului, siniștrilor inculpat Călin Popescu Tăriceanu și infractor Liviu Dragnea, scrisorile prin care îi anunță că va iniția un referendum având ca temă continuarea luptei împotriva corupției. A fost informat și prim-ministrul Sorin Grindeanu. Agerpres.

Comunicatul poate fi consultat aici.

Preiau din comunicat esența:
În temeiul dispozițiilor art. 90 din Constituția României și al dispozițiilor art. 2 și 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, intenționez să cer poporului să-și exprime, prin referendum, voința suverană cu privire la următoarea problemă de interes național:
Continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum național referitor la problema sus-menționată.
Mai pe șleau spus, continuăm cu procesul de democratizare al țării, continuăm cu procesul de întărire a statului de drept sau renunțăm la democrație în favoarea anarhiei ?

Lupta împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice sunt obiective ale politicii de stat. Este evident că ele sunt prevăzute în documentele care definesc strategiile naționale, oricare ar fi acestea. Actele de corupție ale celor care îndeplinesc funcții publice sau demnități publice pot împiedica oricare proiect politic strategic la nivel național, nu mai spun de apartenența țării la organizații internaționale unde tema combaterii corupției este principalul obiectiv administrativ și juridic.

Unii se întreabă dacă până la referendum Guvernul va putea emite ordonanțele care măcelăresc ideea de drept și ideea de Justiție în România. Da, poate. Și sunt convins că o va face pentru că Parlamentul și Guvernul răspund doar voinței unui singur om, infractorul Liviu Dragnea. Sunt cele două puteri în stat devenite captive voinței unei persoane care are interesul de a scăpa de Justiție, singura putere a statului care nu este sub controlul infractorului.

Este evident că gestul Președintelui de a apela la referendum este unul radical. Nu atât solicitarea poporului să se exprime ci tema în sine ! Dacă nici la această temă nu își vor exprima părerea cei care au întors spatele celui mai important exercițiu democratic, alegerea puterii politice care să conducă țara pe perioada unui mandat electiv, atunci ne merităm soarta și putem să ne întoarcem să viețuim în peșteri sau sub cerul liber.

Cât privește apartenența noastră la Uniunea Europeană, la NATO, la alte organisme internaționale care modelează lumea în care trăim, aceasta va putea să înceteze. Dacă așa va dori poporul, așa va fi !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.