Foto: Mediafax |
Toate acestea ar părea normale, dar nu prea sunt. Nu mă duc la Statutul ALDE ca să îl confirm pe Constantin, merg pe logică.
Daniel Constantin este alături de Călin Anton Popescu Tăriceanu liderul național al ALDE. Până la congresul ALDE unde se va stabili o singură conducere la nivel național, ALDE funcționează bicefal. Ca atare, în ALDE funcționează două organizații care urmează a finaliza fuziunea la congres. Tăriceanu obține acum, înainte de congresul formațiunii, eliminarea egalului său la conducerea formațiunii prin intermediul unui Birou Politic Central. Ceva pute rău de tot acolo la ALDE.
Retragerea sprijinului politic este o sancțiune ! Practic, ALDE și-a sancționat unul dintre președinți ! Prin intermediul unui birou politic care nu are această competență ! Mai poate co-președintele „sancționat” conduce partidul ? Evident că nu ! Practic, Tăriceanu îl elimină de la conducerea partidului pe contracandidat înaintea congresului de unificare !
Daniel Constantin are, evident, calea justiției. Dar, în afară de constatarea nulității deciziei BPC al ALDE nu va putea obține o sancțiune. Între timp, ALDE își va ține așa-zisul congres (așa-zis din moment ce el este fraudat încă de pe acum !) iar Tăriceanu va deveni conducătorul ALDE fără drept de apel.
Să constatăm că suntem în fața unei lovituri „de palat”. Un conducător este eliminat prim mijloace ilegale de către celălalt conducător având ca suport sprijinul politic al unei alte formațiuni, în cazul nostru PSD, conduse de infractorul Dragnea. Culmea, infractorul Dragnea, inculpat în alt dosar penal sprijină pe inculpatul Tăriceanu să obțină puterea deplină în propriul partid prin folosirea unor mijloace ilegale ! Păi, cum ar putea fi altfel ? Ilegalii nu sprijină legea, de aceea sunt ilegali. Ei construiesc „societăți” care funcționează în paralel cu societatea pe care o capturează având reguli de funcționare care se opun legilor în vigoare.
Citind explicațiile lui Constantin constat că individul își dă seama că este terminat. Este caraghios când afirmă că decizia este la infractorul Dragnea și „servitorul” Grindeanu. Este caraghios pentru că aceștia sunt susținătorii inculpatului Tăriceanu. Constantin a devenit un personaj jalnic. Umblând după gloria politică s-a dat pe mâna „hienelor”. El fiind doar un biet „vierme” politic, ținut în viață de sistemul construit de Dan Voiculescu.
Eliminarea lui Constantin de pe scena politică este deja un fapt aproape de finalizare. Sunt curios dacă ALDE se va alinia în spatele lui Tăriceanu sau nu. Vor părăsi ALDE susținătorii lui Constantin ? Susțintorii inculpatului Tăriceanu vor rămâne lângă inculpat până când acesta va „suferi” ceva schimbări și statutul social. Inculpatul Tăriceanu este, de bine de rău pentru ei, legătura cu ciolanul puterii. După aceea ... vorba aia: Dumnezeu cu mila.
Sursa informațiilor: Agerpres
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.