Au fost zile pline. Prea pline !

Nu a fost zi fără o situație de maxim interes. Ca de obicei, ce s-a rezolvat a fost la minim. Consensul a triumfat. Acolo unde a fost consens. În prea puține locuri.

La CNC-ul PNL a fost consens. Nimeni nu a fost mulțumit pe deplin. Rezultatul se va vedea în viitor. Tabere, bisericuțe, contre, vorba cuiva: rufele nu se mai spală în interior, se spală la râu. Nu este rău ! Prea multă secretomanie și obligație de abținere. Ne-am tot abținut de am ajuns la 20% și din sutele de mii de membri s-a ajuns la ... „X”. Nu se înțelege altfel scăderea numărului de membri pe OSV de la 10 la 5 !

Jean-Claude Juncker a scos un document de analiză cu privire la viitorul UE. Marea supărare este la „Europa cu mai multe viteze”. De fapt, Europa are mai multe viteze. Zona euro ar fi una dintre viteze (superioară față de cea a statelor care nu sunt în zona euro) numai că are și ea mai multe „subviteze” sau viteze „plecate cu sorcova”. Aici intră toate statele care își fac politici ce încalcă toate regulile bunei guvernări. Grecia este exemplul cel mai la îndemână. Iar după statele „indisciplinate” se iau statele care au guvernări socialiste. Guvernări care nu acceptă dezvoltarea prin propriile forțe ci prin împrumuturi externe. Zona Schengen ar fi și ea una cu o anumită viteză, față de statele care nu sunt membre. Dar și aici avem particularitatea ciudată că statele din Zona Schengen sunt cele care nu au asigurat și au făcut dovada că nu sunt capabile să asigure securitatea Spațiului Schengen la frontierele europene. S-a umplut Europa comunitară de teroriști și ciudați aduși de rețelele de trafic de persoane și ONG-iștii umanitari hotărâți să ofere o viață mai bună unora de pe aiurea pe banii europenilor. Astea sunt numai câteva exemple. Că se dorește sau nu, cine vrea mai mult, va face mai mult. Este vorba despre nivelul de ambiție al fiecărui popor de a fi mai sus sau nu. Noi suntem „la adăpost”. Prin politica fiscală și bugetară adoptată de guvernul condus de infractorul Dragnea și inculpatul Tăriceanu nu vom ajunge prea devreme la zona euro.

Trump începe să se stabilizeze. Vrea industria americană pe teritoriul Americii, vrea cea mai mare armată a lumii și pentru asta mărește bugetul pentru apărare, vrea să rămână partener NATO, vrea competiție militară cu Rusia și China.

Putin începe să nu mai știe ce vrea. Cu Obama a mers cum a mers, cu Trump nu mai merge. Echilibrul nuclear va pieri. Iar prețul petrolului nu va mai crește. Nu este exclus să vadă noi sancțiuni de la SUA. Nu este exclus. Mai ales dacă SUA și UE cad de acord că Rusia practică un război informatic asupra lor, nedeclarat. Mai așteptăm. Sunt scenarii care se construiesc și care ne arată că cine nu are cu ce, nu poate face ceva.

Brexit-ul devine un necaz pentru britanici. Ies la iveală tot felul de lucruri „mărunte” dar cu mare impact pentru Regatul Unit. Sistemul lor de sănătate este dependent de sistemele de învățământ din UE. Retragerea medicilor, a asistentelor și personalului sanitar specific spitalelor și instituțiilor de sănătate ajuns în UK cu niște ani în urmă nu poate fi înlocuit de britanici. Plecarea din UK a inginerilor, a lucrătorilor calificați, a IT-iștilor, a celor din domeniile financiar-bancare începe să agite clopotele de alarmă în diferitele ramuri ale industriei britanice. Amenințările britanicilor că în urma Brexit se duce dracului UE le arată slăbiciunea. Lipsa de rațiune este, se pare, la modă. Britanicii văd că unele state puternice din UE se bucură că ei pleacă. Normal. UK a avut felia lui de tort destul de mare prin apartenența la UE: Londra era capitala financiară a UE, Londra era capitala medicamentelor în UE, învățământul britanic era beneficiarul finanțărilor europene, zonele agricole britanice erau serios sponsorizate etc. Acum, după Brexit, toate vor dispare. Mai grav, după finalizarea celor doi ani după activarea art. 50 din TUE abia va începe lunga negociere pentru un tratat comercial al UK cu UE. Tratat care nu mai are „permisiuni” ci doar drepturi și obligații corelative.

UE trebuie să se redefinească după Brexit. Acum poate vorbi despre o graniță comună și o mai mare integrare la frontierele Uniunii. Acum va putea să facă pașii necesari pentru planificarea unei securități și apărări comune. Din ce în ce mai multe state membre admit că securitatea comună nu poate exista fără o gândire comună privind apărarea. Chiar dacă sistemul de apărare și securitate al UE va fi complementar la sistemul NATO, ajuns la deplină maturitate, integrarea europeană pe linia logisticii militare și mai ales al industriei de apărare este absolut necesară. Are dreptate Sigmar Gabriel când spune că armatele europene au prea multe arme diferite. Alegerea celor mai bune modele de arme, chiar modernizarea lor, și dotarea tuturor armatelor cu modele alese ar duce la o mai bună integrare a armatelor pentru acțiunile comune de apărare ale Europei. Normal, fiecare țară producătoare de arme ar avea locul și rolul ei în industria militară europeană.

Cu răbdare, fiecare subiect urmărit va obliga la un punct de vedere. Ce se face în pripă, va fi de mântuială.